A murit de Covid-19, dar rudele nu-i pot ridica trupul neînsuflețit. Familia spune că cei de la spital nu-i găsesc actele

Florin Bratu

Infecţia Covid-19 continuă să se răspândească în România. Peste 1.000 de persoane au fost confirmate pozitiv în ultimele 24 de ore, iar numărul îmbolnăvirilor a trecut de 70.000.

În alte 37 de familii este doliu după ce rudele depistate cu Sars-Cov-2 au decedat. Iar în toată această durere sunt familii care nu reuşesc să îşi îngroape morţii din cauza nepăsării unor angajaţi din spitale.

Coșmarul unei familii

 

 

Coşmarul familiei Bratu a început în data de 6 august, când Florin, de 39 de ani, s-a simţit rău şi a fost internat la spitalul judeţean Giurgiu. Aici a fost diagnosticat cu infecţia Covid-19, apoi a fost transferat la Craiova.

După câteva zile, rudele au aflat că starea lui s-a agravat şi că este intubat la terapie intensivă. Suferea şi de obezitate, iar inima lui a cedat. Acum familia spune că nu poate ridica trupul neînsufleţit, pentru că cei de la spital nu-i mai găsesc actele.

Citește și
Județele care nu au avut niciun caz de Covid-19 în ultimele 24 de ore
Județele care nu au avut niciun caz de Covid-19 în ultimele 24 de ore

Mihai Bratu, fratele lui Florin: „M-au tot plimbat prin telefon de la secţia ATI Covid la morgă, de la morgă înapoi la ATI. Mi s-a zis să sun la secretariat, acolo ne au spus că ei nu deţin astfel de informaţii”.

Laurenţiu Ivanovici, manager al Spitalului Judeţean Craiova: „Pacientul a murit acum două zile, e în morga, nu a venit nimeni din partea familiei să îl ridice. Bunurile personale ale lui au fost la terapie intensivă pentru decontaminare, în acest moment au fost trimise pe secţia medicală 1”.
Reporter: „Inclusiv buletinul?”
Laurenţiu Ivanovici: „Da. O să vină cineva mâine să îl ridice pe decedat”.

Reprezentanţii spitalului spun că vor face o anchetă internă.

Acasă, familia se confruntă şi cu altă problemă. Soţia celui decedat şi cei doi copii au fost şi ei testaţi. Rudele susţin că cei de la DSP Giurgiu i-au spus la telefon femeii că este pozitivă, iar copiii sunt negativi. Tânăra a cerut să fie mutată în locuinţa socrilor, acolo unde mai sunt izolaţi alţi cinci membri ai familiei, toţi cu infecţia Covid-19.

Doar că pe buletinul de analize pe care l-au primit nu scrie clar dacă într-adevăr este infectată şi acum oamenii se tem că rudele sănătoase au fost puse în aceeaşi casă cu cele bolnave.

Mihai Bratu, fratele lui Florin: „Au mutat o persoană sănătoasă cu doi copii sănătoşi într-o locaţie în care sunt cinci persoane pozitive, într-un focar de infecție”.

Pe de altă parte, medicul epidemiolog de la DSP Giurgiu susţine că pe buletinul de analize al femeii scrie clar că este pozitivă.

Epidemiologul de la DSP Giurgiu: „Nu ştiu ce copie au dumnealor, doamna este cu rezultatul pozitiv”.

Familia a cerut ca tânăra şi cei doi copii să fie testaţi din nou, iar mâine ar trebui să primească rezultatele.

Situația epidemiei, în țară

 

Între timp în ţară, datele ultimelor 24 de ore arată 1.087 de persoane confirmate pozitiv cu Sars-Cov-2. Alţi 37 de pacienţi şi-au pierdut viaţa, iar 479 sunt la terapie intensivă.

Un focar nou a fost depistat într-un centru de plasament din judeţul Prahova.

22 dintre cei 45 de copii aflaţi aici sunt bolnavi de Covid-19. S-au recoltat probe şi de la 52 de angajaţi. Unul este pozitiv, ceilalţi aşteaptă rezultatele.

Toți copiii au fost trimişi la spitalul din Câmpina pentru analize medicale. Li s-au făcut inclusiv investigaţii radiologice. Șapte dintre ei au fost depistaţi cu pneumonie şi au fost internaţi. Ceilalţi au fost trimişi înapoi în centrul de plasament, unde vor sta în izolare.

La nivel naţional, numărul infectărilor a trecut, în total, de 70.000, de la începutul epidemiei. În Prahova, Argeş, Vâlcea, Bihor şi Bucureşti sunt cele mai multe cazuri noi.

Articol recomandat de sport.ro
FOTO “Mi s-au oferit 200.000 de euro pe lună pentru a deveni escortă”. Ce s-a întâmplat cu una dintre cele mai de succes sportive
FOTO “Mi s-au oferit 200.000 de euro pe lună pentru a deveni escortă”. Ce s-a întâmplat cu una dintre cele mai de succes sportive
Citește și...
Riscul de a te infecta cu Covid-19 în piețe e la fel de mare ca cel din spitale. Reguli simple de a te proteja
Riscul de a te infecta cu Covid-19 în piețe e la fel de mare ca cel din spitale. Reguli simple de a te proteja

Urmați reguli simple, cu mari beneficii. Este mesajul categoric transmis oamenilor de autoritățile americane, într-o campanie de informare.

Județele care nu au avut niciun caz de Covid-19 în ultimele 24 de ore
Județele care nu au avut niciun caz de Covid-19 în ultimele 24 de ore

Două județe din țară nu au mai înregistrat niciun caz de Covid-19 în ultimele 24 de ore, potrivit ultimului bilanț anunțat de autorități.

Recomandări
Cât de aproape este România de faliment. Ce este obligat să facă premierul, „oricine ar fi” - ANALIZĂ
Cât de aproape este România de faliment. Ce este obligat să facă premierul, „oricine ar fi” - ANALIZĂ

România este extrem de vulnerabilă în fața șocurilor externe, avertizează analistul economic Radu Crăciun, care subliniază că statul este dependent de capital străin, fie și doar sub formă de împrumuturi.

S-au înțeles că nu sunt de acord: PSD vrea premier „tehnocrat”, președintele Nicușor Dan vrea unul „cu autoritate”
S-au înțeles că nu sunt de acord: PSD vrea premier „tehnocrat”, președintele Nicușor Dan vrea unul „cu autoritate”

Un grup tehnic de lucru, format din reprezentanții mai multor partide, la cererea președintelui Nicușor Dan, s-a întâlnit la Palatul Cotroceni, pentru a găsi soluții ce pot duce la redresarea deficitului bugetar.

Investiție strategică România-SUA în domeniul militar. Județul norocos care va atrage proiectul de 220 de milioane de dolari
Investiție strategică România-SUA în domeniul militar. Județul norocos care va atrage proiectul de 220 de milioane de dolari

România a făcut primul pas ca să devină coproducător de muniție NATO, pentru tancuri și artilerie. Pentru prima dată, în industria noastră de apărare Statele Unite au fost de acord să învestească în două linii de producție a munițiilor.