60 de grade Celsius, la nivelul asfaltului. Temperatura înregistrată într-un frigider de magazin

×
Codul embed a fost copiat

Mai mici sau mai mari toate oraşele au suferit vineri la propriu. Imaginile surprinse cu ajutorul unei camere de termoviziune arată că la nivelul asfaltului s-au înregistrat şi 60 de grade.

Aşa se face că vitrinele frigorifice au fost doar de formă, pentru că temperatura a ajuns în interior şi la 40 de grade. Din păcate, cel mai mult au avut de suferit cei care au luat mijloacele de transport în comun.

La ora prânzului în Bucureşti vitrinele unor magazine de cartier s-au încins. Într-un frigider erau 40 de grade.

Reporter: Sunt 40 de grade pe vitrină.
Vânzător: Este rece înăuntru.
Reporter: Pot să deschid să pun mâna?
Vânzător: Nu, mergeţi în altă parte să faceţi reportajul

Aşadar mare atenţie de unde va cumpăraţi alimente şi cum le duceţi acasă. Ar fi bine nu cu un autobuz care circulă fără aer condiţionat. Scaunele sunt încinse, iar oamenii sunt leoarcă.

Citește și
cald litoral
55 de grade Celsius, la nivelul solului pe litoral. Avertismentul medicilor

Femeie: "Îmi vine să leşin, este foarte cald."

Bărbat: "Este mai rău că în saună"

Grijă mare dacă ieşiţi în oraş la mijlocul zilei. Atmosfera este sufocantă, iar temperaturile sunt extreme. La nivelul solului au fost și aproape 60 de grade. Specialiştii ne recomandă să ne acoperim capul. Camera de termoviziune ne arată că la nivelul capului s-au simțit 40 de grade. Cu adevărat grav este că în Bucureşti nu toate ambulanţele au aer condiţionat.

Articol recomandat de sport.ro
GALERIE FOTO Cea mai sexy hocheistă din lume își pune fanii pe jar: „Dovada că îngerii există”
GALERIE FOTO Cea mai sexy hocheistă din lume își pune fanii pe jar: „Dovada că îngerii există”
Citește și...
Muncitorii care lucrează afară, pe caniculă, ignorați de angajatori:
Muncitorii care lucrează afară, pe caniculă, ignorați de angajatori: "Ne luăm singuri apă"

Temperaturile ridicate îi obligă pe angajatori să ia măsuri pentru că cei care muncesc afară, în caniculă, astfel încât aceştia să nu fie expuşi riscurilor.

55 de grade Celsius, la nivelul solului pe litoral. Avertismentul medicilor
55 de grade Celsius, la nivelul solului pe litoral. Avertismentul medicilor

Codul portocaliu de caniculă de pe litoral nu le-a dat prea multe bătăi de cap turiştilor care se distrează prin staţiuni. Cu pielea arsă de soare, mulţi dintre ei au rezistat toată ziua în căldură, deşi nisipul dogorea că în deşert.

Mijloacele de transport în comun din Capitală, adevărate cuptoare
Mijloacele de transport în comun din Capitală, adevărate cuptoare

O zi de foc în Bucureşti. Oamenii nevoiţi să folosească mijloacele de transport în comun trebuie să se roage în staţie să aibă noroc şi să nimerească o maşină cu aer condiţionat.

Zeci de persoane leșinate pe stradă. Cod Roșu de caniculă de vineri, în Vest
Zeci de persoane leșinate pe stradă. Cod Roșu de caniculă de vineri, în Vest

Vara lui 2017 ne da ameţeli. Arşiţa a pârjolit joi vestul ţării, unde nu a mai fost atât de cald de 65 de ani încoace. Valul de caniculă a pus însă stăpânire pe întreaga Românie şi mai grav decât atât va creşte în intensitate.

Recomandări
Dezastrul ecologic de la Praid, resimțit și într-o țară vecină. Peștii și familii întregi de castori mor din cauza poluării
Dezastrul ecologic de la Praid, resimțit și într-o țară vecină. Peștii și familii întregi de castori mor din cauza poluării

Salinitatea din râul Târnava Mică e similară cu cea a Mării Negre, din cauza că Salina Praid este spălată de apele pârâului Corund. Poluarea cu cloruri omoară peștii, obișnuiți cu apa dulce, dar și familiile de castori care viețuiesc pe lângă râu.

Speranța apărută în Iran, după atacurile Israelului. La ce se așteaptă deja mulți dintre iranieni, încurajați și de Netanyahu
Speranța apărută în Iran, după atacurile Israelului. La ce se așteaptă deja mulți dintre iranieni, încurajați și de Netanyahu

Iranul a avertizat Statele Unite, Marea Britanie și Franța că le va ataca bazele și navele din regiune dacă vor ajuta Israelul să se apere.

Analiză POLITICO: Spațiul Schengen „se topește sub ochii noștri”. Criza cu care se confruntă după 40 de ani
Analiză POLITICO: Spațiul Schengen „se topește sub ochii noștri”. Criza cu care se confruntă după 40 de ani

Zona Schengen a Uniunii Europene nu mai este spațiul de liberă circulație dinamic și optimist de altădată, notează POLITICO într-o analiză dedicată provocărilor actuale cu care se confruntă statele membre.