3 suspecți au fost reținuți după comiterea unui furt, în Sectorul 6

Furt Sectorul 6
Politia Romana

Trei bărbați au fost reținuți de polițiștii din cadrul Serviciul Investigații Criminale al Sectorului 6, imediat după comiterea unui furt.

Cei trei bărbați, cu vârste curprinse între 25 și 39 de ani au fost reținuți sâmbătă dimineața.

Oamenii legii au primit diferite plângeri de la mai mulți reprezentanți ai unor societăți comerciale, situate în sectorul 6 al Capitalei, care susțineau că li s-au sustras mai multe bunuri.

Polițiștii i-au urmărit pe suspecți și au reușit să-i blocheze în trafic, după care i-au imobilizat. Agenții au descoperit în mașina acestora 500 de pachete de țigări și mai multe unelte cu care ar fi efectuat spargerile.

Se estimează că prejudiciul adus este de aproximativ 10.000 de lei, acesta fiind recuperat în totalitate.

Citește și
Hot batut
Un hoț a ajuns la spital, după ce s-a bătut cu partenerul său pe pradă: „Am suferit o amnezie”

Redăm comunicatul transmis de Poliție

„În această dimineață, polițiști ai DGPMB din Serviciul Investigații Criminale al Sectorului 6 Poliție cu sprijinul operativ al Secției 21 Poliție au prins, imediat după comiterea faptei, 3 bărbați cu vârste cuprinse între 25 și 39 de ani.

În fapt, în ultima perioadă pe rază sectorului 6 au fost sesizate mai multe furturi din societăți comerciale, iar colectivul de lucru constituit, sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Sector 6, a identificat mai mulți bărbați specializați în comiterea unor astfel de fapte.

Ieri seară, polițiștii aflați în teren au observat trei dintre bărbații vizați, în timp ce se deplasau cu un autoturism. Astăzi, în jurul orei 02.00, unul dintre ocupanții mașinii a fost observat cum a verificat de mai multe ori un magazin, ulterior atât acesta, cât și ceilalți 2 însoțitori fiind observați cum au introdus în mașînă un bagaj voluminos, după care au plecat în viteză. Polițiștii au plecat în urmărirea lor și în scurt timp i-au blocat în trafic și i-au imobilizat. La controlul autoturismului au fost identificate aproximativ 500 de pachete de țigări de diverse mărci, precum și mai multe instrumente ce pot fi utilizate pentru tăierea/forțarea sistemelor de siguranță.

A fost identificată și audiată și persoană vătămată în acest caz, ul societății comerciale, prejudiciul de aproximativ 10.000 fiind recuperat în totalitate.

În acest moment cercetările sunt continuate de către Secția 21 Poliție, sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Sector 6 sub aspectul săvârșirii infracțiunii de furt calificat și pentru stabilirea întregii activități infracționale. Bărbații au fost reținuți. Cauza a beneficiat de din partea Inspectoratului General al Poliției Române- Direcția Operațiuni Speciale”

Articol recomandat de sport.ro
FRF i-a găsit înlocuitor lui Lucescu! El este omul care îi va lua locul la națională
FRF i-a găsit înlocuitor lui Lucescu! El este omul care îi va lua locul la națională
Citește și...
Jaf în plină stradă, în Timișoara. Locul în care suspectul a fost descoperit de polițiști
Jaf în plină stradă, în Timișoara. Locul în care suspectul a fost descoperit de polițiști

Furt în centrul Timișoarei, în noaptea de joi spre vineri. Un bărbat în vârstă de 48 de ani a rămas fără portofel după ce a fost atacat de un individ.

Un hoț a ajuns la spital, după ce s-a bătut cu partenerul său pe pradă: „Am suferit o amnezie”
Un hoț a ajuns la spital, după ce s-a bătut cu partenerul său pe pradă: „Am suferit o amnezie”

Caz neobişnuit la Gura Foii, în judeţul Dâmboviţa. Un furt a ieşit la iveală, după ce hoţii s-au bătut între ei pentru pradă. Ajuns la spital, cel înfrânt în luptă, un bărbat de 60 de ani, a povestit de la ce i se trag rănile.

Bătrână din Bacău, bătută și violată de doi vecini, pentru 80 de lei
Bătrână din Bacău, bătută și violată de doi vecini, pentru 80 de lei

O femeie de 60 de ani din judeţul Bacău a trecut printr-o experienţă teribilă. Victima a fost atacată, noaptea, de doi vecini, în timp ce se îndrepta spre casă. Bărbaţii au imobilizat-o şi au târât-o într-o râpă, unde au violat-o şi au tâlhărit-o.

Indivizii care au atacat mai multe supermarketuri au încercat o nouă lovitură. Cum au scăpat
Indivizii care au atacat mai multe supermarketuri au încercat o nouă lovitură. Cum au scăpat

Hoţii care în urmă cu trei săptămâni au atacat mai multe supermarketuri din Constanța, Hârşova şi Medgidia au încercat să dea din nou lovitura. De data aceasta în Năvodari.

Recomandări
Sorina Pintea a fost condamnată la 3 ani și 6 luni de închisoare cu executare. Decizia este definitivă
Sorina Pintea a fost condamnată la 3 ani și 6 luni de închisoare cu executare. Decizia este definitivă

Sorina Pintea, fost ministru al Sănătății, a fost condamnată la 3 ani şi 6 luni de închisoare cu executare, pentru luare de mită. Decizia Curţii de Apel Cluj este definitivă.

Situația e critică la Praid. Craterele se extind și au deja 80 de metri adâncime. Traficul rutier a fost restricționat
Situația e critică la Praid. Craterele se extind și au deja 80 de metri adâncime. Traficul rutier a fost restricționat

Craterele apărute la Praid au ajuns să măsoare chiar și 80 de metri în adâncime. După o zi în care experții străini, alături de cei români, au reevaluat zona, sunt așteptate primele concluzii.

Cristian Chivu a semnat un contract pe doi ani cu Inter Milano. Ce salariu va avea antrenorul român
Cristian Chivu a semnat un contract pe doi ani cu Inter Milano. Ce salariu va avea antrenorul român

Antrenorul român Cristian Chivu a semnat un contract pe doi ani cu echipa de fotbal Inter Milano, vicecampioana Italiei şi a Europei, informează vineri site-ul TuttoMercatoWeb, potrivit căruia lipseşte doar anunţul oficial.