A murit Lucian Pînzaru, unul dintre actorii emblematici ai Teatrului Dramatic din Galaţi

Lucian Pînzaru
Facebook.com

Lucian Pînzaru, unul dintre actorii emblematici ai Teatrului Dramatic ''Fani Tardini" din Galaţi, s-a stins, marţi, din viaţă, la vârsta de 53 de ani, în urma unei boli necruţătoare, au anunţat reprezentanţii instituţiei de cultură, scrie Agerpres. 

Sicriul cu trupul neînsufleţit al actorului va fi depus în foaierul Teatrului Dramatic, marţi, după ora 20,00. Cei care l-au îndrăgit pe actor îi vor putea aduce un ultim omagiu până miercuri seara.

Trupul actorului va fi incinerat joi, la Bucureşti. La dorinţa actorului, cenuşa sa va fi împrăştiată pe Dunăre, la Galaţi. ''Eu sunt un iubitor de Dunăre'', spunea Lucian Pînzaru, într-un interviu acordat în mai 2020.

''Teatrul din Galaţi este azi în doliu! Avem cu toţii un puternic gust al amărăciunii, al mâhnirii care ne strangulează şi ne amestecă gândurile, stările, sentimentele. Suntem, împreună, strâns legaţi de o mare şi copleşitoare tristeţe! Artistul care ne-a inspirat, Omul care ne-a dat cu generozitate din bogăţia lui interioară, el, Lucian, ne părăseşte acum, lăsându-ne cu sufletele şchioape! Ne gândim că Lucian a trăit aşa cum a vrut - şi a vrut să ardă pentru meserie, să iubească teatrul şi pe oamenii din el, să respecte şi să onoreze fără cusur publicul care i-a răsplătit munca şi talentul timp de peste 25 de ani. Teatrul din Galaţi a fost onorat că Lucian a ales să împartă scândura asta fascinantă cu trupa pe care a găsit-o aici! A fost un artist-reper, un devotat al teatrului făcut atent, precis şi fără jumătăţi de măsură. Rămas bun, Lucian Pînzaru!", se arată într-un comunicat transmis de Teatrul Dramatic ''Fani Tardini''.

Actorul s-a născut pe 19 ianuarie 1968 la Dorohoi, judeţul Botoşani, a absolvit Facultatea de Teatru a Universităţii Naţionale de Arte ''George Enescu'' din Iaşi în anul 1994 şi a debutat ca actor pe scena Teatrului Dramatic din Galaţi pe 28 ianuarie 1995 în rolul Artur din spectacolul Tango de Slawomir Mrozek, regia Attila Vizauer.

Citește și
coronavirus
ECDC cere restricții mai dure în Europa, din cauza noilor tulpini mai contagioase de COVID

Ultimul său rol pe scena Dramaticului gălăţean a fost Enachi Damian în spectacolul ''Salba Dracului" după Vasile Alecsandri, regia: Alexandru Dabija, ce a avut premiera pe 20 aprilie 2019.

De-a lungul celor 26 de ani de carieră, Lucian Pînzaru a făcut peste 100 de roluri, cele mai multe pe scena Teatrului Dramatic ''Fani Tardini'', dar şi la Teatrul ''Maria Filotti'' Brăila, Teatrul de Stat Constanţa şi Teatrul ''George Ciprian'' Buzău.

Lucian Pînzaru a avut şi două experienţe cinematografice. În studenţie a jucat într-o producţie alb-negru puţin cunoscută, iar în 2006 i-a dat glas, la propriu, personajului Costică Bejan în filmul ''A fost sau n-a fost?'', regizat de Corneliu Porumboiu şi multi-premiat la Cannes 2006, TIFF 2006 şi Galele Gopo.

Articol recomandat de sport.ro
VIDEO Incident șocant, la French Open: Musetti a lovit arbitrul și n-a pățit nimic! Trebuia descalificat, ca Djokovic?
VIDEO Incident șocant, la French Open: Musetti a lovit arbitrul și n-a pățit nimic! Trebuia descalificat, ca Djokovic?
Citește și...
Coronavirus România, bilanț 16 februarie. 2.676 cazuri noi și 81 de decese
Coronavirus România, bilanț 16 februarie. 2.676 cazuri noi și 81 de decese

Coronavirus România, bilanț 16 februarie. Pe teritoriul României au fost confirmate 765.970 de cazuri de persoane infectate cu noul coronavirus (COVID – 19). 711.977 de pacienți au fost declarați vindecați.

ECDC cere restricții mai dure în Europa, din cauza noilor tulpini mai contagioase de COVID
ECDC cere restricții mai dure în Europa, din cauza noilor tulpini mai contagioase de COVID

Centrul European pentru Prevenirea şi Controlul Bolilor (ECDC) a stabilit luni la nivelul ''foarte ridicat'' riscul cauzat de răspândirea variantelor mai contagioase ale SARS-CoV-2 şi a cerut menţinerea şi înăsprirea restricţiilor antiepidemice.

Vaccinul anti-COVID produs de AstraZeneca, omologat de OMS pentru a fi folosit în regim de urgenţă
Vaccinul anti-COVID produs de AstraZeneca, omologat de OMS pentru a fi folosit în regim de urgenţă

Organizaţia Mondială a Sănătăţii (OMS) a anunţat luni că a omologat pentru utilizare în regim de urgenţă vaccinul anti-COVID-19 dezvoltat de compania AstraZeneca în colaborare cu Universitatea Oxford.

Recomandări
“În România s-a guvernat cu picioarele. Au fost unele decizii atât de proaste, că aproape duc la ideea de infiltrare rusă”
“În România s-a guvernat cu picioarele. Au fost unele decizii atât de proaste, că aproape duc la ideea de infiltrare rusă”

România a fost guvernată “cu picioarele” în ultimii ani, iar unele decizii luate de politicienii aflați la putere „sunt absolut de neînțeles”, în contextul războiului hibrid declanșat de Rusia împotriva țării noastre.

Economistul-șef al BNR: Politicienii au ignorat patru reguli esențiale. Greșelile care au agravat deficitul
Economistul-șef al BNR: Politicienii au ignorat patru reguli esențiale. Greșelile care au agravat deficitul

Valentin Lazea, economistul-șef al BNR, a prezentat cele patru greșeli făcute de guvernanți care au dus la explozia deficitului bugetar. 

Tricolorii mici au examen! Vezi România U21 – Georgia U21 în amicalul transmis LIVE pe VOYO și PRO ARENA de la 19:30
Tricolorii mici au examen! Vezi România U21 – Georgia U21 în amicalul transmis LIVE pe VOYO și PRO ARENA de la 19:30

Naționala de tineret a României, România U21, se pregătește pentru viitoarele provocări cu un meci amical important în compania selecționatei similare a Georgiei.