Accident grav în județul Ialomița, cu 4 mașini și 6 oameni. Printre victimele accidentului se află și un copil de 5 ani

accident Movilita, Ialomita
ISU Ialomita

Un accident grav s-a produs, duminică, în jurul orei 12.35 în localitatea Movilița din județul Ialomița: 4 autoturisme au fost implicate și 6 persoane.

 

La locul solicitării au fost alocate o autospecială de stingere, o autospecială de descarcerare, un ATPVM și o ambulanță SMURD.

De asemenea, potrivit ISU Ialomița, în sprijinul acestora au acționat și trei echipaje ale SAJ Ialomița.

În urma coliziunii, cele 6 persoane - printre care și un minor cu vârsta de aproximativ 5 ani - ”conștiente și cooperante”, au fost evaluate medical.

Citește și
acc ialomita
Planul roşu de intervenţie a fost activat în Ialomiţa, după un accident între un autocar şi un autotren. 7 oameni la spital

Ulterior, două dintre victime, respectiv șoferii, au fost transportate la Spitalul Floreasca și Spitalul Pantelimon.

Celelalte persoane au refuzat transportul la o unitate spitalicească.

Articol recomandat de sport.ro
FOTO Partenera lui Radu Drăgușin i-a pus pe jar pe englezi! Ioana Stan a apărut în The Sun: ”Împărtășește frecvent imagini romantice”
FOTO Partenera lui Radu Drăgușin i-a pus pe jar pe englezi! Ioana Stan a apărut în The Sun: ”Împărtășește frecvent imagini romantice”
Citește și...
O femeie de 78 de ani a murit, după ce mașina în care se afla s-a răsturnat. Alte trei persoane au fost rănite
O femeie de 78 de ani a murit, după ce mașina în care se afla s-a răsturnat. Alte trei persoane au fost rănite

O femeie de 78 de ani a murit, iar alte trei persoane au fost rănite, în urma unui grav accident petrecut pe un drum din județul Gorj.  

Planul roşu de intervenţie a fost activat în Ialomiţa, după un accident între un autocar şi un autotren. 7 oameni la spital
Planul roşu de intervenţie a fost activat în Ialomiţa, după un accident între un autocar şi un autotren. 7 oameni la spital

Un accident în care au fost implicate un autocar şi un autotren a avut loc, joi după-amiază, în localitatea Coşereni din judeţul Ialomiţa, autorităţile activând Planul roşu de intervenţie.

Două adolescente au ajuns la Spitalul Judeţean Târgu Jiu, după ce au participat la provocarea Superman Challange de pe TikTok
Două adolescente au ajuns la Spitalul Judeţean Târgu Jiu, după ce au participat la provocarea Superman Challange de pe TikTok

Două adolescente au ajuns la Spitalul Judeţean Târgu Jiu, după ce au suferit entorsî la mână, accidentându-se atunci când au participat la provocarea Superman Challange de pe TikTok.

Tânăr de 19, mort într-un accident grav în Bârlad. Mașina în care se afla s-a lovit frontal de o cisternă cu motorină
Tânăr de 19, mort într-un accident grav în Bârlad. Mașina în care se afla s-a lovit frontal de o cisternă cu motorină

Un tânăr de 19 ani și-a pierdut viața aseară, într-un teribil accident, la intrarea în municipiul Bârlad. Era pe locul din dreapta într-o mașină condusă de un șofer în vârstă de 24 de ani.

Recomandări
Ploile cu tunete și fulgere au făcut prăpăd în multe zone din țară. Viiturile au măturat localități din mai multe județe
Ploile cu tunete și fulgere au făcut prăpăd în multe zone din țară. Viiturile au măturat localități din mai multe județe

Ploile cu tunete și fulgere au făcut prăpăd în multe zone din țară. În Caraș-Severin, un tânăr a murit și altul a fost grav rănit, după ce au fost loviți de trăsnet pe Muntele Mic.

De ce îi este frică lui George Simion să participe la proteste: ”Și eu și domnul Călin Georgescu suntem foarte monitorizați”
De ce îi este frică lui George Simion să participe la proteste: ”Și eu și domnul Călin Georgescu suntem foarte monitorizați”

George Simion îndeamnă oamenii să iasă în stradă după alegerile prezidențiale câștigate de Nicușor Dan, la ”proteste pașnice”, însă ... fără el, pentru că îi este frică să nu fie arestat.

De ce s-a enervat Donald Trump și a anunțat tarife de 50 % pentru UE: ”Este timpul să jucăm cum știu eu să joc”
De ce s-a enervat Donald Trump și a anunțat tarife de 50 % pentru UE: ”Este timpul să jucăm cum știu eu să joc”

”Suntem pregătiți, să ne apărăm" - i-au transmis oficialii de la Bruxelles președintelui american Donald Trump, care a amenințat că vă impune tarife vamale de 50 la sută pentru produsele europene, începând cu 1 iunie.