Probele care au cântărit greu în arestarea agresoarei cu cârnatul, din Vaslui. Ce au ridicat anchetatorii de la ea de acasă

Probele care au cântărit greu în arestarea agresoarei cu cârnatul, din Vaslui. Ce au ridicat anchetatorii de la ea de acasă
Vremea Noua

Agresoarea din Vaslui care și-a batjocorit vecina cu cârnatul a ajuns în arest chiar pe baza unor probe pe care anchetatorii le-au găsit la ea acasă.

Era atât de sigură că nu va păți nimic după ce și-a necinstit vecina, încât nici nu a încercat să scape de probele compromițătoare, care au băgat-o, de altfel, după gratii, alături de nora ei de 15 ani.

Magistratul de la Judecătoria Vaslui care a decis arestarea Irinei A. și a Denisei M. pentru 30 de zile a apreciat că la dosar sunt suficiente probe din care să rezulte presupunerea rezonabilă că cele două au săvârșit infracțiunile de viol, lipsire de libertate în mod ilegal și de lovire sau alte violențe, se arată în încheierea de ședință prin care cele două agresoare au fost trimise în spatele gratiilor.

Potrivit surselor judiciare citate de cotidianul „Vremea Nouă”, polițiștii ar fi găsit în casa agresoarei papucii victimei, deși perchezițiile au avut loc la o zi după comiterea faptei.

Agresoarea nu s-a grăbit să se descotorosească de această probă incriminatorie pentru că era convinsă că polițiștii nu-i vor trece pragul și astfel va scăpa din nou basma curată, deși își agresa constant vecina de cinci ani și victima depusese sesizări la Poliție, fără nici un rezultat.

Citește și
Mascații au descins acasă la femeia din Vaslui care și-a batjocorit vecina cu un cârnat | VIDEO
Mascații au descins acasă la femeia din Vaslui care și-a batjocorit vecina cu un cârnat. S-au luat măsuri | VIDEO

În plus, oamenii din sat spun că filmulețul cu cele două femei care își batjocoresc victima a început să circule online și ar fi ajuns inclusiv în posesia anchetatorilor, astfel că a cântărit greu în emiterea mandatului de arestare preventivă, întrucât se observă clar umilințele și infracțiunile sexuale la care a fost supusă victima.

Nu în ultimul rând, polițiștii ar fi găsit inclusiv cârnatul, corpul delict cu care s-a săvârșit infracțiunea de viol.

O teroriza de cinci ani, din răzbunare

Neînțelegerile dintre agresoarea cu cârnatul și vecina ei sunt vechi, de aproape cinci ani, și ar fi pornit de la o idilă pe care victima ar fi avut-o, în trecut, cu soțul învinuitei. După ce a aflat că a fost înșelată, Irina A. a început să-i facă viața un calvar vecinei sale. I-a spart geamurile la casă, a amenințat-o cu bătaia și a pus amenințările în practică, gândindu-se la o modalitate cruntă să o umilească.

Luni, Irina A a apelat la ajutorul nurorii, cu care și-a imobilizat victima apoi a târât-o în casă. Acolo, Irina A și Denisa M. au început să-i aplice mai multe lovituri de pumni și de picioare Elenei, apoi au dezbrăcat-o și au început să o filmeze. Pentru ca umilința să fie totală, cele două agresoare ar fi încercat să-i introducă victimei un cârnat în vagin, ca o lecție să nu mai umble după bărbații altora.

Articol recomandat de sport.ro
Fiul lui Ionel Ganea s-a stins din viață. Alexandru avea doi ani
Fiul lui Ionel Ganea s-a stins din viață. Alexandru avea doi ani
Citește și...
Agresoarea cu cârnatul din Vaslui a fost arestată preventiv. A trimis-o după gratii și pe nora de 16 ani
Agresoarea cu cârnatul din Vaslui a fost arestată preventiv. A trimis-o după gratii și pe nora de 16 ani

Agresoarea cu cârnatul din Vaslui a primit mandat de arestare preventivă, la fel ca și nora ei, care i-a fost complice. Aceasta are 16 ani, dar magistrații care au apreciat asupra gravității faptelor le-au trimis pe ambele în spatele gratiilor, pentru 30

Mascații au descins acasă la femeia din Vaslui care și-a batjocorit vecina cu un cârnat. S-au luat măsuri | VIDEO
Mascații au descins acasă la femeia din Vaslui care și-a batjocorit vecina cu un cârnat. S-au luat măsuri | VIDEO

Femeia care și-a agresat sexual vecina cu un cârnat riscă arestul preventiv. Polițiștii și procurorii au descins miercuri dimineață în localitatea din Vaslui unde s-a întâmplat grozăvia, la o zi după ce întâmplarea șocantă a devenit publică.

Femeie din Vaslui, bătută, dezbrăcată și umilită grav de o vecină. O terorizează de cinci ani VIDEO
Femeie din Vaslui, bătută, dezbrăcată și umilită grav de o vecină. O terorizează de cinci ani VIDEO

O femeie din Vaslui a fost bătută și umilită de o vecină, care o terorizează de cinci ani. Victima fost dezbrăcată, iar vecina vrut chiar să o violeze, în timp ce filma cu telefonul.

Un individ a atacat echipajul unei ambulanțe. Poliția nu l-a escortat deși fusese violent și cu ofițerii, și cu părinții lui
Un individ a atacat echipajul unei ambulanțe. Poliția nu l-a escortat deși fusese violent și cu ofițerii, și cu părinții lui

Un echipaj de la Ambulanța din Vaslui a trecut prin momente de teroare, după ce un bărbat pe care îl transporta spre spital s-a năpustit asupra personalului.

Bătrână din Vaslui, „ruptă” efectiv de câinele lup din gospodărie. Animalul trebuia să o apere de hoți
Bătrână din Vaslui, „ruptă” efectiv de câinele lup din gospodărie. Animalul trebuia să o apere de hoți

O bătrână din Vaslui a fost atacată de câinele din gospodărie pe care tocmai voia să-l hrănească. Femeia de 86 de ani avea un câine-lup, primit de la copii, care să o apere de hoți.

Recomandări
Cum ar putea arăta viitorul Guvern. Numele propuse de partide pentru ministerele importante. PSD vrea șase portofolii grele
Cum ar putea arăta viitorul Guvern. Numele propuse de partide pentru ministerele importante. PSD vrea șase portofolii grele

După programul economic, liderii partidelor vor negocia cele 16 ministere dintr-un viitor guvern condus cel mai probabil de Ilie Bolojan. Fiecare partid vrea să obţină cât mai multe portofolii importante, aşa că vor fi discuţii aprinse.

Salina Praid se poate prăbuși de la o clipă la alta. Vibrațiile din adâncuri apar și pe seismografe, militarii sunt în alertă
Salina Praid se poate prăbuși de la o clipă la alta. Vibrațiile din adâncuri apar și pe seismografe, militarii sunt în alertă

La Praid, semnele prăbușirii devin tot mai clare. În terenul din zona vechii exploatări de sare, craterele depășesc zeci de metri adâncime. Geologii avertizează că, dacă aceste goluri se unesc, colapsul ar putea deveni rapid și periculos.  

Ce spun specialiștii despre recomandările FMI pentru reducerea deficitului României. Ar afecta veniturile tuturor
Ce spun specialiștii despre recomandările FMI pentru reducerea deficitului României. Ar afecta veniturile tuturor

Majorarea TVA și a accizelor alături de impozite mai mari pe veniturile celor mai avuți români sunt ultimele recomandări făcute de Fondul Monetar Internațional pentru echilibrarea finanțelor României.