S-au sarutat in timp ce erau condamnati la inchisoare pe viata pentru crima. "A fost cea mai buna zi din viata mea"

Jeremy si Christine Moody

Doi militanti rasisti din Statele Unite, sot si soti, au socat o lume intreaga cu atitudinea lor sfidatoare dupa ce au comis o crima oribila.

Jeremy Lee Moody (31 de ani) si sotia sa, Christine (37) au ucis in iulie 2013 un barbat acuzat de viol, dar si pe sotia acestuia, “victima colaterala”, dupa cum au spus criminalii. Sotii Moody fac parte dintr-un grup rasist din statul american Carolina de Nord care promoveaza "suprematia rasei albe”.

Dubla crima urma sa fie inceputul unui sir de atacuri asupra persoanelor acuzate de agresiuni sexuale. “A fost cea mai buna zi din viata mea”, le-a spus Christine Moody ziaristilor americani, potrivit New York Daily News. Cei doi soti au declarat ca ideea crimelor este de inspiratie divina, sustinand chiar ca erau “mana dreapta a lui Dumnezeu”, insa avocatii lor au incercat sa ii salveze invocand motive medicale: Christine Moody a suferit o dubla mastectomie cu cativa ani in urma iar sotul ei ar avea schizofrenie. Astfel ca au cerut o pedeapsa de 30 de ani “ca sa ne vedem copiii mari si sa imbatranim impreuna”.

Vezi aici imagini cu sotii criminali la proces

Judecatorii nu s-au lasat insa induplecati si i-au condamnat la inchisoare pe viata. Dupa ce au primit sentinta, cei doi au renuntat sa se prefaca ca si-ar regreta faptele. “Ne vedem mai tarziu, perversilor”, le-a strigat Jeremy Moody rudelor victimelor sale. “Au primit ce meritau, Daca as putea sa o iau de la capat, as ucide si mai multi.” Sotia sa l-a sustinut “Cred ca Jeremy si cu mine am face acelasi lucru daca am avea din nou ocazia. Nu am niciun fel de regret”.

Citește și
Pistol
A incercat sa-si omoare sotul si copilul cu aceeasi arma la 22 de ani distanta. Povestea unei femei din SUA

Cei doi ucigasi s-au sarutat si au zambit in fata judecatorului in timp ce erau condamnat. Au recunoscut si ca aveau pe lista lor o a treia persoana, care urma sa fie ucisa cateva zile mai tarziu, insa nu au mai apucat din cauza ca au fost arestati. Potrivit politiei, Jeremy Moody ar fi impuscat victimele iar apoi sotia sa le-ar fi dat lovitura de gratie cu un cutit.

Articol recomandat de sport.ro
Fotbalistul pe care Gigi Becali voia să-l folosească pentru transferul verii și-a luat o ”bijuterie” de peste 320.000 de euro
Fotbalistul pe care Gigi Becali voia să-l folosească pentru transferul verii și-a luat o ”bijuterie” de peste 320.000 de euro
Citește și...
O adolescenta de 14 ani a impuscat mortal o alta tanara, dupa o disputa pe Facebook. Cele doua se certau pe un baiat
O adolescenta de 14 ani a impuscat mortal o alta tanara, dupa o disputa pe Facebook. Cele doua se certau pe un baiat

Endia Martin, de 14 ani, a fost impuscata mortal saptamana aceasta, in plina zi, dupa o disputa in social media cu o fosta prietena. Motivul certei se pare ca ar fi fost un baiat, cu care ambele fete isi doreau o relatie.

A incercat sa-si omoare sotul si copilul cu aceeasi arma la 22 de ani distanta. Povestea unei femei din SUA
A incercat sa-si omoare sotul si copilul cu aceeasi arma la 22 de ani distanta. Povestea unei femei din SUA

In 1992, Linda Cooney a fost achitata in procesul in care era acuzata de impuscarea sotului sau, sustinand ca a actionat in legitima aparare. Doua decenii mai tarziu, femeia a incercat sa isi ucida propriul copil.

De necrezut. Politia a rezolvat un caz de crima gratie unei fotografii cu o mare vedeta
De necrezut. Politia a rezolvat un caz de crima gratie unei fotografii cu o mare vedeta

De necrezut. Politia a rezolvat un caz de crima gratie unei fotografii cu o mare vedeta

Recomandări
Kremlinul ar fi înscenat atacul cu drone asupra elicopterului în care se afla Putin. Ce au aflat jurnaliștii ruși
Kremlinul ar fi înscenat atacul cu drone asupra elicopterului în care se afla Putin. Ce au aflat jurnaliștii ruși

Presa rusă neafiliată Kremlinului a dezvăluit că atacul cu drone ucrainene asupra elicopterului care îl transporta pe Vladimir Putin în Kursk a fost, de fapt, o înscenare.

Salina Praid se scufundă și se inundă, iar statul se spală pe mâini și se scuză. Lipsa „atribuțiilor”
Salina Praid se scufundă și se inundă, iar statul se spală pe mâini și se scuză. Lipsa „atribuțiilor”

Salina Praid este pe cale să se prăbușească complet din cauza inundațiilor din ultima perioadă și odată cu ea, întreaga zonă turistică din Harghita.  

„Alianța transparenței” făcută de Nicușor Dan după decizia controversată a CCR. Misiunea urgentă a Parlamentului
„Alianța transparenței” făcută de Nicușor Dan după decizia controversată a CCR. Misiunea urgentă a Parlamentului

Este tsunami pe scena politică românească după decizia CCR conform căreia declarațiile de avere depuse de demnitari și de funcționarii publici nu mai trebuie să cuprindă bunurile soților și copiilor și nici nu mai pot fi publice.