O fată de 19 ani a murit la o lună după ce a născut. A primit trei diagnostice, toate greșite

×
Codul embed a fost copiat

Acuzații grave la Spitalul județean din Brăila.

Discopatie lombară, sindrom post-partum, apoi meningită: acestea sunt diagnosticele puse de medicii din Brăila în cazul unei tinere de 19 ani, care a încetat din viață fără că vreun doctor să înțeleagă ce se întâmplă cu ea.

Autopsia a arătat că, după naștere, în uter i-a rămas un fragment de placentă care s-a necrozat. Spitalul a început o anchetă, iar polițiștii au deschis un dosar penal pentru ucidere din culpă.

Tânăra de 19 ani a născut natural, în urmă cu o lună, la Spitalul județean din Brăila. Săptămâna trecută a început să se simtă rău și să îi amorțească un picior. 

Adriana Păduraru, mama fetei: „De vineri i s-a făcut rău, a zis că o doare un picior foarte tare, până când n-a mai putut să meargă. Am chemat ambulanța, a zis să meargă la spital. Știau că este lăuză și n-au dus-o la maternitate, cum e regula. Au dus-o la Spitalul 3, acolo i s-au făcut raze și i-au zis că are discopatie lombară. I-au dat antiinflamatoare și au trimis-o acasă.”

Citește și
SMURD
Un băiat din Buzău a ajuns la spital după ce a băut apă. Ce i-au pus 2 colege în sticlă

Când au aflat că a născut recent, membrii echipajului de pe ambulanță au pus totul pe seama unui sindrom post-partum, spun rudele.

Starea de sănătate a tinerei, însă, a continuat să se înrăutățească și, a doua zi, familia a chemat din nou salvarea. Transportată la Spitalul Județean, a două oară, Ana-Maria a primit un alt diagnostic.

După ce i-au făcut un set de analize, i-au pus diagnosticul de meningită virală și le-au recomandat tuturor membrilor familiei să se trateze cu antibiotice.

Adriana Păduraru, mama fetei: „Mi-a zis că e suspectă de bacteria meningococ. Meningită. Așa și că ar fi bine să luăm preventiv toți și să îi facem și copilului tratament de profilaxie. Apoi au transferat-o la Terapie Intensivă, unde deja ea nu mai era conștientă, când au transferat-o.”

Ea a fost internată la terapie intensivă și intubată și, după câteva ore, a încetat din viața.

Șocant este ca, potrivit reprezentanților serviciului de medicină legală, după naștere, în uterul mamei ar fi rămas un fragment de 2 cm pătrați de placentă care a provocat septicemia, adică infecția generalizată.

 

Dr. Gina Ilie, dir. Serviciul de Medicină Legală Brăila: „S-a dezvoltat o necroză uterină pe un mic fragment placentar restan aderent la zona fundică a uterului. Toată această poveste ignorată a generat drama care a dus la decesul fetei”.

 

Dr. Alina Neacșu, director medical Spitalul Județean Brăila: „Am solicitat comisiei de analiză a deceselor intraspitalicești din cadrul spitalului analiza acestui caz, pentru a se stabili dacă există vreo suspiciune în acordarea serviciilor medicale pacientei decedate”.

 

Insp. Laura Belciugan, purtător de cuvânt al IPJ Brăila: „În cauză a fost întocmit dosar penal și se continuă cercetările sub aspectul săvârșirii infracțiunii de ucidere din culpă.”

 

Părinții fetei mai au un fiu care a împlinit 12 ani chiar în ziua în care Anamaria a încetat din viață. Spun că nu au bani pentru a plăti avocați, să meargă în tribunale, dar așteaptă că legea - medicală sau juridică - să facă dreptate.

Articol recomandat de sport.ro
"O zi mare pentru tenisul românesc!" Veste excelentă pentru Simona Halep
"O zi mare pentru tenisul românesc!" Veste excelentă pentru Simona Halep
Citește și...
Mizerie, medicamente expirate şi relaţii interzise, la Spitalul Judeţean din Târgu Jiu
Mizerie, medicamente expirate şi relaţii interzise, la Spitalul Judeţean din Târgu Jiu

A ieșit scandal la Spitalul Județean din Târgu Jiu, unde managerul unității și-a dat miercuri demisia.

Un băiat din Buzău a ajuns la spital după ce a băut apă. Ce i-au pus 2 colege în sticlă
Un băiat din Buzău a ajuns la spital după ce a băut apă. Ce i-au pus 2 colege în sticlă

Poliţia Judeţeană Buzău a demarat o anchetă după ce poliţiştii au fost sesizaţi de medicii Spitalului Judeţean că la Urgenţe se află un copil de 13 ani care a băut apă cu săpun lichid.

Recomandări
Ce sunt și ce nu sunt pensiile speciale și cine le încasează. Diferențele dintre pensionarii „obișnuiți” și cei „speciali”
Ce sunt și ce nu sunt pensiile speciale și cine le încasează. Diferențele dintre pensionarii „obișnuiți” și cei „speciali”

Pensiile speciale se numără printre reformele eșuate din PNRR, dar și o „piatră de moară” de gâtul guvernanților, încercările de a le reforma ajungând să se lovească de piedici legislative.

Adrian Vasilescu: Dacă BNR ar fi lăsat cursul în voia pieței, ”deprecierea leului ar fi fost cu adevărat istorică”
Adrian Vasilescu: Dacă BNR ar fi lăsat cursul în voia pieței, ”deprecierea leului ar fi fost cu adevărat istorică”

Adrian Vasilescu, consilierul guvernatorului Mugur Isărescu, a explicat că dacă nu ar fi fost întreprinse măsuri urgente de către BNR și ar fi lăsat cursul în voia pieţei, deprecierea leului ar fi fost cu adevărat istorică.

Grindeanu: Măsurile fiscale au fost „puse pe hold” timp de un an, din cauza perioadei electorale
Grindeanu: Măsurile fiscale au fost „puse pe hold” timp de un an, din cauza perioadei electorale

Președintele interimar al PSD, Sorin Grindeanu, a afirmat joi că reforma fiscală nu a avut motive electorale, ci a fost amânată până după alegeri printr-un acord între partidele fostei coaliții de guvernare.