Poveste incredibilă la o clinică de fertilizare. Două femei au născut, fiecare, copilul celeilalte. Cum a fost posibil

×
Codul embed a fost copiat

Poveste incredibilă la o clinică de fertilizare in vitro din California. Două femei au născut, fiecare, copilul celeilalte, apoi, timp de câteva luni, cuplurile respective au crescut copii care nu erau ai lor.

Totul după o încurcătură cu materiale genetice de la clinica respectivă, la care apelaseră şi unii şi ceilalţi.

Una dintre mame spune că ea şi soţul ei au fost suspicioşi imediat, pentru că fetiţa pe care a născut-o, la sfârşitul lui 2019, avea pielea mai închisă la culoare decât a părinţilor.

Cuplul a trecut peste îndoieli pentru că o iubeau pe cea mică şi aveau încredere în procesul de fertilizare și în medici.

Însă, după câteva luni, mama a aflat cu stupoare că fusese însărcinată cu copilul altui cuplu, iar cealată femeie o născuse, de fapt, pe fiica ei biologică.

Citește și
Incendiu violent într-o școală din Niger. Cel puțin 25 de elevi au murit
Incendiu violent într-o școală din Niger. Cel puțin 25 de elevi au murit

Acum, ambele cupluri au dat în judecată clinica.

Articol recomandat de sport.ro
Ce salariu va avea Cristi Chivu ca antrenor al lui Inter Milano
Ce salariu va avea Cristi Chivu ca antrenor al lui Inter Milano
Citește și...
Accident teribil cu doi morți și cinci răniți în Dâmbovița, după ce un șofer de 79 de ani a virat fără să se asigure
Accident teribil cu doi morți și cinci răniți în Dâmbovița, după ce un șofer de 79 de ani a virat fără să se asigure

Doi morţi și cinci răniţi, printre care patru copii cu vârste cuprinse între 9 şi 11 ani, este bilanţul unui accident care a avut loc luni seară pe pe DN 7 în județul Dâmbovița.

Incendiu violent într-o școală din Niger. Cel puțin 25 de elevi au murit
Incendiu violent într-o școală din Niger. Cel puțin 25 de elevi au murit

Cel puțin 25 de copii cu vârste cuprinse între 5 și 6 ani au murit, după ce sălile de clasă ale unei școli din provincia Maradi, sudul Nigerului, au luat foc, informează BBC.

Două persoane au murit, iar alte cinci, între care patru copii, au fost rănite într-un accident produs în Dâmbovița
Două persoane au murit, iar alte cinci, între care patru copii, au fost rănite într-un accident produs în Dâmbovița

Două persoane şi-au pierdut viaţa şi alte cinci, între care patru copii, au fost rănite într-un accident rutier produs, luni seară, pe DN 7, în localitatea dâmboviţeană Tărtăşeşti, unde două autoturisme s-au ciocnit violent.

Va începe vaccinarea copiilor între 5 și 12 ani. De ce la această vârstă nu există nicio reacție adversă gravă
Va începe vaccinarea copiilor între 5 și 12 ani. De ce la această vârstă nu există nicio reacție adversă gravă

În curând, va fi posibilă și vacinarea copiilor cu vârste dintre 5 și 12 ani. La această categorie de vârstă nu au fost raportate reacții adverse grave legate de vaccin. Și nu au fost raportate cazuri de miocardită, inflamația mușchiului cardiac.

Recomandări
Sorina Pintea a fost condamnată la 3 ani și 6 luni de închisoare cu executare. Decizia este definitivă
Sorina Pintea a fost condamnată la 3 ani și 6 luni de închisoare cu executare. Decizia este definitivă

Sorina Pintea, fost ministru al Sănătății, a fost condamnată la 3 ani şi 6 luni de închisoare cu executare, pentru luare de mită. Decizia Curţii de Apel Cluj este definitivă.

Situația e critică la Praid. Craterele se extind și au deja 80 de metri adâncime. Traficul rutier a fost restricționat
Situația e critică la Praid. Craterele se extind și au deja 80 de metri adâncime. Traficul rutier a fost restricționat

Craterele apărute la Praid au ajuns să măsoare chiar și 80 de metri în adâncime. După o zi în care experții străini, alături de cei români, au reevaluat zona, sunt așteptate primele concluzii.

Cristian Chivu a semnat un contract pe doi ani cu Inter Milano. Ce salariu va avea antrenorul român
Cristian Chivu a semnat un contract pe doi ani cu Inter Milano. Ce salariu va avea antrenorul român

Antrenorul român Cristian Chivu a semnat un contract pe doi ani cu echipa de fotbal Inter Milano, vicecampioana Italiei şi a Europei, informează vineri site-ul TuttoMercatoWeb, potrivit căruia lipseşte doar anunţul oficial.