Un șofer de 31 de ani a murit lovit de tren. Nu a respectat indicatorul de ”trecere la nivel cu cale ferată fără bariere”

Legisti

O autoutilitară a fost lovită de un tren, miercuri, în judeţul Cluj, iar un bărbat a murit. Traficul feroviar în zonă a fost oprit temporar.

Accidentul feroviar a avut loc la o trecere la nivel cu cale ferată fără bariere, în comuna Mintiu Gherlii, potrivit News.ro.

Din primele cercetări efectuate la faţa locului a rezultat că, un bărbat de 31 de ani, din municipiul Cluj-Napoca, care se afla la volanul unei autoutilitare nu ar fi respectat indicatorul de "trecere la nivel cu cale ferată fără bariere'', fiind acroşat de o locomotivă care circula pe relaţia Gherla - Dej”, a transmis IPJ Cluj.

În urma impactului, bărbatul a decedat.

În cauză se efectuează cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunii de ucidere din culpă.

Citește și
accident tren
Accident bizar în Mureș. Mașină lovită noaptea de un tren care mergea cu luminile stinse și conductorul beat. Cinci victime

CFR a anunţat că, între timp, traficul feroviar în zonă a fost reluat, iar cele 2 trenuri staţionate temporar au fost reînscrise în circulaţie.

Menţionăm faptul că, echipele de specialitate ale SRCF Cluj şi organele de cercetare abilitate s-au deplasat la locul accidentului”, a transmis CFR.

Articol recomandat de sport.ro
Aryna Sabalenka, mereu la înălțime: ipostaza de „divă” pe care și-a permis-o în semifinala cu Swiatek de la Roland Garros
Aryna Sabalenka, mereu la înălțime: ipostaza de „divă” pe care și-a permis-o în semifinala cu Swiatek de la Roland Garros
Citește și...
Mecanicul băut care a provocat accidentul feroviar din Mureș a fost reținut. Ce alcoolemie avea
Mecanicul băut care a provocat accidentul feroviar din Mureș a fost reținut. Ce alcoolemie avea

Poliţiştii de la Transporturi, care au deschis o anchetă în urma accidentului feroviar produs în 6 ianuarie, în judeţul Mureş, unde un tren a lovit un autoturism condus de un cetăţean german, l-au reţinut pe mecanicul locomotivei.

Accident bizar în Mureș. Mașină lovită noaptea de un tren care mergea cu luminile stinse și conductorul beat. Cinci victime
Accident bizar în Mureș. Mașină lovită noaptea de un tren care mergea cu luminile stinse și conductorul beat. Cinci victime

Cinci persoane, printre care și o fetiță de 11 ani, au fost rănite după ce mașina în care se aflau a fost lovită de tren, luni noaptea, într-o localitate din județul Mureș.  

O maşină a fost lovită de tren într-o comună din Neamţ. Trei tineri aflaţi în autoturism, preluaţi de echipajele medicale
O maşină a fost lovită de tren într-o comună din Neamţ. Trei tineri aflaţi în autoturism, preluaţi de echipajele medicale

Un accident feroviar a avut loc duminică, între localităţile Costişa şi Buhuşi, unde un autoturism a fost lovit de tren, a anunţat Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă Neamţ.

Tragedie evitată la limită pe calea ferată, în Bistrița-Năsăud. O mașină proiectată pe șine, la un pas să fie lovită de tren
Tragedie evitată la limită pe calea ferată, în Bistrița-Năsăud. O mașină proiectată pe șine, la un pas să fie lovită de tren

Tragedie evitată la limită pe calea ferată, în județul Bistrița-Năsăud. Un tren cu 200 de călători la bord a reușit să frâneze la timp și să nu intre într-o dubă, care a ajuns pe șine în urma unui accident.

Recomandări
Cum ar putea arăta viitorul Guvern. Numele propuse de partide pentru ministerele importante. PSD vrea șase portofolii grele
Cum ar putea arăta viitorul Guvern. Numele propuse de partide pentru ministerele importante. PSD vrea șase portofolii grele

După programul economic, liderii partidelor vor negocia cele 16 ministere dintr-un viitor guvern condus cel mai probabil de Ilie Bolojan. Fiecare partid vrea să obţină cât mai multe portofolii importante, aşa că vor fi discuţii aprinse.

Salina Praid se poate prăbuși de la o clipă la alta. Vibrațiile din adâncuri apar și pe seismografe, militarii sunt în alertă
Salina Praid se poate prăbuși de la o clipă la alta. Vibrațiile din adâncuri apar și pe seismografe, militarii sunt în alertă

La Praid, semnele prăbușirii devin tot mai clare. În terenul din zona vechii exploatări de sare, craterele depășesc zeci de metri adâncime. Geologii avertizează că, dacă aceste goluri se unesc, colapsul ar putea deveni rapid și periculos.  

Ce spun specialiștii despre recomandările FMI pentru reducerea deficitului României. Ar afecta veniturile tuturor
Ce spun specialiștii despre recomandările FMI pentru reducerea deficitului României. Ar afecta veniturile tuturor

Majorarea TVA și a accizelor alături de impozite mai mari pe veniturile celor mai avuți români sunt ultimele recomandări făcute de Fondul Monetar Internațional pentru echilibrarea finanțelor României.