Impact devastator în Olt: Doi șoferi au rămas încarcerați, unul a murit

Impact devastator în Olt
Pro TV

Un bărbat a murit şi altul a fost grav rănit în urma unui accident rutier produs vineri seara pe DN6, la Dăneasa, între două autoturisme care s-au ciocnit frontal.

 

 

Purtătorul de cuvânt al Serviciului de Ambulanţă Judeţean (SAJ) Olt, medicul Marian Furtună, a precizat că victimele erau şoferii celor două autoturisme implicate în accident şi erau încarceraţi la sosirea echipajelor medicale.

Bărbatul grav rănit, politraumatizat, a fost transportat la spital.

Citește și
autostrada Germania
Orașul care impune limita de viteză de 30 km/h. Motivația autorităților

Potrivit purtătorului de cuvânt al Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Olt, Alin Băsăşteanu, în maşinile implicate în accident se aflau numai şoferii, iar unul dintre aceştia a fost găsit decedat, prezentând răni incompatibile cu viaţa.

La intervenţie au participat pompierii de la Stoeneşti şi Caracal, cu o autospecială complexă pentru intervenţie şi descarcerare şi doua echipaje SMURD, precum şi două echipaje de Ambulanţă.

"La sosirea echipajelor, unul dintre autoturisme a fost găsit în afara carosabilului, răsturnat, iar şoferul acestuia, în vârstă de 53 de ani, decedat, cu leziuni incompatibile cu viaţa. Celălalt bărbat, în vârsta de 61 de ani, din comuna Radomireşti, a fost găsit încarcerat, conştient. Pentru extragerea victimei pompierii de la descarcerare au îndepărtat mai multe elemente de caroserie şi au predat victima echipajelor medicale. Pacientul prezenta otoragie, rinoragie, traumatism toracic şi fractură la membrul inferior stâng şi a fost transportat la U Caracal", a precizat Băsăşteanu, potrivit Agerpres.

Traficul rutier în zona accidentului este blocat de peste o oră.

 

Pe Instagram-ul Știrile ProTV găsiți imaginile momentului din lume!  

CLICK AICI pentru a instala GRATUIT aplicația Știrile ProTV pentru telefoane Android și iPhone!

Abonați-vă gratuit la newsletter-ul Știrile Pro TV de pe WhatsApp. Primiți în fiecare zi cele mai importante știri pe telefon! 

Articol recomandat de sport.ro
Nicușor Dan e fanul acestui sportiv extraordinar al României
Nicușor Dan e fanul acestui sportiv extraordinar al României
Citește și...
Atacul cu 33 de morți din Japonia. De ce a vrut criminalul să se răzbune
Atacul cu 33 de morți din Japonia. De ce a vrut criminalul să se răzbune

Individul care a dat foc unui studio de animaţie din Japonia şi a ucis astfel 33 de persoane, a vrut să se răzbune pentru că un roman scris de el ar fi fost plagiat de către respectiva companie.

Orașul care impune limita de viteză de 30 km/h. Motivația autorităților
Orașul care impune limita de viteză de 30 km/h. Motivația autorităților

Autorităţile din Bruxelles au decis să reducă la 30 km/h viteza autorizată până în 2021, o măsură care vizează să încurajeze deplasarea pe două roţi sau pe jos, pe fondul îngrijorărilor legate de climă.

Atenție la FaceApp: ”Putem să ne trezim cu telefoane la numere cu suprataxă”
Atenție la FaceApp: ”Putem să ne trezim cu telefoane la numere cu suprataxă”

Milioane de oameni din întreaga lume, inclusiv din România, au folosit în ultima săptămână aplicaţia FaceApp, care îţi modifică înfăţişarea din fotografii. Succesul fulminat i-a făcut însă pe unii să se întrebe cum sunt folosite datele colectate.

Recomandări
Nicușor Dan, despre noul Guvern: Societatea doreşte „oameni noi”. Ce spune despre un premier de la PSD
Nicușor Dan, despre noul Guvern: Societatea doreşte „oameni noi”. Ce spune despre un premier de la PSD

Preşedintele Nicuşor Dan a declarat, vineri, întrebat cât de mult vor dura negocierile pentru formarea noului Guvern, a răspuns că România va avea „un Guvern instalat în 2,3,4 săptămâni”.

Cod galben de furtuni în toată țara. Ploi torențiale, vijelii și grindină până sâmbătă dimineață
Cod galben de furtuni în toată țara. Ploi torențiale, vijelii și grindină până sâmbătă dimineață

istraţia Naţională de Meteorologie (ANM) a emis, vineri, o atenţionare Cod galben de instabilitate atmosferică temporar accentuată, valabilă până sâmbătă dimineaţa în întreaga ţară, precum şi o informare de averse şi vijelii.

Nicușor Dan și-a anunțat demisia de la Primăria Capitalei. Stelian Bujduveanu este noul edil interimar al Bucureștiului
Nicușor Dan și-a anunțat demisia de la Primăria Capitalei. Stelian Bujduveanu este noul edil interimar al Bucureștiului

Nicușor Dan a demisionat de la conducerea Primăriei Capitalei. Viceprimarul Stelian Bujduveanu (PNL) a fost votat în funcția de primar interimar.