„Poor Things”, de regizorul grec Yorgos Lanthimos, a primit Leul de Aur la Festivalul de film de la Veneția

×
Codul embed a fost copiat

Festivalul de film de la Veneția și-a desemnat câștigătorii. Marele premiu, Leul de Aur, a ajuns anul acesta la regizorul grec Yorgos Lanthimos, pentru un lungmetraj despre emanciparea femeilor în epoca victoriană.

Iar Leul de Argint, care îl onorează pe cel mai bun regizor, i-a revenit italianului Matteo Garrone.

Yorgos Lanthimos a impresionat juriul Mostrei cu filmul „Poor Things”, bazat pe romanul cu același nume al unui scriitor scoțian.

Giorgos Lanthimos: „Acest film este concentrat în jurul personajului principal, Bella Baxter, o ființă incredibilă care nu ar fi existat fără Emma Stone, o altă ființă incredibilă”.

Personajul interpretat de Emma Stone este echivalentul unui Frankenstein feminin, ce pornește într-o serie de aventuri după ce este readusă la viață de un om de știință, care îi înlocuiește creierul cu cel al unui bebeluș.

Citește și
festival
”The Killer”, ultimul film al lui David Fincher, în premieră mondială la Festivalul de la Veneția. Cine a încântat audiența

Leul de Argint aa rămas anul acesta în Italia

Tânăra actriță americană Cailee Spaeny a triumfat la categoria rol feminin pentru interpretarea din „Priscilla”, portretul soției lui Elvis Presley, realizat de Sofia Coppola.

Cailee Spaeny: „Priscilla mi-a încredințat un rol complex, dificil și foarte personal. Am fost copleșită de această responsabilitate încercând să onorez această parte delicată a vieții ei”.

Palmaresul celei de a 80-a ediții a Festivalul de film de la Veneția a continuat apoi cu cel mai bun actor în rol principal.

Leul de Argint a rămas anul acesta "acasă".

Filmul cineastului italian spune povestea emoţionantă a doi tineri senegalezi care decid să plece din Dakar pentru a-şi încerca norocul în Europa.

Cu Premiul Special al Juriului a fost răsplătită o altă peliculă despre criza migrației, de la granița dintre Polonia și Belarus.

Articol recomandat de sport.ro
FOTO Cea mai atrăgătoare hocheistă a fost protagonista unui pictorial incendiar, în costum de baie. Imagini spectaculoase
FOTO Cea mai atrăgătoare hocheistă a fost protagonista unui pictorial incendiar, în costum de baie. Imagini spectaculoase
Citește și...
Festivalul de Film de la Veneția continuă. Priscilla, fosta soție a lui Elvis Presley, a fost prezentă
Festivalul de Film de la Veneția continuă. Priscilla, fosta soție a lui Elvis Presley, a fost prezentă

Festivalul de film de la Veneția continuă seria premierelor. Luni seară a venit rândul unui film inspirat de viața pe care a trăit-o Priscilla Presley alături de Regele muzicii Rock'n'Roll.

”The Killer”, ultimul film al lui David Fincher, în premieră mondială la Festivalul de la Veneția. Cine a încântat audiența
”The Killer”, ultimul film al lui David Fincher, în premieră mondială la Festivalul de la Veneția. Cine a încântat audiența

”The Killer” - un film de acțiune despre un asasin plătit - a avut, duminică seară, premiera mondială la Veneția.  

Pelicula „Maestro” ar putea câștiga Leul de Aur. Filmul biografic a avut premiera la Festivalul de Film de la Veneția
Pelicula „Maestro” ar putea câștiga Leul de Aur. Filmul biografic a avut premiera la Festivalul de Film de la Veneția

Filmul biografic „Maestro” pare să se detașeze ca favorit la câștigarea Leului de Aur. Pelicula a avut premiera sâmbătă seară, în cadrul Festivalului de Film de la Veneția.

Recomandări
Sunt în joc milioane de lei și destinul oamenilor pentru a rezolva problema de la Salina Praid. Ce spune ministrul Economiei
Sunt în joc milioane de lei și destinul oamenilor pentru a rezolva problema de la Salina Praid. Ce spune ministrul Economiei

Situația de la Salina Praid putea fi evitată, a spus președintele Nicușor Dan, care a mers sâmbătă în zonă. Oamenii afectați, atât angajații, cât și cei ale căror afaceri depindeau de Salina Praid, vor primi ajutor.

Imagini de la bordul avionului unde nouă pasageri au fost violenți. L-au amenințat cu bătaia pe pilot
Imagini de la bordul avionului unde nouă pasageri au fost violenți. L-au amenințat cu bătaia pe pilot

Scandal uriaș la bordul unei aeronave Wizz Air care se pregătea să decoleze de pe aeroportul Otopeni spre Norvegia. Nouă bărbați, unii dintre ei băuți, spun martorii, au fost dați jos cu forța de polițiști.

Incident șocant în cartierul Cosmopolis din Ilfov. O tânără împușcată de mai multe ori a murit
Incident șocant în cartierul Cosmopolis din Ilfov. O tânără împușcată de mai multe ori a murit

O tânără a fost împușcată de mai multe ori pe o stradă din cartierul Cosmopolis din Ilfov. Ea a murit la spital.