Bărbatul care și-a ucis familia cu sânge rece, audiat ore în șir de procurori. Scenariile unor crime înfiorătoare

×
Codul embed a fost copiat

Bărbatul din Vaslui, suspectat că și-a ucis familia cu sânge rece, duminică dimineață, a fost reținut pentru 24 de ore de procurori.

Anchetatorii s-au intors astazi la locul tragediei pentru a încerca să refaca tot filmul incidentului.

Bărbatul de 79 de ani a fost audiat ore în șir de procurori. Anchetatorii susțin că acesta a recunoscut ambele crime și a fost reținut pentru 24 de ore.

Criminaliștii s-au întors luni în casa groazei, unde individul și-ar fi ucis soția și fiul. Există însă și alte scenarii ale acestei povești înfiorătoare.

Fiul și-ar fi ucis mama, iar bărbatul l-ar fi omorât pe tânăr. Însă, după ce suspectul și-a mărturisit ambele crime, acum, anchetatorii așteaptă rezultatul necropsiilor. Verdictul legiștilor îi va ajuta pe procurori să pună totul cap la cap.

Citește și
Și-a tăiat gâtul cu drujba la Vaslui, pentru că era depresiv. Tânărul a fost preluat de elicopterul SMURD
Tânărul din Vaslui care şi-a tăiat gâtul cu drujba, operat la Spitalul Sfântul Spiridon

Tot în timpul audierilor, bărbatul a susținut că între cei trei a fost un conflict spontan și de acolo s-a ajuns la tragedie. Reamintim că totul a ieșit la iveală după ce suspectul a provocat un accident rutier la 15 kilometri de locul crimei, în încercarea de a se sinucide.

Când polițiștii și medicii au ajuns la locul accidentului, bărbatul și-a recunoscut cele două crime.

Articol recomandat de sport.ro
FOTO Partenera lui Radu Drăgușin i-a pus pe jar pe englezi! Ioana Stan a apărut în The Sun: ”Împărtășește frecvent imagini romantice”
FOTO Partenera lui Radu Drăgușin i-a pus pe jar pe englezi! Ioana Stan a apărut în The Sun: ”Împărtășește frecvent imagini romantice”
Citește și...
Un bărbat din Vaslui care şi-ar fi ucis soţia şi copilul, implicat într-un accident de circulaţie
Un bărbat din Vaslui care şi-ar fi ucis soţia şi copilul, implicat într-un accident de circulaţie

Caz șocant în județul Vaslui. Un bărbat de 79 de ani și-ar fi ucis fiul și soția într-un acces de furie, apoi a plecat de acasă cu gândul să își ia viața.

Tânărul din Vaslui care şi-a tăiat gâtul cu drujba, operat la Spitalul Sfântul Spiridon
Tânărul din Vaslui care şi-a tăiat gâtul cu drujba, operat la Spitalul Sfântul Spiridon

Tânărul din judeţul Vaslui care şi-a tăiat gâtul cu drujba a fost dus în sala de operaţii a Clinicii ORL din cadrul Spitalului Sf. Spiridon din Iaşi, unde a fost adus cu ajutorul elicopterul SMURD Iaşi.

Un bărbat din Galați și-a înjunghiat mortal cumnatul, după o ceartă pornită de la niște vechituri vândute în talcioc
Un bărbat din Galați și-a înjunghiat mortal cumnatul, după o ceartă pornită de la niște vechituri vândute în talcioc

Câțiva bănuți primiți pentru obiectele vechi pe care le vindeau în talciocul din Galați i-au învrăjbit atât de tare pe membrii unei familii, încât au ajuns la crimă.

Recomandări
Ploile cu tunete și fulgere au făcut prăpăd în multe zone din țară. Viiturile au măturat localități din mai multe județe
Ploile cu tunete și fulgere au făcut prăpăd în multe zone din țară. Viiturile au măturat localități din mai multe județe

Ploile cu tunete și fulgere au făcut prăpăd în multe zone din țară. În Caraș-Severin, un tânăr a murit și altul a fost grav rănit, după ce au fost loviți de trăsnet pe Muntele Mic.

De ce îi este frică lui George Simion să participe la proteste: ”Și eu și domnul Călin Georgescu suntem foarte monitorizați”
De ce îi este frică lui George Simion să participe la proteste: ”Și eu și domnul Călin Georgescu suntem foarte monitorizați”

George Simion îndeamnă oamenii să iasă în stradă după alegerile prezidențiale câștigate de Nicușor Dan, la ”proteste pașnice”, însă ... fără el, pentru că îi este frică să nu fie arestat.

De ce s-a enervat Donald Trump și a anunțat tarife de 50 % pentru UE: ”Este timpul să jucăm cum știu eu să joc”
De ce s-a enervat Donald Trump și a anunțat tarife de 50 % pentru UE: ”Este timpul să jucăm cum știu eu să joc”

”Suntem pregătiți, să ne apărăm" - i-au transmis oficialii de la Bruxelles președintelui american Donald Trump, care a amenințat că vă impune tarife vamale de 50 la sută pentru produsele europene, începând cu 1 iunie.