O nouă lovitură pentru profesoara acuzată de pedofilie. Ce a pățit după ce a fost condamnată

Profesoara pedofila
Profimedia

Soțul unei profesoare din Anglia care a întreținut relații sexuale cu un elev în vârstă de 15 ani ar fi părăsit-o pe aceasta și s-a mutat împreună cu noua iubită, deși anterior promisese că va rămâne alături de ea.  

Soțul lui Kandice Barber, Daniel, și-ar fi continuat viața și are o nouă iubită, chiar dacă el a promis anterior că va rămâne alături de soția sa după condamnarea ei în martie 2021, potrivit Mirror.

Kandice Barber, în vârstă de 36 de ani, a fost condamnată la șase ani și două luni de închisoare în martie 2021, după ce a fost găsită vinovată pentru că a ademenit un copil, l-a dus pe un câmp și l-a sărutat pe gât, iar ulterior a întreținut relații sexuale cu minorul.

În timpul procesului, soțul profesoarei, Daniel, a jurat că va rămâne alături de ea cât timp va fi închisă și i-a luat apărarea, spunând că este sprijinul său.

În februarie anul trecut, la un an de la condamnarea femeii, mama ei a confirmat că cei doi erau încă împreună, dar acum s-a aflat că s-au despărțit în lunile care au urmat.

Citește și
Sancțiunile impuse Rusiei după otrăvirea lui Navalnîi. Nicio măsură nu vizează anturajul lui Putin
Aleksei Navalnîi riscă o condamnare la zeci de ani de închisoare într-un nou proces. Opozantul rus este acuzat de extremism

Fotografiile de pe rețelele sociale par să-l arate pe bărbat radiind de fericire alături de o nouă iubită.

Potrivit Mail Online, cuplul se întâlnește de câteva luni și plănuiește să-și întemeieze o familie, după cum a declarat o sursă: "El s-a mutat din casa în care locuia cu profesoara".
 

Articol recomandat de sport.ro
Nicușor Dan, felicitat de cel mai puternic om din sportul mondial: „Vă adresez cele mai frumoase urări“
Nicușor Dan, felicitat de cel mai puternic om din sportul mondial: „Vă adresez cele mai frumoase urări“
Citește și...
Un bărbat din Teleorman și-a înscenat răpirea pentru a face rost de bani de la propria mamă. Ce condamnare a primit
Un bărbat din Teleorman și-a înscenat răpirea pentru a face rost de bani de la propria mamă. Ce condamnare a primit

Curtea de Apel București a tranșat definitiv un caz mai puțin obișnuit de șantaj. Un bărbat din Teleorman, care a încercat să facă rost de bani de la propria mamă, și-a înscenat răpirea, ajutat de un complice.

Aleksei Navalnîi riscă o condamnare la zeci de ani de închisoare într-un nou proces. Opozantul rus este acuzat de extremism
Aleksei Navalnîi riscă o condamnare la zeci de ani de închisoare într-un nou proces. Opozantul rus este acuzat de extremism

Aleksei Navalnîi riscă o condamnare la zeci de ani de închisoare într-un nou proces, care începe luni. Opozantul rus este acuzat de extremism.

Adrian Ionel, fostul director al Unifarm, care a cerut mită 760.000 de euro, scapă de o condamnare de 6 ani
Adrian Ionel, fostul director al Unifarm, care a cerut mită 760.000 de euro, scapă de o condamnare de 6 ani

Adrian Eugen Ionel, fost director general al Companiei Naţionale Unifarm SA, a fost condamnat definitiv miercuri la un an închisoare cu amânarea aplicării pedepsei, într-un dosar în care este acuzat că a cerut o mită de 760.000 de euro. 

Recomandări
Secretarul general al ONU: Palestinienii din Fâşia Gaza sunt supuşi în prezent celei mai crude perioade a acestui război
Secretarul general al ONU: Palestinienii din Fâşia Gaza sunt supuşi în prezent celei mai crude perioade a acestui război

Palestinienii din Fâşia Gaza sunt supuşi în prezent ”poate celei mai crude perioade a acestui conflict crud”, denunţă vineri secretarul general al ONU Antonio Guterres, care deplânge o populaţie înfometată şi deplasată în mod constant, relatează AFP.

George Becali își face un partid creștin ortodox și nu va primi parlamentarii plecați din POT: „Eu finanțez, eu comand”
George Becali își face un partid creștin ortodox și nu va primi parlamentarii plecați din POT: „Eu finanțez, eu comand”

După eșecul partidelor tradiționale în alegerile din ultimul an, mai mulți oameni politici anunță că vor să lanseze formațiuni noi.

Cel puțin 12 răniți într-un atac cu cuțitul la gara centrală din Hamburg. Unele victime sunt tratate în trenuri
Cel puțin 12 răniți într-un atac cu cuțitul la gara centrală din Hamburg. Unele victime sunt tratate în trenuri

Un atac cu cuțitul a avut loc vineri seară în Gara Centrală din Hamburg. Potrivit BILD, cel puțin douăsprezece persoane au fost rănite.