O fată de 13 ani a fost violată și apoi șantajată de un tânăr de 25 de ani, care îi câștigase încrederea pe internet

×
Codul embed a fost copiat

O copilă din Dolj de numai 13 ani a trecut prin traume greu de descris după ce a fost violată de un individ de 25 de ani.

Bărbatul a ademenit-o prin discuții lungi pe rețelele de socializare, i-a câștigat încrederea, apoi a șantajat-o. În final, a atacat-o în mașina lui.

Individul de 25 de ani a vorbit cu fata, pe internet, timp de două săptămâni. Într-un final, a convins-o să se întâlnească, sub amenințarea că, dacă nu acceptă, o să publice pe internet fotografii compromițătoare, pe care adolescenta naivă i le-a trimis.

Abia după câteva zile, fata și-a făcut curaj să povestească cele întâmplate părinților, iar aceştia s-au dus la poliţie. Cei care îl cunosc îl descriu ca fiind cuminte și retras.

Specialiștii spun însă că, după modul în care a acționat, bărbatul știa foarte bine ce face.

Citește și
casa iasi
Două copile din Iași ar fi fost violate de mai multe ori de iubitul surorii lor mai mari. Tânăra ar fi vrut să se răzbune

Irina Gruia, psiholog: „Modul în care acest tânăr a acționat îmi spune că, cu siguranța a mai avut și alte victime și a elaborat o strategie, a găsit o vulnerabilitate a acestor tinere care pe de o parte nu sunt suficient de informate, de educate, nu discută cu părinţii despre ceea ce se întâmpla și cu această vulnerabilitate a tinerilor el a profitat.”

Bărbatul a fost arestat pentru 30 de zile. Este acuzat de viol și racolarea minorilor în scopuri sexuale. Victima lui va avea nevoie de sprijin psihologic de durată, ca să se vindece de această traumă.

Articol recomandat de sport.ro
FOTO Partenera lui Radu Drăgușin i-a pus pe jar pe englezi! Ioana Stan a apărut în The Sun: ”Împărtășește frecvent imagini romantice”
FOTO Partenera lui Radu Drăgușin i-a pus pe jar pe englezi! Ioana Stan a apărut în The Sun: ”Împărtășește frecvent imagini romantice”
Citește și...
Două copile din Iași ar fi fost violate de mai multe ori de iubitul surorii lor mai mari. Tânăra ar fi vrut să se răzbune
Două copile din Iași ar fi fost violate de mai multe ori de iubitul surorii lor mai mari. Tânăra ar fi vrut să se răzbune

Poveste înfiorătoare în județul Iași: două copile de 12 și 14 ani ar fi fost violate de mai multe ori de un individ de 29 de ani, iubitul surorii lor mai mari, complice de altfel, potrivit anchetatorilor.

O dubiță în care se aflau doi tineri a fost spulberată de tren, în Vaslui. Au scăpat ca prin minune
O dubiță în care se aflau doi tineri a fost spulberată de tren, în Vaslui. Au scăpat ca prin minune

Doi tineri din judetul Vaslui au trecut printr-un pericol de moarte, după ce duba în care se aflau a fost lovită de locomotiva unui tren.

O tânără a fost ucisă în timpul unui live pe TikTok, după ce a primit un colet. Care ar fi motivul
O tânără a fost ucisă în timpul unui live pe TikTok, după ce a primit un colet. Care ar fi motivul

Întâmplare șocantă într-un oraș din Mexic, unde o tânără de 23 de ani a fost împușcată mortal în timp ce transmitea live pe TikTok.  

Recomandări
Ploile cu tunete și fulgere au făcut prăpăd în multe zone din țară. Viiturile au măturat localități din mai multe județe
Ploile cu tunete și fulgere au făcut prăpăd în multe zone din țară. Viiturile au măturat localități din mai multe județe

Ploile cu tunete și fulgere au făcut prăpăd în multe zone din țară. În Caraș-Severin, un tânăr a murit și altul a fost grav rănit, după ce au fost loviți de trăsnet pe Muntele Mic.

De ce îi este frică lui George Simion să participe la proteste: ”Și eu și domnul Călin Georgescu suntem foarte monitorizați”
De ce îi este frică lui George Simion să participe la proteste: ”Și eu și domnul Călin Georgescu suntem foarte monitorizați”

George Simion îndeamnă oamenii să iasă în stradă după alegerile prezidențiale câștigate de Nicușor Dan, la ”proteste pașnice”, însă ... fără el, pentru că îi este frică să nu fie arestat.

De ce s-a enervat Donald Trump și a anunțat tarife de 50 % pentru UE: ”Este timpul să jucăm cum știu eu să joc”
De ce s-a enervat Donald Trump și a anunțat tarife de 50 % pentru UE: ”Este timpul să jucăm cum știu eu să joc”

”Suntem pregătiți, să ne apărăm" - i-au transmis oficialii de la Bruxelles președintelui american Donald Trump, care a amenințat că vă impune tarife vamale de 50 la sută pentru produsele europene, începând cu 1 iunie.