Transplantul in cazul lui Cristi Minculescu, decontat de Sanatate

×
Codul embed a fost copiat

Se apropie ziua cea mare a operatiei pentru solistul trupei Iris, care va fi supus unui transplant de ficat in Germania pentru care statul va plati totul.

Ne bucuram mult ca ministerul a aprobat hartia pe care am depus-o. Cristi este in carantina acum, dar e bine, abia astepta sa inceapa campionatul national de fotbal, nu l-am vazut de cateva zile pentru ca nu are voie nimeni sa intre la el, speram din toata inima sa fie bine.
NELU DUMITRESCU, MEMBRU TRUPA IRIS
Cei din Ministerul Sanatatii au anuntat marti ca banii, in jur de 80.000 de euro, vor fi decontati din Fondul Asigurarilor de Sanatate.

Cristi Minculescu sufera de o boala ereditara si va primi la inceputul lunii martie o parte din ficatul sotiei sale. Iar colegii de trupa spera sa-l vada din nou pe scena, in iulie.

Vestea ca Ministerul Sanatatii va a cheltuielile a fost primita cu bucurie de familie si apropiati. Sotia artistului, Rodica Minculescu, ne-a declarat ca le multumeste tuturor celor care sunt alaturi de ei in aceasta perioada dificila. La fel si colegii de trupa.

In urma unor analize efectuate la o clinica din Munchen, medicii au decis ca sotia liderului trupei Iris este compatibila si ii poate dona o portiune din ficatul ei.

Citește și
Cristi Minculescu
La jumatatea lui martie, Cristi Minculescu va suferi un transplant de ficat

Operatia pe care o va a Cristi Minculescu nu este usoara, spun medicii, se va recupera in cateva luni. In plus, va trebui sa ia medicamente toata viata pentru ca organismul sa accepte noul organ.

Cristi Minculescu s-a alaturat formatiei Iris in 1980 si de atunci a devenit simbolul trupei. Vocea sa - considerata de multi de departe cea mai buna voce a rockului romanesc - l-a transformat intr-un artist legendar.

Articol recomandat de sport.ro
NEWS ALERT Suspendare-record în fotbalul românesc: 24 de meciuri! Anunțul FRF
NEWS ALERT Suspendare-record în fotbalul românesc: 24 de meciuri! Anunțul FRF
Citește și...
Concertul Iris din martie s-a amanat
Concertul Iris din martie s-a amanat

Singurul concert pe care trupa Iris trebuia sa il sustina in aceasta primavara, pe 2 martie, la Bucuresti, a fost amanat.

La jumatatea lui martie, Cristi Minculescu va suferi un transplant de ficat
La jumatatea lui martie, Cristi Minculescu va suferi un transplant de ficat

Cristi Minculescu, vocalul trupei Iris, s-a intors in tara in noaptea de vineri spre sambata, dupa ce saptamana acesta a fost in Germania pentru a efectua o serie de analize in vederea unui transplant de ficat.

Cristi Minculescu are nevoie de transplat de ficat! Vezi conferinta Iris!
Cristi Minculescu are nevoie de transplat de ficat! Vezi conferinta Iris!

Cristi Minculescu, vocalul trupei Iris, sufera de o boala polichistica hepato-renala si necesita un transplant de ficat, sotia sa fiind unul dintre posibilii donatori.

Recomandări
Riposta Iranului. Teheranul a lansat zeci de rachete asupra Israelului. Explozii în Tel Aviv și Ierusalim
Riposta Iranului. Teheranul a lansat zeci de rachete asupra Israelului. Explozii în Tel Aviv și Ierusalim

Israel a lansat noi atacuri asupra Iranului vineri seara, după ce a lansat cel mai amplu atac din istorie asupra vechiului său dușman, distrugând uriașul complex nuclear subteran al Teheranului și eliminând întreaga conducere militară de top.

Ilie Bolojan, despre criza bugetară: Nu există soluții magice. Cei care le promit sunt niște falși profeți
Ilie Bolojan, despre criza bugetară: Nu există soluții magice. Cei care le promit sunt niște falși profeți

Preşedintele interimar al PNL, Ilie Bolojan, prezintă, vineri, date despre situaţia ecomomică a României şi negocierile din ultima săptămână.

Singura șansă de salvare a Salinei Praid ar fi umplerea ei cu pietriș, spun experții. „Să fie betonate căile de acces”
Singura șansă de salvare a Salinei Praid ar fi umplerea ei cu pietriș, spun experții. „Să fie betonate căile de acces”

Mina veche de la Praid este compromisă, iar singura șansă de salvare ar fi umplerea ei cu pietriș. Soluția aparține experților Asociației Europene a Producătorilor de Sare.