Un cuplu din Norvegia a descoperit sub casă un mormânt din timpul vikingilor. Ce au decis autoritățile

mormant viking sub casa
Nordland County

O familie din Norvegia a decis să își renoveze casa situată în apropiere de orașul Bodo, din nordul țării. Nu și-au imaginat ce aveau să găsească în timpul lucrărilor, scrie Forbes.

Cuplul a înlăturat pardoseala și o parte din pământul de sub ea. Au descoperit mai multe roci și ceva strălucitor.

Au crezut că este o roată de la o jucărie, dar casa a fost construită în 1914, așa că s-au uitat mai atent și au observat că este o mărgea, a transmis postul TV2.

Cei doi au mai descoperit un capăt uriaș de secure și alte obiecte de fier, după care au at autoritățile. Reprezentanții unui muzeu din Tromso au vizitat casa. 

Arheologii consideră că au descoperit un mormânt viking și au pornit excavările. Ar fi primul mormânt descoperit sub o casă, au spus specialiștii norvegieni.

Citește și
arheologi
Descoperire senzațională. Săpau pentru a face un aeroport, dar au rămas uluiți de ce au găsit

Obiectele, care vor fi cercetate la Universitatea din Tromso, ar data din secolul al 9-lea, potrivit arheologului Martinus Hauglid.

Conform legilor din Norvegia, orice monument cultural care dovedește activitatea umană mai veche de 1537 trebuie conservat în mod automat.
 

Articol recomandat de sport.ro
George Ganea, mesaj sfâșietor după moartea fratelui de doi ani: "Vă rog, nu-i mai judecați pe părinți!"
George Ganea, mesaj sfâșietor după moartea fratelui de doi ani: "Vă rog, nu-i mai judecați pe părinți!"
Citește și...
VIDEO Descoperire uluitoare. Litera pe care mulți oameni nu sunt capabili să o recunoască
VIDEO Descoperire uluitoare. Litera pe care mulți oameni nu sunt capabili să o recunoască

”În mod normal, psihologii consideră că abilitatea noastră de a citi este legată de recunoașterea literelor. Totul se schimbă când litera ”g” intră în discuție”, scrie scienealert.com.

Descoperire senzațională. Săpau pentru a face un aeroport, dar au rămas uluiți de ce au găsit
Descoperire senzațională. Săpau pentru a face un aeroport, dar au rămas uluiți de ce au găsit

Cercetătorii din Mexic au descoperit un cimitir cu peste 70 de fosile ale mamuților, în timpul unor săpături pentru un nou aeroport.

Descoperire incredibilă la Ierusalim, cu o vechime de circa 2.000 de ani. GALERIE FOTO
Descoperire incredibilă la Ierusalim, cu o vechime de circa 2.000 de ani. GALERIE FOTO

O echipă de arheologi israelieni a descoperit un sistem subteran unic, având o vechime de 2.000 de ani, cioplit în rocă, în apropierea Zidului de Vest din Ierusalim, a anunţat marţi Autoritatea pentru Antichităţi din Israel (IAA), conform Xinhua.

Descoperire uluitoare făcută de un american în tavanul casei pe care tocmai o cumpărase
Descoperire uluitoare făcută de un american în tavanul casei pe care tocmai o cumpărase

Descoperire uluitoare făcută de un american din Georgia. Bărbatul a găsit 100 de mii de albine ascunse în tavanul casei. Era un imobil cumpărat de curând, iar omul se pregătea de reparaţii majore.

Recomandări
Autoritățile se pregătesc pentru un dezastru la Praid. Oamenii sunt deznădăjduiți: ”E foarte, foarte mare durere”
Autoritățile se pregătesc pentru un dezastru la Praid. Oamenii sunt deznădăjduiți: ”E foarte, foarte mare durere”

La Praid, situația rămâne tensionată. Craterele s-au mărit iar, peste noapte.  

Germania: Operațiunea specială a Ucrainei a neutralizat 10% din flota strategică de bombardiere a Rusiei. Atac dinspre China
Germania: Operațiunea specială a Ucrainei a neutralizat 10% din flota strategică de bombardiere a Rusiei. Atac dinspre China

Spectaculoasa operațiune a Ucrainei la mii de kilometri depărtare în inima Rusiei a neutralizat 10% din flota de bombardiere strategice a Kremlinului, estimează Germania. Unul dintre atacuri a fost declanșat de la granița cu China.

 

Apa mării, surprinzător de caldă la început de iunie. Cât costă o bere în Mamaia
Apa mării, surprinzător de caldă la început de iunie. Cât costă o bere în Mamaia

România este din nou în vacanță, iar litoralul pare să fie destinația aleasă. Plajele s-au animat de la primele ore, iar atmosfera este exact așa cum și-o doresc turiștii, relaxantă dar și cu un aer de sărbătoare.