Academicianul Constantin Bălăceanu Stolnici a împlinit 100 de ani. Sute de apropiaţi i-au fost alături

×
Codul embed a fost copiat

Academicianul Constantin Bălăceanu Stolnici a împlinit astăzi 100 de ani, iar sute de apropiaţi şi iratori i-au fost alături.

Fire cumpătată, sărbătoritul a mărturisit că unul dinte secretele longevităţii sale sta în faptul că nu a pierdut mai mult de 10 nopți. Medic neurolog de profesie este descendent al unei vechi familii boiereşti. A avut o carieră de excepţie, fiind autorul a peste 25 de cărți. A lucrat împreună cu Ana Aslan, la "Institutul Naţional de Gerontologie".

Născut pe 6 iulie 1923, medicul şi profesorul Constantin Bălăceanu-Stolnici povesteşte că a avut o viață frământată, dar extrem de interesantă.

La 100 de ani este încă activ, iar până anul trecut a predat 3 cursuri la Universitatea Ecologică, căreia i-a pus bazele. S-a retras de la catedră pentru că l-a mai lăsat vederea și nu mai poate corecta lucrările, însă continuă să scrie cu ajutor.

Constantin Bălăceanu Stolnici: „La 100 de ani nu te simți ca la 90, dar totuşi am destulă energie să pot să gândesc, să diectez lucrări, să ascult conferinţe, să fac conferinţe, să muncesc, adică să duc o viață intelectuală, spirituală și socială acceptabilă. Și îi mulţumesc lui Dumnezeu că am ajuns pană la vârsta aceasta.

Citește și
romania bulgaria vama
Nouă dezinformare privind închiderea graniţelor. MAI le cere cetățenilor să se informeze din surse oficiale

Motto-ul după care s-a ghidat este est modus In rebus, adică există o măsură în toate și spune că secretul longevității este moderația. Și acum la 100 de ani, are un program organizat.

La aniversarea de astăzi a particiat și nepoata sa de la Paris. Vine an de an să-şi vadă unchiul, singura rudă care i-a mai rămas din partea mamei.

Ana Maria – Nepoată: „Este un fel de încununare a vieții sale profesionale și personale așa încât este sunt mândră de persoana care este, de omul de știință care este și de omul de familie care este. Dansul reprezintă toată memoria vie a familei pentru mine, pentru copii şi pentru nepoți”.

Tot joi a fost lansată și o carte în care 62 de personalități l-au omagiat pe Bălăceanu Stolnici.

Mihai Copaceanu - Organizatorul evenimentului: Domnul academician a fost realmente emoționat de fiecare articol din această carte şi de grafica cărţii şi sper să-i placă să o lectureze”.

Potrivit datelor de la recensământ, în jur de 900 de mii de români au trecut de 80 de ani, iar peste 7 mii au trecut de o sută. În martie, cel mai vârstnic cetăţean român figura cu 113 ani.
 

Articol recomandat de sport.ro
FRF i-a găsit înlocuitor lui Lucescu! El este omul care îi va lua locul la națională
FRF i-a găsit înlocuitor lui Lucescu! El este omul care îi va lua locul la națională
Citește și...
Nouă dezinformare privind închiderea graniţelor. MAI le cere cetățenilor să se informeze din surse oficiale
Nouă dezinformare privind închiderea graniţelor. MAI le cere cetățenilor să se informeze din surse oficiale

Ministerul Afacerilor Interne (MAI) atrage atenţia asupra unei noi dezinformări pe platformele de social media prin care se distribuie mesaje legate de declararea Legii Marţiale şi închiderea frontierelor.

Bărbat internat la Sibiu, după ce ar fi fost împușcat în braț în Polonia. Polițiștii anchetează o poveste neclară
Bărbat internat la Sibiu, după ce ar fi fost împușcat în braț în Polonia. Polițiștii anchetează o poveste neclară

Un bărbat de 43 de ani din Ilfov a ajuns la spitalul din Sibiu, împușcat în brațul drept. Povestea pe care le-a spus-o medicilor și polițiștilor trebuie clarificată.

O nouă înșelătorie circulă pe internet sub forma unei citații oficiale false. Avertismentul DNSC
O nouă înșelătorie circulă pe internet sub forma unei citații oficiale false. Avertismentul DNSC

Directoratul Naţional de Securitate Cibernetică atrage atenţia asupra unei noi tentative de înşelătorie care circulă online sub forma unei aşa-zise citaţii oficiale.

Recomandări
Sorina Pintea a fost condamnată la 3 ani și 6 luni de închisoare cu executare. Decizia este definitivă
Sorina Pintea a fost condamnată la 3 ani și 6 luni de închisoare cu executare. Decizia este definitivă

Sorina Pintea, fost ministru al Sănătății, a fost condamnată la 3 ani şi 6 luni de închisoare cu executare, pentru luare de mită. Decizia Curţii de Apel Cluj este definitivă.

Situația e critică la Praid. Craterele se extind și au deja 80 de metri adâncime. Traficul rutier a fost restricționat
Situația e critică la Praid. Craterele se extind și au deja 80 de metri adâncime. Traficul rutier a fost restricționat

Craterele apărute la Praid au ajuns să măsoare chiar și 80 de metri în adâncime. După o zi în care experții străini, alături de cei români, au reevaluat zona, sunt așteptate primele concluzii.

Cristian Chivu a semnat un contract pe doi ani cu Inter Milano. Ce salariu va avea antrenorul român
Cristian Chivu a semnat un contract pe doi ani cu Inter Milano. Ce salariu va avea antrenorul român

Antrenorul român Cristian Chivu a semnat un contract pe doi ani cu echipa de fotbal Inter Milano, vicecampioana Italiei şi a Europei, informează vineri site-ul TuttoMercatoWeb, potrivit căruia lipseşte doar anunţul oficial.