Polițistul care și-a ucis fiul a lăsat bilete de adio. Fosta soție a leșinat când a auzit ce a făcut

×
Codul embed a fost copiat

Incident şocant petrecut, sâmbătă, într-un cartier din Piteşti. Un poliţist de la Crima Organizată şi-ar fi împuşcat fiul de 3 ani şi apoi s-ar fi sinucis. Totul ca să se răzbune pe mama copilului, o poliţistă de care bărbatul divorţase recent.

Femeia de 29 de ani a fost cea care a dus dimineaţa copilul la tatăl lui, care deţine custodie comună. Bărbatul nu a mai răspuns la telefon, iar, alertată, femeia i-a găsit pe amândoi fără suflare în locuinţă.

Procurorul de caz a dezvăluit că polițistul a lăsat mai multe bilete de adio în care încearcă să își justifice faptele.

Părinţii băieţelului au divorţat săptămâna aceasta la notar şi au obţinut custodie comună pentru fiul lor în vârstă de 3 ani şi 7 luni. Dimineaţa, tânăra l-a dus pe cel mic la tatăl lui. După prânz, când a văzut că fostul soţ nu mai răspunde la telefon şi nici la uşă, femeia a sunat la 112. Pompierii au deblocat uşa, iar înăuntru i-au găsit pe cei doi - tată şi fiu - împuşcaţi.

Medic SMURD: "Sunt şocată, mi-au dat şi lacrimile, nu am văzut niciodată aşa ceva, erau amândoi împuşcaţi, nu am mai putut să-i salvăm."

Citește și
Lovire
Un tânăr a atacat un polițist, în spital, pentru că îl filma

Vecinii s-au îngrozit când au auzit împuşcăturile din apartament, iar apoi au aflat despre tragedie. Dimineaţa, o vecină chiar se jucase cu băieţelul.

Vecină: "Am auzit că vecinul şi copilul au fost găsiţi împuşcaţi, nu-mi vine să cred, cum să faci aşa ceva, am auzit că au fost în divorţ, dar el mereu se plimba cu copilul, era ok".

Localnică: "M-a sunat verişoara mea să vin repede că a auzit împuşcături în bloc".

Mama copilului şi bunica maternă au leşinat când au văzut ce s-a întâmplat cu cei doi. Ambulanțele le-au transportat la spital pentru îngrijiri.

Vecini: "Nu ne vine să credem, îl vedeam mereu cu copilul, îl iubea foarte mult, nu te aştepţi la aşa ceva."

Cei doi foşti soţi fuseseră colegi de promoţie la Academia de Poliţie şi lucrau amândoi în domeniu: el în cadrul Antidrog - la Crima Organizată, iar ea la Serviciul Economic.

Surse neoficiale susţin că tânără de 29 de ani avea un nou iubit, tot poliţist, iar fostul soţ aflase. Martorii povestesc că poliţistul chiar ar fi amenințat-o pe femeie că îi va lua viaţa.

Georgian Drăgan, purtătorul de cuvânt al IGPR: "Nu se afla în curs de cercetare istrativă sau prealabilă, iar soţia acestuia nu depusese nicio sesizare cu privire la bărbatul despre care vorbim."

Criminaliştii încearcă să stabilească exact ce s-a întâmplat. Poliţistul a fost testat psihologic ultima oară în ianuarie 2018, test pe care l-a promovat.

Arma crimei este pistolul lui din dotare pe care l-a luat vineri acasă.

Articol recomandat de sport.ro
Un tânăr de doar 14 ani, între viaţă şi moarte după o ciocnire pe teren
Un tânăr de doar 14 ani, între viaţă şi moarte după o ciocnire pe teren
Citește și...
Un polițist din Pitești și-ar fi împușcat mortal fiul de 3 ani, apoi s-a sinucis
Un polițist din Pitești și-ar fi împușcat mortal fiul de 3 ani, apoi s-a sinucis

Un bărbat şi fiul său în vârstă de 3 ani au fost găsiţi morţi, sâmbătă, într-un apartament din municipiul Piteşti.

Un tânăr a atacat un polițist, în spital, pentru că îl filma
Un tânăr a atacat un polițist, în spital, pentru că îl filma

Un tânăr din Dolj s-a ales cu dosar penal după ce a făcut scandal la spitalul din Băilești, unde tatăl lui fusese dus pentru recoltarea de probe biologice ca să îi fie stabilită alcoolemia.

Recomandări
Economistul-șef al BNR: Politicienii au ignorat patru reguli esențiale. Greșelile care au agravat deficitul
Economistul-șef al BNR: Politicienii au ignorat patru reguli esențiale. Greșelile care au agravat deficitul

Valentin Lazea, economistul-șef al BNR, a prezentat cele patru greșeli făcute de guvernanți care au dus la explozia deficitului bugetar. 

Verificări la ANAF. Curtea de Conturi a descoperit „deficiențe privind colectarea TVA” și mii de firme cu aceeași adresă
Verificări la ANAF. Curtea de Conturi a descoperit „deficiențe privind colectarea TVA” și mii de firme cu aceeași adresă

Curtea de Conturi a realizat un audit de conformitate la ANAF, în cadrul căruia a constatat, între altele, mai multe deficienţe privind evidenţa contabilă a veniturilor statului şi evidenţa analitică pe plătitori.

Statul, afectat de “Sindromul Praid”. „Dacă pune cineva două mine antitanc la Parlament, nu știm cine trebuie să intervină”
Statul, afectat de “Sindromul Praid”. „Dacă pune cineva două mine antitanc la Parlament, nu știm cine trebuie să intervină”

Statul român are numeroase vulnerabilități legislative și instituționale, care pot fi speculate cu ușurință de state ostile ca Rusia, în războiul hibrid pe care îl duce împotriva României.