Localnicii dintr-un sat din Indonezia au ucis si mancat un tigru pe cale de disparitie. Explicatia data pentru gestul socant

tigru de Sumatra - Getty

Locuitorii unui sat din provincia Sumatra de Nord din Indonezia au ucis si mancat un tigru de Sumatra, o sub-specie aflata pe cale de disparitie,

Scena cumplita a avut loc dupa ce animalul ramasese captiv intr-o capcana pentru animale, a declarat miercuri un responsabil pentru conservarea naturii, citat de DPA, relateaza Agerpres.

Tigrul se ranise luni intr-o capcana pentru porci amplasata de locuitorii din districtul Tapanuli de Nord pentru protejarea culturilor, a declarat John Kennedy, seful, la nivel de provincie, al Agentiei pentru Conservarea Naturii, un organism guvernamental.

Rezidentii au ucis ulterior animalul si au refuzat sa predea politiei locale corpul acestuia ca proba, a precizat oficialul.

Uciderea unui animal pe cale de disparitie se pedepseste cu pana la cinci ani de inchisoare.

Citește și
trei animale
Prietenie neobisnuita intre un leu, un tigru si un urs, care fac totul impreuna. Unde au fost descoperite cele trei animale

"Conform unei traditii locale, consumul de carne de tigru le va da curaj satenilor sa se intoarca la munca campului", a precizat Kennedy.

Potrivit organizatiei internationale de conservare a naturii WWF (World Wide Fund for Nature), mai putin de 400 de tigrii de Sumatra traiesc azi in salbaticie in aceasta insula, iar distrugerea padurilor si braconajul ar putea conduce la disparitia acestei sub-specii asa cum s-a intamplat in cazul tigrului javaian si baline.

 

Articol recomandat de sport.ro
Primarul a semnat! O echipă din Superligă va avea un stadion de 100.000.000€
Primarul a semnat! O echipă din Superligă va avea un stadion de 100.000.000€
Citește și...
Un tigru a fost filmat plimbandu-se printre masini in plina zi, in capitala Qatar-ului. FOTO si VIDEO
Un tigru a fost filmat plimbandu-se printre masini in plina zi, in capitala Qatar-ului. FOTO si VIDEO

Imagini uluitoare au fost surprinse marti in traficul din Doha.
 

Prietenie neobisnuita intre un leu, un tigru si un urs, care fac totul impreuna. Unde au fost descoperite cele trei animale
Prietenie neobisnuita intre un leu, un tigru si un urs, care fac totul impreuna. Unde au fost descoperite cele trei animale

Prietenie neobisnuita la un adapost pentru animale, din Georgia, Statele Unite. Un leu, un tigru si un urs sunt nedespartiti; se joaca, mananca si dorm impreuna inca de cand erau pui si au fost adusi la sanctuarul Arca lui Noe.

Dornic de senzatii tari, un chinez s-a aruncat de pe un telescaun pe o plasa aflata deasupra unor tigri. Cum s-a terminat
Dornic de senzatii tari, un chinez s-a aruncat de pe un telescaun pe o plasa aflata deasupra unor tigri. Cum s-a terminat

Din dorinta de a avea parte de senzatii tari, un barbat din China a ajuns intr-o situatie periculoasa. S-a aruncat de pe un telescaun si a cazut in plasa de protectie care se afla deasupra tarcului pentru tigri.
 

Recomandări
Atacul Israelului, explicat: „Se încearcă blocarea reluării acordului nuclear dintre SUA și Iran”. Cine ar putea ajuta Iranul
Atacul Israelului, explicat: „Se încearcă blocarea reluării acordului nuclear dintre SUA și Iran”. Cine ar putea ajuta Iranul

Israelul a atacat Iranul în mai multe valuri vineri dimineață. Flavius Caba, expert în problemele Orientului Mijlociu, explică de ce Israel a ales acest moment pentru operațiunea militară de amploare.

Cum se negociază „salvarea bugetului” la Cotroceni: PSD și USR se ceartă iar UDMR „le trimite” la terapie
Cum se negociază „salvarea bugetului” la Cotroceni: PSD și USR se ceartă iar UDMR „le trimite” la terapie

Consultările pentru formarea Guvernului dintre liderii partidelor și președintele Nicușor Dan au continuat joi la Palatul Cotroceni. Nu au avansat din cauza unor tensiuni între PSD și USR.

Primele efecte ale crizei din Orient. Prețul petrolului atinge cea mai mare creștere într-o singură zi, din ultimii 3 ani
Primele efecte ale crizei din Orient. Prețul petrolului atinge cea mai mare creștere într-o singură zi, din ultimii 3 ani

Prețurile mondiale ale petrolului au înregistrat cele mai mari creșteri procentuale într-o singură zi din ultimii ani, reflectând temerile că un conflict mai amplu în Orientul Mijlociu ar putea duce la perturbări grave ale aprovizionării cu energie.