Pedeapsa primită de şeful reţelei "boschetarilor" din Italia. A vândut o româncă pe portocale

boschetarii
Polizia di Stato

Un român, lider al unei grupări numite „Boschetarii”, acuzat de trafic de persoane și sclavie, a fost condamnat la 20 de ani de închisoare în orașul Ragusa din insula italiană Sicilia.

Lucian Milea a fost condamnat, printre altele, și pentru trafic de minori și proxenetism, conform site-ului nuovosud.it.

Alături de el au mai fost condamnate alte două romance, Monica Iordan, la 17 ani și opt luni de închisoare și Alice Oprea, zece ani. 

Poliția din Catania, care a intervenit în urma unei plângeri a unui român, a anunțat că gruparea se ocupa de traficarea persoanelor recrutate din România, transferul lor în Italia și introducerea unora dintre acestea la muncă în sectorul agricol.

Persoanele racolate erau vulnerabile, au anunțat autoritățile, majoritatea neștiind nici să scrie și să citească.

Citește și
Carabinieri
Un român a încercat să fure o mașină de poliție în Italia și i-a bătut pe agenții care au intervenit

Pe lângă condamnarea la închisoare, Lucian Milea trebuie să plătească daune morale în valoare de 10.000 de euro către fiecare persoană traficată.

Gruparea „Boschetarii” confisca actele de identitate a persoanelor și le ținea în completă izolare.

De asemenea, victimele erau abuzate atât fizic, cât și verbal. Deseori nu primeau mâncare, iar o femeie a fost „vândută” pentru o zi pe o pungă de portocale.

Cazare mizerabilă, fără căldură, îmbrăcăminte luate de la deșeuri și alimente de calitate inferioara sau expirate: acestea constituiau singura „plată“ pentru un grup de români, în schimbul muncii la câmp, iar câteva tinere, inclusiv minore, erau forțate să se prostitueze, conform site-ului gazetaromaneasca.com.

 

Articol recomandat de sport.ro
FOTO Interzis nostalgicilor: cum arăta Sorana Cîrstea în urmă cu șaisprezece ani, când se califica în sferturile Roland Garros
FOTO Interzis nostalgicilor: cum arăta Sorana Cîrstea în urmă cu șaisprezece ani, când se califica în sferturile Roland Garros
Citește și...
Un român a fost împușcat mortal în Italia, în timpul unui jaf. Tatăl lui a aflat de pe Facebook
Un român a fost împușcat mortal în Italia, în timpul unui jaf. Tatăl lui a aflat de pe Facebook

Un român, membru al unei bande de hoți din Italia, a fost împușcat mortal în timp ce încerca să jefuiască o vilă din Bazzano, provincia Bologna.

Un român a încercat să fure o mașină de poliție în Italia și i-a bătut pe agenții care au intervenit
Un român a încercat să fure o mașină de poliție în Italia și i-a bătut pe agenții care au intervenit

Un român de 21 de ani din Italia a fost reținut, luni, după ce a încercat să fure o mașină de poliție și i-a bătut pe ofițerii care au intervenit ca să îl oprească, potrivit Ravenna Today.

Un român din Italia s-a dat drept milionar, dorind să fure un ceas de 120.000€. Cum a fost prins
Un român din Italia s-a dat drept milionar, dorind să fure un ceas de 120.000€. Cum a fost prins

Un bărbat fără adăpost, de origine română, a încercat să fure un ceas în valoare de 120.000 de euro, dându-se drept milionar.

Recomandări
Nicușor Dan a vorbit la telefon cu Donald Trump. Președintele SUA l-a invitat la Washington - surse diplomatice
Nicușor Dan a vorbit la telefon cu Donald Trump. Președintele SUA l-a invitat la Washington - surse diplomatice

Președintele României, Nicușor Dan, a discutat, marți seară, la telefon, cu omologul său american Donald Trump. Liderul de la Casa Albă l-a invitat la Washington pe șeful statului român.

Negocieri pentru un nou Guvern și măsuri care să salveze bugetul. Lista condițiilor PSD pentru a fi, din nou, la guvernare
Negocieri pentru un nou Guvern și măsuri care să salveze bugetul. Lista condițiilor PSD pentru a fi, din nou, la guvernare

Negocierile pentru formarea noului Guvern, care să vină cu un plan economic pentru România, intră în linie dreaptă. În acest context, cei de la PSD anunță că ar vrea impozitare progresivǎ, dar liderii PNL, UDMR și USR nici nu vor să audă.

Putin, mesaj clar pentru NATO, după ce Ucraina a primit undă verde pentru a lovi în inima Rusiei cu rachete occidentale
Putin, mesaj clar pentru NATO, după ce Ucraina a primit undă verde pentru a lovi în inima Rusiei cu rachete occidentale

„Țările NATO vor fi în război direct cu Rusia, dacă într-adevăr ridică restricțiile privind raza de acțiune a rachetelor furnizate Kievului”.