Polițist împușcat chiar de suspectul pe care îl încătușa. Cum a fost posibil

politist impuscat matt ratana londra
Twitter

Un ofițer de poliție a fost împușcat de un suspect în timp ce era încătușat, într-un cartier al Londrei. Polițistul veteran mai avea câteva luni înainte să iasă la pensie.

Matt Ratana, în vârstă de 54 de ani, a fost împușcat în piept chiar în momentul în care imobiliza, cu mâinile la spate, un individ. Acesta a reușit să scoată un revolver din pantaloni și a tras, rănindu-l pe polițist și încercând să-i împuște și pe alți doi colegi de-ai acestuia.

Crima a avut loc chiar pe coridoarele secției de poliție din Croydon, în noaptea de joi spre vineri. Nu mai puțin de cinci focuri de pistol a tras individul, unul din gloanțe lovindu-l chiar pe el în gât. Pistolarul a fost internat sub pază la spital, dar polițistul, din nefericire, nu a supraviețuit.

Din primele cercetări rezultă că polițiștii nu au găsit inițial arma asupra tânărului de 23 de ani, care a reușit să scoată pistolul din pantaloni și să deschidă focul.

Sergentul rănit a fost transportat cu un elicopter la spital, dar medicii nu au reușit să-i salveze viața. La fața locului, colegii au încercat din răsputeri să-i acorde primul ajutor și să oprească hemoragia, relatează cotidianul The Sun.

Citește și
Un poliţist alb, inculpat în cazul morţii afro-americanei Breonna Taylor în SUA
Un poliţist alb, inculpat în cazul morţii afro-americanei Breonna Taylor în SUA

Sergentul Ratana lucra de 29 de ani în forțele polițienești și de câțiva ani, la secția de poliție din zona Croydon, din centrul Londrei.

Sergentul Ratana era originar din Noua Zeelandă și venise în Marea Britanie în 1989. Era iubit de colegi și respectat de comunitate, și activa și ca antrenor de rugby.

El le spusese colegilor că voia să iasă la pensie anul viitor, pentru a se bucura de „o viață lungă și sănătoasă”. Avea un fiu major și o iubită care îi era alături de patru ani.

Polițistul visa să cutreiere Europa cu motocicleta, apoi să antreneze la clubul său de rugby din Sussex.

„Pur și simplu nu ne vine să credem. Cum a avut cineva o armă în secția de poliție? Sunt sigură că va urma o anchetă de proporții” a spus sora iubitei sale, Amanda Tessier.

Articol recomandat de sport.ro
FOTO Cea mai atrăgătoare hocheistă a fost protagonista unui pictorial incendiar, în costum de baie. Imagini spectaculoase
FOTO Cea mai atrăgătoare hocheistă a fost protagonista unui pictorial incendiar, în costum de baie. Imagini spectaculoase
Citește și...
De ce a demisionat Giorgiana Hosu, şefa DIICOT. Cum va fi ales succesorul ei
De ce a demisionat Giorgiana Hosu, şefa DIICOT. Cum va fi ales succesorul ei

Șefa parchetului anti-mafia și-a dat demisia, după ce soțul ei, fost polițist de rang înalt în departamentul care lupta împotriva crimei organizate, a fost condamnat penal.

Un poliţist alb, inculpat în cazul morţii afro-americanei Breonna Taylor în SUA
Un poliţist alb, inculpat în cazul morţii afro-americanei Breonna Taylor în SUA

Un poliţist alb implicat în moartea afro-americanei Breonna Taylor, ucisă în locuinţa ei în martie în timpul unei percheziţii controversate, a fost inculpat, a anunţat miercuri un judecător din Louisville, în statul Kentucky, relatează AFP.

O femeie a aflat după patru luni că bărbatul ei a murit. Polițistul nu a anunțat decesul, iar omul figura dispărut
O femeie a aflat după patru luni că bărbatul ei a murit. Polițistul nu a anunțat decesul, iar omul figura dispărut

Poveste macabră, în Ploiești, unde o femeie a aflat nu doar că bărbatul ei s-a stins, ci și că trupul a stat nu mai puțin de patru luni la morgă.

Recomandări
Cine sunt responsabilii dezastrelor de la salina Praid. Nicușor Dan: „Știa din 2007 despre potențialele probleme”
Cine sunt responsabilii dezastrelor de la salina Praid. Nicușor Dan: „Știa din 2007 despre potențialele probleme”

Preşedintele Nicuşor Dan a ajuns la Salina Praid, unde sute de oameni s-au adunat în faţa intrării, în speranţa că vor putea discuta cu acesta şi vor primi soluţii. Oamenii sunt îngrijoraţi că închiderea salinei îi lasă fără surse de venit.

Imagini de la bordul avionului unde nouă pasageri au fost violenți. L-au amenințat cu bătaia pe pilot
Imagini de la bordul avionului unde nouă pasageri au fost violenți. L-au amenințat cu bătaia pe pilot

Scandal uriaș la bordul unei aeronave Wizz Air care se pregătea să decoleze de pe aeroportul Otopeni spre Norvegia. Nouă bărbați, unii dintre ei băuți, spun martorii, au fost dați jos cu forța de polițiști.

Incident șocant în cartierul Cosmopolis din Ilfov. O tânără a fost împușcată pe stradă de mai multe ori
Incident șocant în cartierul Cosmopolis din Ilfov. O tânără a fost împușcată pe stradă de mai multe ori

O tânără a fost împușcată de mai multe ori pe o stradă din cartierul Cosmopolis din Ilfov.