Percheziţii la Registrul Auto Roman şi la Serviciul de Paşapoarte

perchezitii tara
Pro TV

Acţiune de amploare a DGA în Mureş, Bistriţa-Năsăud şi în Bucureşti.

Comunicatul DGA:

La această oră, ofițerii Direcției Generale Anticorupție (D.G.A.) – Serviciul Județean Anticorupție (S.J.A.) Mureș și alte 7 servicii județene, împreună cu polițiști din cadrul Inspectoratului de Poliție al Județului Mureș, sub coordonarea procurorului de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Mureș, efectuează un număr de 68 percheziții la instituții publice și domiciliile unor persoane fizice de pe raza judeţului Mureş, Bistriţa - Năsăud şi municipiul București, într-un dosar penal privind săvârșirea unor infracțiuni de corupție cu implicarea unor funcționari publici și a altor persoane.

Astfel, din cercetările efectuate până în prezent a rezultat faptul că, în cursul acestui an, un cetățean din Mureș a pretins și primit în mod repetat sume de bani de la diferite persoane în scopul facilitării omologării individuale şi emiterii cărții de identitate a vehiculelor în regim de urgență, fără programare, pentru autovehicule rulate de provenință străină, aflate la prima înmatriculare în România.

Activitatea infracțională a fost realizată cu sprijinul unor funcționari din cadrul RAR Mureș.

Citește și
Liviu Dragnea
Oficiul European de Luptă Antifraudă, precizări despre noul dosar al lui Dragnea

Totodată, cetățeanul a beneficiat de sprijin din partea unui agent de poliție din cadrul Serviciului Public Comunitar pentru Evidenţa şi Eliberarea Paşapoartelor Simple Mureş. Acesta, în exercitarea atribuţiilor de serviciu a eliberat unor persoane din anturajul său documente de identitate, în schimbul unor foloase materiale, fără programare, în regim de urgenţă şi fără a achitarea taxelor aferente eliberării în regim de urgenţă.
La activitățile de astăzi participă ofițeri de poliție judiciară ai D.G.A. din 8 servicii județene (Mureş, Alba, Braşov, Bistriţa Năsăud, Cluj, Covasna, Harghita, Sălaj) și Structura Centrală.
Totodată, se beneficiază de sprijinul Inspectoratului Județean de Jandarmi Mureș.

ul tehnic este asigurat de polițiști din cadrul IGPR - DOS.

Articol recomandat de sport.ro
NEWS ALERT Suspendare-record în fotbalul românesc: 24 de meciuri! Anunțul FRF
NEWS ALERT Suspendare-record în fotbalul românesc: 24 de meciuri! Anunțul FRF
Citește și...
Percheziții la casa medicului Mihai Lucan. Este bănuit de un jaf de proporții
Percheziții la casa medicului Mihai Lucan. Este bănuit de un jaf de proporții

Bănuit de un jaf de proporţii, care a durat un deceniu, renumitul medic urolog Mihai Lucan din Cluj-Napoca şi-a văzut casa percheziţionată.

Oficiul European de Luptă Antifraudă, precizări despre noul dosar al lui Dragnea
Oficiul European de Luptă Antifraudă, precizări despre noul dosar al lui Dragnea

Oficiul European de Luptă Antifraudă (OLAF) a dat publicităţii luni un comunicat pe tema punerii sub acuzare a lui Liviu Dragnea de către DNA pentru fraudă cu fonduri europene,

Țeapă cu mașini de lux. Bărbat condamnat la închisoare la opt ani după ce a păcălit două firme
Țeapă cu mașini de lux. Bărbat condamnat la închisoare la opt ani după ce a păcălit două firme

Un bărbat din Alba Iulia a fost condamnat la cinci ani și trei luni de închisoare cu executare, într-un dosar de înșelăciune, după ce a cumpărat mai multe mașini în leasing, fără să le mai plătească ratele.

Fraudă uriașă cu asigurările auto. Metodele prin care inspectorii obțineau sume importante
Fraudă uriașă cu asigurările auto. Metodele prin care inspectorii obțineau sume importante

Acuzaţii grave de fraudă, în asigurările auto din România. 14 inspectori ai unei firme cunoscute sunt suspectaţi că au falsificat dosarele de dăună şi ar fi păgubit compania cu aproape o jumătate de milion de euro.

Recomandări
Conflictul Israel-Iran escaladează. Iran a atacat cu peste 100 de rachete balistice, explozii în Tel Aviv și Ierusalim
Conflictul Israel-Iran escaladează. Iran a atacat cu peste 100 de rachete balistice, explozii în Tel Aviv și Ierusalim

Situația se agravează de la o oră la alta în Orientul Mijlociu. Armata iraniană a lansat cinci valuri de atacuri, cu peste 100 de rachete balistice, către Israel.

Ilie Bolojan: PNRR, în pericol. Anumite ținte nu mai pot fi atinse și riscăm să pierdem bani europeni
Ilie Bolojan: PNRR, în pericol. Anumite ținte nu mai pot fi atinse și riscăm să pierdem bani europeni

În timp ce negocierile pentru un nou Executiv se prelungesc, Ilie Bolojan a declarat că orice Guvern va veni și indiferent de premierul care îl va conduce, vor urma măsuri dure, dar necesare.

Spania U21 - România U21, azi, ora 19, în direct la PRO TV și pe VOYO. „Tricolorii mici” caută primele puncte la EURO
Spania U21 - România U21, azi, ora 19, în direct la PRO TV și pe VOYO. „Tricolorii mici” caută primele puncte la EURO

Naționala U21 a României joacă, astăzi, împotriva selecționatei similare a Spaniei, de la ora 19:00, în cadrul Campionatului European de tineret din Slovacia. Meciul este transmis în exclusivitate pe PRO TV și VOYO.