„Miracol” o dată în viață. Ce s-a întâmplat cu bărbatul care și-a înscenat învierea. VIDEO

S-a filmat în care pretinde că este readus la viață
Facebook.com

Un bărbat din Zimbabwe care și-a înscenat „învierea religioasă”, în Sudul Africii, a murit „pentru a doua oară”, dar de această dată este pe bune.

Brighton Elliot Moyo a ajuns viral pe internet, după ce a fost filmat în timp ce pretinde că „este readus la viață”. Acesta statea într-un cosciug și pretindea că este mort, iar un alt bărbat părea să îl „învie”, potrivit RT.

Incidentul a avut loc în luna februarie, însă în urmă cu două săptămâni bărbatul a murit cu adevărat. Brighton s-a stins din cauza unor probleme pe care le avea la stomac.

În filmulețul care l-a făcut celebru pe internet, bărbatul încearcă să pretindă că are loc un „miracol” și că este readus la viață. „L-am transportat la spital, dar ni s-a spus că nu se mai poate face nimic pentru el, fiindcă nu are acte asupra lui. Deci l-am dus la doctor și a murit acolo”, spune un bărbat în videoul viral.

Deși de data aceasta Bringhton chiar a murit, internauții încă mai discută despre „decesul” său initial.

Citește și
Au ucis un bărbat și au filmat totul
Au ucis un bărbat și au filmat totul. Motivul din spatele gestului revoltător. VIDEO

Abonați-vă gratuit la newsletter-ul Știrile Pro TV de pe WhatsApp. Primiți în fiecare zi cele mai importante știri pe telefon! 

 Pe Instagram-ul Știrile ProTV găsiți imaginile momentului din România, dar și din lume!  

CLICK AICI pentru a instala GRATUIT aplicația Știrile ProTV pentru telefoane Android și iPhone!

Articol recomandat de sport.ro
GALERIE FOTO A fost dat afară de bodyguarzi de la party-ul lui PSG! Reacția sa a venit imediat
GALERIE FOTO A fost dat afară de bodyguarzi de la party-ul lui PSG! Reacția sa a venit imediat
Citește și...
O tânără a murit după ce și-a scăpat telefonul în cadă. Al 5-lea caz în ultimul an
O tânără a murit după ce și-a scăpat telefonul în cadă. Al 5-lea caz în ultimul an

O tânără în vârstă de 20 de ani din Rusia a murit electrocutată, după ce a scăpat în cadă telefonul pe care îl ținea la încărcat.

Au ucis un bărbat și au filmat totul. Motivul din spatele gestului revoltător. VIDEO
Au ucis un bărbat și au filmat totul. Motivul din spatele gestului revoltător. VIDEO

Un bărbat a murit, după ce a fost împins de pe un pod de doi străini.

Un crocodil a murit din cauza stresului provocat de muzica de la o petrecere
Un crocodil a murit din cauza stresului provocat de muzica de la o petrecere

Un exemplar dintr-o specie de crocodili în pericol a murit din cauza stresului provocat de zgomotul puternic provenit de la o petrecere organizată în apropierea rezervației. Incidentul a avut loc lângă orașul Chennai din India.

Locul “blestemat” din Paris unde a murit tanara romanca. Cati oameni au mai pierit acolo
Locul “blestemat” din Paris unde a murit tanara romanca. Cati oameni au mai pierit acolo

O româncă de 23 de ani a sfârşit tragic la Paris în timp ce iubitul îi făcea o poză cu turnul Eiffel.

Recomandări
Nicușor Dan vrea să implice serviciile secrete în combaterea evaziunii fiscale. Colectarea taxelor, pe masa CSAT
Nicușor Dan vrea să implice serviciile secrete în combaterea evaziunii fiscale. Colectarea taxelor, pe masa CSAT

Preşedintele Nicuşor Dan a declarat că România are o problemă cu marea evaziune fiscală şi că este nevoie ca instituţiile, inclusiv serviciile secrete, să se implice.

Rusia cere retragerea trupelor ucrainene pentru a accepta pacea. Trump vrea să se întâlneacă cu Putin și Zelenski
Rusia cere retragerea trupelor ucrainene pentru a accepta pacea. Trump vrea să se întâlneacă cu Putin și Zelenski

Rusia a cerut Ucrainei retragerea trupelor din cele patru regiuni pe care Moscova le revendică drept anexate, ca precondiție pentru acceptarea unui armistițiu general. În paralel, Donald Trump solicită o întâlnire cu Vladimir Putin și Volodimir Zelenski.

Autostrada A8, în pericol. Motivul pentru care cel mai mare constructor român vrea să renunțe la două tronsoane uriașe
Autostrada A8, în pericol. Motivul pentru care cel mai mare constructor român vrea să renunțe la două tronsoane uriașe

Sunt tensiuni între autoritățile responsabile cu transporturile și cel mai mare constructor de autostrăzi din România.