Un teatru din Londra a primit 20 de plângeri privind comportamentul inadecvat al lui Kevin Spacey

×
Codul embed a fost copiat

Un teatru din Londra a anunţat că a primit 20 de plângeri privind un comportament inadecvat al lui Kevin Spacey, în perioada când acesta a fost director artistic al instituţiei, între 2004 şi 2015.

Cei vizaţi spun că au ezitat să-l reclame imediat, din cauza celebrităţii şi statutului lui Kevin Spacey. Dar, susţin că actorul era conştient de modul în care se comportă.

Teatrul londonez a prezentat scuze pentru că nu a reuşit să creeze un mediu în care oamenii să simtă că pot vorbi liber. Dar s-a angajat că lucrurile se vor schimba.

Kate Varah, director teatru: ”Old Vic le prezintă cele mai sincere scuze celor care ne-au spus că au fost afectaţi. Am înţeles că nu e suficient să existe un regulament şi nişte proceduri. Fiecare trebuie să simtă că poate vorbi, indiferent de statutul şi poziţia sa.”

Anunţul teatrului londonez vine după recentele acuzaţii de hărţuire sexuală şi comportament indecent aduse lui Kevin Spacey, dublu laureat cu Oscar şi starul din serialul de mare succes House of Cards.

Citește și
Brad Pitt
Brad Pitt a impresionat la premiera filmului „F1” cu noua tunsoare emblematică și un costum colorat. FOTO

Teatrul a efectuat o anchetă independentă şi a descoperit că faima şi statutul lui Kevin Spacey în instituţie i-ar fi împiedicat pe unii angajaţi, în special tineri actori, să simtă că pot vorbi liber despre comportamentul lui sau să ceară ajutor.

Louise McMullan
, reprezentant al teatrului: ”În mod cert a existat mereu un climat de teamă în această industrie. Mulţi dintre angajaţi au un statut precar, adesea sunt freelanceri, nu au un reprezentant şi se tem că dacă fac o plângere îşi taie craca de sub picioare şi s-ar putea să nu mai primească o nouă slujbă.”

Niciuna dintre acuzaţii nu se referă la agresiune sexuală, ci la hărţuire şi comportament nepotrivit. Dintre cele 20 de noi acuzaţii, 16 vin de la foşti acuzaţi, toţi bărbaţi.

Articol recomandat de sport.ro
FOTO Cel mai norocos er al României: camera lui de hotel are vedere directă la stadion
FOTO Cel mai norocos er al României: camera lui de hotel are vedere directă la stadion
Citește și...
Christopher Plummer, care l-a înlocuit pe Spacey într-un film, criticat pentru că l-a apărat
Christopher Plummer, care l-a înlocuit pe Spacey într-un film, criticat pentru că l-a apărat

Christopher Plummer, actorul care l-a înlocuit pe Kevin Spacey în viitorul film al lui Ridley Scott, și-a atras o mulțime de comentarii pline de indignare.

Recomandări
STENOGRAME. Doar 3 dintre cei 17 angajaţi de la ISCTR Timişoara nu au luat bani. Un inspector a luat mită de 43 de ori
STENOGRAME. Doar 3 dintre cei 17 angajaţi de la ISCTR Timişoara nu au luat bani. Un inspector a luat mită de 43 de ori

Doar trei dintre cei 17 angajaţi ai ISCTR Timişoara nu au luat mită, în perioada în care au fost monitorizaţi, doi dintre ei fiind detaşaţi la această instituţie în interes de serviciu.

Negocieri în impas. Surse: Bolojan nu ar mai vrea să fie premier. Măsura propusă de PSD și respinsă total de PNL, USR și UDMR
Negocieri în impas. Surse: Bolojan nu ar mai vrea să fie premier. Măsura propusă de PSD și respinsă total de PNL, USR și UDMR

În țară se încheie o nouă zi de negocieri pentru salvarea bugetului, însă partidele tot nu au ajuns la un numitor comun.

Protestele se extind în SUA. Trump vede o ”invazie străină” și trimite armata în Los Angeles: ”Sunt niște animale”
Protestele se extind în SUA. Trump vede o ”invazie străină” și trimite armata în Los Angeles: ”Sunt niște animale”

istrația Trump plănuiește să trimită mii de migranți, printre care și 100 de români și câteva sute de europeni, la baza militară de la Guantanamo, anunță publicația Politico.