Un bărbat din Arad a încercat să o ucidă pe soţia şefului său, apoi s-a sinucis. Care ar fi fost motivul

înjunghiat
Foto cu caracter ilustrativ / Shutterstock

Un bărbat care lucra la o societate comercială a Consiliului Local Sântana, judeţul Arad, a atacat o femeie cu cuţitul şi un topor, victima fiind soţia şefului său care îl concediase, iar câteva ore mai târziu agresorul s-a sinucis, aruncându-se sub tren.

Reprezentanţii Parchetului de pe lângă Tribunalul Arad au declarat marţi, pentru Agerpres, că atacul a avut loc luni, când agresorul, în vârstă de 55 de ani, a mers acasă la şeful său pentru a se răzbuna. A sărit gardul şi a găsit-o doar pe soţia şefului (59 de ani), pe care a înjunghiat-o de mai multe ori cu un cuţit în zona toracelui şi a lovit-o cu un topor în zona capului.

Potrivit procurorilor, un vecin a auzit ţipetele femeii şi a încercat să o ajute, dar agresorul a fugit.

Câteva ore mai târziu, luni seara, în timp ce era căutat de poliţişti şi procurori, agresorul a fost găsit mort pe calea ferată, lângă Gara Sântana.

Reprezentanţii Parchetului au afirmat că nu există suspiciuni cu privire la decesul agresorului, stabilindu-se că acesta s-a sinucis aruncându-se sub tren.

Citește și
politia
Bărbatul care s-a sinucis după ce și-a înjunghiat partenera ar fi vrut să incendieze casa. De la ce ar fi pornit cearta

Femeia înjunghiată se află internată la Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Arad, în stare gravă, la Terapie Intensivă.

Viceprimarul oraşului Sântana, Dinorel Musca, a declarat, pentru Agerpres, că agresorul avea probleme cu alcoolul în ultimele luni.

„Lucrase la o firmă de construcţii a Consiliului Local Sântana, era muncitor. În ultimele luni venea cu băutură la lucru tot timpul, iar şeful său l-a concediat de câteva zile", a spus viceprimarul.

Cercetările continuă într-un dosar penal întocmit pentru tentativă de omor şi violare de domiciliu. 

Articol recomandat de sport.ro
Imagini de colecție de la nunta lui Florinel Coman! Cine îi este naș și cum s-a "gătit" superba mireasă
Imagini de colecție de la nunta lui Florinel Coman! Cine îi este naș și cum s-a "gătit" superba mireasă
Citește și...
Un medic oncolog de top și-a ucis copilul, apoi s-a sinucis. Totul s-a întâmplat în casa ei
Un medic oncolog de top și-a ucis copilul, apoi s-a sinucis. Totul s-a întâmplat în casa ei

Un medic oncolog de top din New York și-a ucis copilul, apoi s-a sinucis, în locuința ei din Westchester.

Bărbatul care s-a sinucis după ce și-a înjunghiat partenera ar fi vrut să incendieze casa. De la ce ar fi pornit cearta
Bărbatul care s-a sinucis după ce și-a înjunghiat partenera ar fi vrut să incendieze casa. De la ce ar fi pornit cearta

Întâmplare șocantă într-o zonă rezidențială de lângă Iași. Un bărbat de 63 de ani și-a înjunghiat fosta parteneră, o femeie de 48 de ani, medic veterinar la Direcția Agricolă, apoi s-a sinucis.

De ce s-ar fi sinucis fostul polițist din București găsit împușcat în cap. Era vecin cu Mitică Dragomir: ”Un om excepțional”
De ce s-ar fi sinucis fostul polițist din București găsit împușcat în cap. Era vecin cu Mitică Dragomir: ”Un om excepțional”

Incident șocant în Capitală. Un fost polițist, acum pensionat, a murit sâmbătă noapte la spital, după ce s-ar fi împușcat cu un pistol pe care îl deținea legal.

Și-a luat viața după ce i-a cerut telefonul iubitului ei pentru a se juca. Ce a împins-o pe o tânără să recurgă la acest gest
Și-a luat viața după ce i-a cerut telefonul iubitului ei pentru a se juca. Ce a împins-o pe o tânără să recurgă la acest gest

O tânără s-a sinucis după ce a găsit în telefonul iubitului său un filmuleț în care acesta o viola și o agresa sexual. Femeia îi ceruse telefonul pentru a se juca.

 

13 ani de la moartea Mădălinei Manole. Artista s-a sinucis în ziua în care împlinea 43 de ani | GALERIE FOTO
13 ani de la moartea Mădălinei Manole. Artista s-a sinucis în ziua în care împlinea 43 de ani | GALERIE FOTO

Vineri, 14 iulie, se împlinesc 13 ani de la moartea Mădălinei Manole. Artista s-a sinucis chiar de ziua ei, când ar fi împlinit 43 de ani.

Recomandări
Armata israeliană susține că Iranul produce în secret „toate componentele” pentru o bombă nucleară
Armata israeliană susține că Iranul produce în secret „toate componentele” pentru o bombă nucleară

Armata israeliană susține că Iranul lucrează la un plan secret de dezvoltare a tuturor componentelor unei arme nucleare, transmite EFE.

Cum se negociază „salvarea bugetului” la Cotroceni: PSD și USR se ceartă iar UDMR „le trimite” la terapie
Cum se negociază „salvarea bugetului” la Cotroceni: PSD și USR se ceartă iar UDMR „le trimite” la terapie

Consultările pentru formarea Guvernului dintre liderii partidelor și președintele Nicușor Dan au continuat joi la Palatul Cotroceni. Nu au avansat din cauza unor tensiuni între PSD și USR.

Primele declarații ale premierului Benjamin Netanyahu, după atacul asupra Iranului: Ne-am pregătit pentru asta
Primele declarații ale premierului Benjamin Netanyahu, după atacul asupra Iranului: Ne-am pregătit pentru asta

Premierul Benjamin Netanyaha afirmat că Israelul se află într-un „punct decisiv” al istoriei sale și că piloții atacă un număr mare de ținte din Iran.