Bebeluș de 5 luni din Galați, operat la București în urma unor lovituri puternice la cap

×
Codul embed a fost copiat

Este anchetă la Galaţi, unde medicii au constatat că un bebeluş de numai 5 luni, ajuns în stare foarte gravă la spital, avea lovituri grave la cap.

 

Din cauza leziunilor suferite, copilul a fost transportat cu un elicopter al ministerului de interne la un spital din Bucureşti. Poliţiştii trebuie să afle acum dacă băieţelul a fost lovit cu intenţie de cineva sau dacă a suferit un accident.

Bebeluşul a rămas în grija unei mătuşi de câteva săptămâni, după ce mama lui a plecat la muncă în străinătate. Ieri, femeia l-a sunat pe tatăl copilului să-i spună că se simte rău cel mic, apoi a chemat ambulanţa. Medicii de la unitatea de primiri urgențe au constatat că starea băieţelului era foarte gravă, în urma unui traumatism cranio-cerebral.


Dr. Iuliana Moraru - purtător de cuvânt Spitalul de Copii Galaţi: „S-a evidenţiat un hematom subdural mare cu efect masiv de masă şi cu herniere, motiv pentru care a fost transferat de urgenţă la Spitalul Grigore Alexandrescu. S-a intervenit neuro-chirurgical, colegii noştri din Spitalul Grigore Alexandrescu au intervenit de urgenţă, în momentul de faţă este în terapie intensivă şi se încearcă să se facă tot ce se poate pentru el."

Citește și
pistol gloante
Un copil de 5 ani a fost împușcat mortal de vărul său de doar 18 luni, în timp ce se juca cu un pistol încărcat

Asistenţii sociali din cadrul instituţiei de protecţie a copilului au început să investigheze felul în care familia se îngrijea de bebeluş. Dacă vor considera că mediul familial nu este unul potrivit creşterii unui copil, acesta va fi luat în grija statului.

Tania Calcan - purtător de cuvânt Direcţia Generală de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Galaţi:

„Concluziile anchetei sociale care a demarat odată cu primirea acestei veşti va fi coroborată cu rezultatul anchetei pe care o desfăşoară organele de anchetă în acest moment. Încercăm să luăm legătura cu membrii familiei, respectiv mama, tata sau alte rude, şi încercam să înţelegem ce s-a întâmplat. Cel mai important acum este ca copilul să fie bine, să fie sănătos".

Polițiștii încearcă acum să clarifice modul în care copilul de numai 5 luni s-a ales cu leziuni atât de grave. Au deschis un dosar penal in rem pentru infracţiunea de loviri şi alte violențe.

Gabriela Costin - purtător de cuvânt Poliţia Galaţi: „Se efectuează cercetări pentru stabilirea situaţiei de fapt, în urma rezultatului acesteia şi a expertizei medico-legale urmând a se concluziona dacă în cauză este vorba despre săvârşirea unei fapte de natură penală."

Mama copilului se întoarce astăzi din străinătate şi se va opri la spitalul din Bucureşti unde a fost operat bebeluşul. Acesta este, de altfel, şi singurul copil al familiei.

Articol recomandat de sport.ro
FOTO Denisa Fazakas a scris doar 6 cuvinte după ce Istvan Kovacs a arbitrat finala Champions League
FOTO Denisa Fazakas a scris doar 6 cuvinte după ce Istvan Kovacs a arbitrat finala Champions League
Citește și...
Tragedie in Italia. Un roman, acuzat ca a agresat sexual si omorat un bebelus
Tragedie in Italia. Un roman, acuzat ca a agresat sexual si omorat un bebelus

Tragedie in Italia. Un roman, acuzat ca a agresat sexual si omorat un bebelus

Un copil de 5 ani a fost împușcat mortal de vărul său de doar 18 luni, în timp ce se juca cu un pistol încărcat
Un copil de 5 ani a fost împușcat mortal de vărul său de doar 18 luni, în timp ce se juca cu un pistol încărcat

Scenele de groază s-au petrecut în orașul american Detroit, statul Michigan, miercuri, 20 ianuarie, în jurul orei locale 9.30, scrie Metro.

Instanța a dispus arestarea preventivă a bărbatului care a dat cu mașina peste un cărucior în care se afla un bebeluș
Instanța a dispus arestarea preventivă a bărbatului care a dat cu mașina peste un cărucior în care se afla un bebeluș

Un caz halucinant este acum investigat de polițiștii din Capitală. Un bărbat de 56 de ani a fost filmat în timp lovea cu mașina un cărucior în care se afla un bebeluș de doar câteva luni.

Recomandări
Autoritățile vor începe evaluarea pagubelor după inundațiile devastatoare. Oamenii au aruncat aproape totul pe geam
Autoritățile vor începe evaluarea pagubelor după inundațiile devastatoare. Oamenii au aruncat aproape totul pe geam

Un cod galben de ploi torențiale a fost emis pentru 16 județe din țară, inclusiv Harghita și Covasna, care au fost deja grav lovite de inundații. În zonele unde apele s-au mai retras, oamenii au reușit să intre în locuințe pentru a constata dezastrul.

Directorul Poștei Române: Angajații vinovați de furtul a 10 milioane de lei vor fi concediați. Nu au respectat protocolul
Directorul Poștei Române: Angajații vinovați de furtul a 10 milioane de lei vor fi concediați. Nu au respectat protocolul

Directorul Poştei Române, Valentin Ştefan, a explicat, duminică, după furtul a 10 milioane de lei din sediul central al Poştei din Timişoara, că procedurile interne prevăd ca la sfârşitul programului toţi banii să fie închişi într-un seif.

Hidrologii au emis Cod Portocaliu de inundații în Brașov și Cod Galben în mai multe județe din centrul și nordul țării
Hidrologii au emis Cod Portocaliu de inundații în Brașov și Cod Galben în mai multe județe din centrul și nordul țării

Hidrologii au emis, duminică, o avertizare Cod Portocaliu de inundaţii pentru judeţul Braşov, valabilă până luni, ora 9.00. Totodată, este în vigoare şi un Cod Galben, până luni la prânz, pentru râuri din mai multe judeţe din centrul şi nordul ţării.