Accident grav în Olt: Un mort și nouă răniți, după ce un autoturism s-a ciocnit cu un microbuz. VIDEO

accident olt
olt-alert.ro

O femeie a murit, după ce un microbuz a intrat pe contrasens și s-a ciocnit cu o mașină care venea din sensul opus, pe în județul Olt, pe DN65, în afara localității Negreni.

Accidentul s-a produs, în noaptea de luni spre marți, iar femeia se afla în autoturism, conform Olt Alert.

De asemenea, încă nouă persoane au fost rănite în urma impactului și au fost transportate la spital.

În acest caz, polițiștii au deschis un dosar penal pentru ucidere din culpă și vătămare corporală din culpă.

„Din primele verificări, aceștia (polițiștii-n.red.) au constatat faptul că în eveniment a fost implicată o autoutilitară transport persoane de 8+1 locuri, condusă de un bărbat, în vârstă de 30 de ani, din municipiul Băilești, județul Dolj, în care se mai aflau alte șapte persoane și un autoturism, condus de un bărbat, în vârstă de 55 de ani, în care se mai afla încă o femeie, în vârstă de 55 de ani, ambii din orașul Rovinari, județul Gorj. În urma coliziunii, femeia, în vârstă de 55 de ani, din orașul Rovinari, județul Gorj, pasageră în autoturism, a decedat, iar alte nouă persoane, dintre care cinci bărbați și patru femei, cu vârste cuprinse între 18 și 60 de ani, au necesitat îngrijiri medicale, fiind transportate la Spitalul Județean de Urgență Slatina”, a declarat purtătorul de cuvânt al IPJ Olt, Claudiu Șerban.

Citește și
Mașină în flăcări, după impactul cu o remorcă, în Mureș. Șoferul camionului nu a putut evita impactul
Mașină în flăcări, după impactul cu o remorcă, în Mureș. Șoferul camionului nu a putut evita impactul

 

În ultimele zile, numeroase accidente au avut loc pe șoselele din țară. Luni seara, a fost activat Planul Roșu de intervenţie,  în județul Vaslui. Un autoturism în care se aflau nu mai puţin de 12 persoane a izbit violent, din spate, un autocamion oprit din cauza altui accident.

 

Articol recomandat de sport.ro
Kovacs și Dembele, față în față, în finala UCL! zul, întrebat despre eliminarea controversată: ”A fost dificil!”
Kovacs și Dembele, față în față, în finala UCL! zul, întrebat despre eliminarea controversată: ”A fost dificil!”
Citește și...
ANIMAȚIE GRAFICĂ | Cum s-a petrecut accidentul din Vaslui în care o fetiță de 2 ani și un șofer au murit
ANIMAȚIE GRAFICĂ | Cum s-a petrecut accidentul din Vaslui în care o fetiță de 2 ani și un șofer au murit

Autoritățile au activat planul roșu de intervenție în Vaslui, după ce o mașină în care se aflau 13 persoane, între care 7 copii, s-a facut praf de un TIR.

Mașină în flăcări, după impactul cu o remorcă, în Mureș. Șoferul camionului nu a putut evita impactul
Mașină în flăcări, după impactul cu o remorcă, în Mureș. Șoferul camionului nu a putut evita impactul

Un accident teribil s-a produs pe un drum județean din Mureș. O mașină a luat foc, după ce șoferul a intrat pe contrasens și a lovit remorca unui camion.

GALERIE FOTO Accident în Vaslui. Cel puțin două persoane au murit. A fost activat Planul Roșu
GALERIE FOTO Accident în Vaslui. Cel puțin două persoane au murit. A fost activat Planul Roșu

Un accident cu mai multe victime s-a produs, luni seară, în judeţul Vaslui, fiind activat Planul Roşu de Intervenţie. Cel puţin 2 persoane au murit în evenimentul în care au fost implicate un camion, o căruţă şi un autoturism.

Animație Grafică. Cum s-a produs accidentul teribil din Ungaria în care două persoane au decedat, printre care și un român
Animație Grafică. Cum s-a produs accidentul teribil din Ungaria în care două persoane au decedat, printre care și un român

A fost ultimul drum către casă pentru un român, mort într-un accident dramatic, petrecut în Ungaria. Alţi 8 au fost răniţi, iar printre ei sunt şi copii.

Recomandări
Nicușor Dan merge la Salina Praid, după inundațiile devastatoare. Președintele va ajunge și în zonele afectate din Covasna
Nicușor Dan merge la Salina Praid, după inundațiile devastatoare. Președintele va ajunge și în zonele afectate din Covasna

Nicuşor Dan merge sâmbătă la Praid, unde salina a fost grav afectată de inundaţii. Vizita are loc la invitaţia liderului UDMR Kelemen Hunor, afirmă surse politice pentru Știrile Pro TV. Președintele va merge și în Covasna.

Salina Praid, un dezastru anunțat încă din 2016. Semnalele care au fost fost ignorate de autorități și scuza găsită
Salina Praid, un dezastru anunțat încă din 2016. Semnalele care au fost fost ignorate de autorități și scuza găsită

Problemele nu se opresc nici în Praid, unde salina este inundată. Localnicii, care își pierd sursele de venit din turism, cer explicații pentru ce s-a întâmplat.

Neclarităţi şi îndoieli din partea aliaților SUA în aşteptarea summitului NATO. Cum vor să profite americanii de întâlnire
Neclarităţi şi îndoieli din partea aliaților SUA în aşteptarea summitului NATO. Cum vor să profite americanii de întâlnire

Ministrul eston al Apărării a declarat, la deschiderea unei conferinţe pe teme militare, că strategia țării față de presiunea Rusiei este să devină „o muscă ce poate paraliza un elefant”.