Un bărbat a murit la Arad, în urma unui incendiu care a cuprins o casă

×
Codul embed a fost copiat

Un incendiu puternic a cuprins o casă dintr-un cartier Arad şi un bărbat a pierit în flăcări. Un altul a ajuns la spital cu arsuri pe 20 la sută din suprafaţă corpului. Cei doi făceau nişte lucrări la instalaţia electrică.

Proprietara casei şi copilul ei, care stăteau la etaj, au reuşit să iasă din imobil înainte să fie răniţi.

Focul a izbucnit din exterior, a cuprins izolaţia imobilului şi s-a extins spre acoperiş. Abia când au ajuns pompierii s-a aflat că există doi bărbaţi răniţi, care au fost scoşi afară de echipaje.

Maior George Pleşca, ISU Arad: ”Două victime... Una ce prezenţa arsuri pe membrele superioare şi pe piept a fost predată către un echipaj al Ambulanţei şi transportat la spital, iar a două victimîă, tot un bărbat, în stop respirator, predat către echipajul SMURD.”

Unul dintre răniţi a fost resuscitat la faţă locului, dar a murit în ambulanţă care îl transporta la spital.

Citește și
tramvai
Anchete și demiteri la RATB, după ce un tramvai a luat foc. Reacția Gabrielei Firea

Florentina Cartojan, medic specialist UPU Arad: ”La unitatea de primire urgenţe au fost aduse două victime, din păcate, una decedată, cu arsuri pe aproape toată suprafaţa corporală, arsuri de gradul trei şi patru şi nu a mai răspuns la manevrele de resuscitare şi cealaltă victima, un bărbat de 52 de ani, cu arsuri de gradul unu şi doi."

Oamenii care locuiesc în zona s-au speriat teribil când au văzut flăcările uriaşe.

Primele cercetări arată că cei doi ar fi folosit un flex, iar flăcările s-ar fi aprins de la scânteile produse de acesta.

Articol recomandat de sport.ro
EXCLUSIV Legendarul Wilander, dat pe spate de fizicul Soranei: „Mă uit la ea și la asta mă gândesc“
EXCLUSIV Legendarul Wilander, dat pe spate de fizicul Soranei: „Mă uit la ea și la asta mă gândesc“
Citește și...
Cabina unui TIR s-a făcut scrum la Târgovişte, după ce a fost cuprinsă de flăcări puternice
Cabina unui TIR s-a făcut scrum la Târgovişte, după ce a fost cuprinsă de flăcări puternice

Vehiculul era parcat în curtea unei societăţi comerciale. Din fericire, nimeni nu era prin preajma în acele momente.

Anchete și demiteri la RATB, după ce un tramvai a luat foc. Reacția Gabrielei Firea
Anchete și demiteri la RATB, după ce un tramvai a luat foc. Reacția Gabrielei Firea

Un tramvai a luat foc din mers, miercuri dimineaţă, în sectorul 6, şi cinci persoane au încercat să se arunce, de spaimă, şi au suferit luxaţii la picioare. Alţi doi călători au făcut atacuri de panică, după ce vehiculul a fost invadat de fum..

Recomandări
Studiu: România s-a divizat după alegeri. Nicușor Dan și George Simion, susținuți de români din medii complet diferite
Studiu: România s-a divizat după alegeri. Nicușor Dan și George Simion, susținuți de români din medii complet diferite

Avem un președinte ales de majoritatea celor care s-au prezentat la urne, însă după alegeri am rămas cu o Românie mai divizată ca oricând. Un studiu independent dezvăluie cele două electorate care au polarizat societatea românească.

Anul acesta am putea circula pe 170 de km din autostrada Moldovei. Lucrările au avansat greu, cu greșeli de execuție
Anul acesta am putea circula pe 170 de km din autostrada Moldovei. Lucrările au avansat greu, cu greșeli de execuție

Anul acesta am putea circula pe 170 de km din autostrada Moldovei. Ministrul Transporturilor a verificat un lot din secțiunea Ploiești- Buzău.

Ministrul Educaţiei: Mi-ar plăcea să renunţăm la Evaluarea Naţională din clasa a VIII-a cu rol de selecţie
Ministrul Educaţiei: Mi-ar plăcea să renunţăm la Evaluarea Naţională din clasa a VIII-a cu rol de selecţie

Ministrul Educaţiei, Daniel David, a afirmat, joi seară, că i-ar plăcea să renunţăm la Evaluarea Naţională din clasa a VIII-a cu rol de selecţie şi să rămână cu rol informativ.