Corpurile a doi bărbaţi au fost găsite plutind pe râul Prut, în dreptul localităţii ieşene Golăeşti

inecat
Pro TV

Corpurile a doi bărbaţi au fost găsite plutind pe râul Prut, duminică dimineaţă, în dreptul localităţii ieşene Golăeşti, autorităţile declanşând cercetări pentru a stabili împrejurările în care s-au înecat cele două persoane.

Reprezentanţii Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă au fost alertaţi, duminică dimineaţă, că în dreptul localităţii Golăieşti două persoane plutesc pe râul Prut.

Imediat, în zonă au fost deplasate mai multe echipaje, inclusiv scafandri.

"Am fost sesizaţi de către persoane din zonă că pe Prut pluteşte un cadavru în dreptul localităţii Bran din comuna Golăeşti. Corpul a fost scos din apă. La o distanţă de 300 de metri a fost găsită încă o persoană. Este vorba despre doi bărbaţi de aproximativ 40 de ani, respectiv 30 de ani", a declarat purtătorul de cuvânt al ISU Iaşi, Silvia Bolohan.

Ea a afirmat că victimele nu aveau acte de identitate asupra lor.

Citește și
Tânăr înecat
Tânăr de 20 de ani, dispărut în râul Bistrița

La faţa locului, au sosit şi poliţişti care au declanşat cercetări pentru a stabili împrejurările în care s-au înecat cele două persoane.

Articol recomandat de sport.ro
FOTO Partenera lui Radu Drăgușin i-a pus pe jar pe englezi! Ioana Stan a apărut în The Sun: ”Împărtășește frecvent imagini romantice”
FOTO Partenera lui Radu Drăgușin i-a pus pe jar pe englezi! Ioana Stan a apărut în The Sun: ”Împărtășește frecvent imagini romantice”
Citește și...
Un tânăr de doar 19 ani și-a găsit sfârșitul într-un lac din Iași. A vrut să se răcorească, dar s-a înecat
Un tânăr de doar 19 ani și-a găsit sfârșitul într-un lac din Iași. A vrut să se răcorească, dar s-a înecat

Un tânăr în vârstă de 19 ani şi-a găsit sfârşitul în Lacul Ciric din Iaşi. Cu toate că scăldatul este interzis acolo, a intrat în apă pentru a se răcori.

Tânăr de 20 de ani, dispărut în râul Bistrița
Tânăr de 20 de ani, dispărut în râul Bistrița

Un tânăr de 20 de ani dintr-o localitate din Neamţ este de negăsit de miercuri, când a fost înghiţit de râul Bistriţa.

Un tanar din Iordania, student in Timisoara, este cautat de scafandri, dupa ce s-a aventurat intr-un lac din Caras-Severin
Un tanar din Iordania, student in Timisoara, este cautat de scafandri, dupa ce s-a aventurat intr-un lac din Caras-Severin

Cautari disperate intr-un lac din Caras-Severin. Un tanar din Iordania, in varsta de 24 de ani, student in Timisoara, a fost inghitit de ape sub ochii neputinciosi ai prietenilor.

Un barbat de 58 de ani a murit inecat la Constanta. Salvamarii l-au adus la tarm
Un barbat de 58 de ani a murit inecat la Constanta. Salvamarii l-au adus la tarm

Un barbat in varsta de 58 de ani a murit inecat luni, dupa ce a intrat in mare in zona plajei Modern, din Constanta, fiind scos de catre salvamari, iar cadrele medicale ajunse la fata locului l-au resuscitat zeci de minute, fara succes insa.

Recomandări
Ploile cu tunete și fulgere au făcut prăpăd în multe zone din țară. Viiturile au măturat localități din mai multe județe
Ploile cu tunete și fulgere au făcut prăpăd în multe zone din țară. Viiturile au măturat localități din mai multe județe

Ploile cu tunete și fulgere au făcut prăpăd în multe zone din țară. În Caraș-Severin, un tânăr a murit și altul a fost grav rănit, după ce au fost loviți de trăsnet pe Muntele Mic.

De ce îi este frică lui George Simion să participe la proteste: ”Și eu și domnul Călin Georgescu suntem foarte monitorizați”
De ce îi este frică lui George Simion să participe la proteste: ”Și eu și domnul Călin Georgescu suntem foarte monitorizați”

George Simion îndeamnă oamenii să iasă în stradă după alegerile prezidențiale câștigate de Nicușor Dan, la ”proteste pașnice”, însă ... fără el, pentru că îi este frică să nu fie arestat.

De ce s-a enervat Donald Trump și a anunțat tarife de 50 % pentru UE: ”Este timpul să jucăm cum știu eu să joc”
De ce s-a enervat Donald Trump și a anunțat tarife de 50 % pentru UE: ”Este timpul să jucăm cum știu eu să joc”

”Suntem pregătiți, să ne apărăm" - i-au transmis oficialii de la Bruxelles președintelui american Donald Trump, care a amenințat că vă impune tarife vamale de 50 la sută pentru produsele europene, începând cu 1 iunie.