Accident cumplit în Argeș. Un șofer a intrat cu maşina în trei adolescenţi. Doi dintre ei și-au pierdut viața

×
Codul embed a fost copiat

Accident cumplit, sâmbătă după amiază, în comuna argeșeană Mihăești. Un șofer de 53 de ani a intrat cu maşina în trei adolescenţi care mergeau cu biciletele pe marginea drumului, dintre care doi erau fraţi.

Doi şi-au pierdut viaţa, iar al treilea se afla în stare gravă la spital.

Şoferul, din comuna Bughea de Sus, se îndrepta spre casă. În satul Furnicoși a pierdut controlul asupra volanului şi a intrat cu viteză în două biciclete care rulau pe marginea şoselei. Pe una dintre ele se afla un adolescent de 15 ani, iar pe cea de-a doua - un băiat de 18 ani, care-l ţinea pe cadru şi pe fratele său, tot de 15 ani. Au fost luaţi de urgenţă de ambulanțe. Medicii s-au îngrozit când au văzut starea băiatului care se afla singur pe bicicletă.

Viorel Enache, Spitalul de pediatrie Piteşti: "Traumatism cranio-facial, traumatism toraco-abdominal, s-au început manevrele de resuscitare, s-a încercat stabilizarea lui, din păcate, după mai multe stopuri cardio-respiratorii, copilul a decedat".

Şi băiatul de 18 ani şi-a pierdut viaţa, în această după-amiază, după ce a fost transportat în comă, la spitalul judeţean din Piteşti. Fratele său mai mic e în stare gravă, cu fractură de bazin şi numeroase traumatisme.

Citește și
Aproape niciun turist de pe litoral nu respectă regulile. ”După ora 23 nu mai există corona!”
O sută de copii de clasa a 9-a din Gorj au intrat în carantină, după ce au fost în tabără pe litoral

Viorel Enache: "Un alt tânăr de 15 ani, tot victima a aceluiaşi accident rutier, cu leziuni mai puţin grave şi care se află internat în spitalul nostru pentru tratament de specialitate".

Poliţiştii cred că şoferul, care nu consumase alcool, a adormit la volan.

Agent şef principal Florin Popa, purtător de cuvânt al IPJ Argeş: "Ar fi pierdut direcţia asupra direcţiei de deplasare pe fondul oboselii".

Șoferului i-a fost întocmit dosar penal pentru ucidere din culpă și vătămare corporală din culpă.

Articol recomandat de sport.ro
GALERIE FOTO Cea mai sexy hocheistă din lume își pune fanii pe jar: „Dovada că îngerii există”
GALERIE FOTO Cea mai sexy hocheistă din lume își pune fanii pe jar: „Dovada că îngerii există”
Citește și...
Numărul de cazuri de Covid-19 ar putea stagna, în opinia autorităților. Ce spune ministrul Sănătății
Numărul de cazuri de Covid-19 ar putea stagna, în opinia autorităților. Ce spune ministrul Sănătății

Autoritățile iau în calcul o stagnare a numărului de cazuri în următoarea perioadă.

O sută de copii de clasa a 9-a din Gorj au intrat în carantină, după ce au fost în tabără pe litoral
O sută de copii de clasa a 9-a din Gorj au intrat în carantină, după ce au fost în tabără pe litoral

Mai este aproximativ o lună până la începerea noului an școlar, iar amenințarea pe care o reprezintă vacanțele petrecute de elevi la munte și la mare crește.

Brazilia a înregistrat peste 100.000 de decese legate de Covid-19: ”Este ca la război”
Brazilia a înregistrat peste 100.000 de decese legate de Covid-19: ”Este ca la război”

Brazilia a înregistrat peste 100.000 de decese legate de Covid-19, aceasta fiind cea de-a doua mare cifră din lume.

Recomandări
Dezastrul ecologic de la Praid, resimțit și într-o țară vecină. Peștii și familii întregi de castori mor din cauza poluării
Dezastrul ecologic de la Praid, resimțit și într-o țară vecină. Peștii și familii întregi de castori mor din cauza poluării

Salinitatea din râul Târnava Mică e similară cu cea a Mării Negre, din cauza că Salina Praid este spălată de apele pârâului Corund. Poluarea cu cloruri omoară peștii, obișnuiți cu apa dulce, dar și familiile de castori care viețuiesc pe lângă râu.

Speranța apărută în Iran, după atacurile Israelului. La ce se așteaptă deja mulți dintre iranieni, încurajați și de Netanyahu
Speranța apărută în Iran, după atacurile Israelului. La ce se așteaptă deja mulți dintre iranieni, încurajați și de Netanyahu

Iranul a avertizat Statele Unite, Marea Britanie și Franța că le va ataca bazele și navele din regiune dacă vor ajuta Israelul să se apere.

Analiză POLITICO: Spațiul Schengen „se topește sub ochii noștri”. Criza cu care se confruntă după 40 de ani
Analiză POLITICO: Spațiul Schengen „se topește sub ochii noștri”. Criza cu care se confruntă după 40 de ani

Zona Schengen a Uniunii Europene nu mai este spațiul de liberă circulație dinamic și optimist de altădată, notează POLITICO într-o analiză dedicată provocărilor actuale cu care se confruntă statele membre.