Apar detalii înfiorătoare în cazul tinerei cu dizabilități care a fost lăsată să sufere într-un centru de asistență socială
Persoana care a sesizat organizația non guvernamentală în legătură cu cele întâmplate acuză că femeia a fost rănită de un alt bolnav și că angajații ar fi încercat să acopere incidentul.
Aceasta susține și că cei care o aveau pe tânără în grijă știau că are dureri mari, dar nu au făcut nimic. Conducerea Direcției de Asistență Socială spune în schimb că femeia a fost dusă la spital imediat. Atenție, urmează informații care vă pot afecta emoțional.
Persoana care a sesizat cele întâmplate spune că tânăra de 33 de ani avea răni care indicau o agresiune, dar la spital ar fi fost dusă după mai multe zile.
Alegeri 2025
12:38
Cât a costat campania pentru al doilea tur al prezidențialelor. Cheltuielile făcute de Nicușor Dan și de George Simion
11:08
Oficialii trimiși de Trump, impresionați de alegerile din România: „Un model de transparență, securitate și dedicare civică”
07:05
Oficial: CCR a respins cererea lui George Simion, privind anularea alegerilor prezidențiale. Liderul AUR: ”Lovitură de stat”
13:13
Reacția STS la acuzațiile de fraudă la Alegerile Prezidențiale. Mecanismul de procesare al votului, explicat punct cu punct
Persoană care lucrează în centrul Zătreni: „A lovit-o un bolnav, a mai stat câteva zile în centru, ca să treacă semnele, după care a fost raportat incidentul și dusă la ortopedie. După darea atelei jos, a atelei ghipsate, piciorul pur și simplu nu era prins unde a fost fractura. Nu a mai fost dusă nicăieri. Avea în special noaptea, când era liniște, se auzea un scâncet. Nu am văzut să i se dea calmante.”
Georgiana Pașcu, coordonator de programe la Centrul de Resurse Juridice: „Pe lângă gemetele de durere pe care le scotea această tânără, era foarte, foarte slabă. Avea piciorul drept îndoit spre interior, mult mai scurt decât femurul stâng și umflat.”
Conducerea Direcției de Asistenta Sociala și Protecția Copilului Vălcea are o alta versiune. Spune că tânăra a fost dusă la medic la timp și că atela ghipsată i-a fost îndepărtată în spital, nicidecum de angajații centrului.
Jana Diaconu, director adjunct al DGASPC Vâlcea: „În prezent, beneficiara este internată la Spitalul Județean. I se fac investigații, are o stare stabilă, nu este într-o stare deplorabilă. Nu s-a intervenit chirurgical, nici nu se va interveni chirurgical. Mie angajații nu mi-au spus că prezenta simptome, că gemea. Legat de greutate, ea din 2012 are aceleași 20 de kg.”
ONG-ul susține că tânăra nu a primit îngrijirile medicale necesare, așa că a făcut o plângere în numele bolnavei la Parchetul de pe lângă Judecătoria Bălcești. Procurorii au deschis acum un dosar penal pentru abuz în serviciu, supunerea la rele tratamente și omisiunea sesizării.
Femeia provine din sistemul de protecție a copilului, ea a fost abandonată la naștere și are dizabilități intelectuale și fizice.