Un asistent medical din Iași și-ar fi abuzat sexual fiica vitregă ani de zile. Fata i s-a destăinuit mamei sale

×
Codul embed a fost copiat

Un asistent medical din Iași este acuzat că ani de zile și-ar fi violat fiica vitrega, o adolescentă acum în vârstă de 14 ani. Individul, de 40 de ani, a fost ridicat vineri de polițiști de la serviciu și este internat la psihiatrie pentru expertiză.

Asistentul medical în vârstă de 40 de ani, angajat la un cabinet de medicină de familie, este acuzat de soție că și-ar fi abuzat sexual fiica vitregă încă din primăvara anului 2022.

Faptele ar fi ieșit la iveală în urmă cu două nopți, când adolescenta i s-a destăinuit mamei sale. Iar femeia s-a dus direct la poliție.

Ioana Bilea, purtător de cuvânt IPJ Iași: „În cauza a fost întocmit dosar penal pentru viol săvârșit asupra unui minor”.

În fata anchetatorilor, bărbatul a negat toate acuzațiile. Procurorii spun însă că individul profita de momentele în care soția era la serviciu și atunci o agresa sexual pe copilă.

Citește și
Un polițist aflat în misiune a lovit cu autospeciala o femeie care traversa strada, în București
O fată de 14 ani a născut acasă, în Timiș. Poliţia a deschis dosar penal şi îl caută pe tatăl bebeluşului

Reporter: „l-ați fi crezut în stare?
Vecin: Sincer, nu.
Reporter: Ați auzit vreodată țipete?
Vecin: Doar așa, când mai lua cate un pahar și era geamul deschis.
Reporter: Dar mai obișnuia să consume alcool?
Vecin: Din ce știu eu, moderat”.

Dacă va fi găsit vinovat pentru viol, bărbatul riscă între 7 și 12 ani de închisoare. Până joia viitoare, suspectul este internat la Institutul de Psihiatrie Socola pentru expertiză.

Articol recomandat de sport.ro
Aryna Sabalenka, mereu la înălțime: ipostaza de „divă” pe care și-a permis-o în semifinala cu Swiatek de la Roland Garros
Aryna Sabalenka, mereu la înălțime: ipostaza de „divă” pe care și-a permis-o în semifinala cu Swiatek de la Roland Garros
Citește și...
„Profesorul de genii” a fost trimis în judecată pentru că a abuzat sexual un minor
„Profesorul de genii” a fost trimis în judecată pentru că a abuzat sexual un minor

„Profesorul de genii", Kristof Lajos, a fost trimis în judecată sub acuzaţia că a violat un copil de 14 ani. El se află în arest preventiv şi va fi judecat pentru viol (număr nedeterminat de acte materiale) şi viol săvârşit asupra unui minor.

O fată de 14 ani a născut acasă, în Timiș. Poliţia a deschis dosar penal şi îl caută pe tatăl bebeluşului
O fată de 14 ani a născut acasă, în Timiș. Poliţia a deschis dosar penal şi îl caută pe tatăl bebeluşului

O fată de 14 ani, din municipiul Lugoj, a născut la domiciliu, iat ulterior a fost transportată la spital împreună cu copilul. Medicii au sesizat Poliţia, iar anchetatorii au deschis un dosar penal pentru viol asupra unui minor.

Un bărbat din Vâlcea a vrut să violeze o femeie la un priveghi. Ce a urmat
Un bărbat din Vâlcea a vrut să violeze o femeie la un priveghi. Ce a urmat

Un bărbat din comuna Orleşti a fost arestat preventiv pentru tentativă de viol după ce ar fi încercat să forţeze o femeie cu 20 de ani mai în vârstă să întreţină relaţii sexuale cu el.

Cazul Kylian Mbappe. Parchetul suedez a închis ancheta agresiune sexuală din lipsă de probe
Cazul Kylian Mbappe. Parchetul suedez a închis ancheta agresiune sexuală din lipsă de probe

Procurorul de caz a anunţat, joi, că dosarul împotriva lui Kylian Mbappé (al cărui nume nu a fost menţionat explicit) pentru acuzaţii de viol la Stockholm a fost clasat din lipsă de probe, informează Ouest .

Recomandări
Cum ar putea arăta viitorul Guvern. Numele propuse de partide pentru ministerele importante. PSD vrea șase portofolii grele
Cum ar putea arăta viitorul Guvern. Numele propuse de partide pentru ministerele importante. PSD vrea șase portofolii grele

După programul economic, liderii partidelor vor negocia cele 16 ministere dintr-un viitor guvern condus cel mai probabil de Ilie Bolojan. Fiecare partid vrea să obţină cât mai multe portofolii importante, aşa că vor fi discuţii aprinse.

Salina Praid se poate prăbuși de la o clipă la alta. Vibrațiile din adâncuri apar și pe seismografe, militarii sunt în alertă
Salina Praid se poate prăbuși de la o clipă la alta. Vibrațiile din adâncuri apar și pe seismografe, militarii sunt în alertă

La Praid, semnele prăbușirii devin tot mai clare. În terenul din zona vechii exploatări de sare, craterele depășesc zeci de metri adâncime. Geologii avertizează că, dacă aceste goluri se unesc, colapsul ar putea deveni rapid și periculos.  

Ce spun specialiștii despre recomandările FMI pentru reducerea deficitului României. Ar afecta veniturile tuturor
Ce spun specialiștii despre recomandările FMI pentru reducerea deficitului României. Ar afecta veniturile tuturor

Majorarea TVA și a accizelor alături de impozite mai mari pe veniturile celor mai avuți români sunt ultimele recomandări făcute de Fondul Monetar Internațional pentru echilibrarea finanțelor României.