Accident grav în Parcul IOR din Capitală. Un polițist local a lovit cu mașina 2 femei care stăteau pe bancă

×
Codul embed a fost copiat

Un accident grav a avut loc luni seară în Parcul IOR din Capitală.

Un polițist local a lovit cu mașina două femei care stăteau pe o bancă.

Omul legii conducea un vehicul electric care a intrat în dotarea Poliției Locale pentru a patrula prin parcurile bucureștene.

Potrivit martorilor, șoferul ar fi încurcat pedalele și ar fi apăsat accelarația în locul frânei.

Acesta este locul în care s-a petrecut accidentul la doar câțiva metri distanță de locul de joacă și la 100 de metri de punctul de lucru al Poliției Locale. Potrivit martorilor, totul s-a petrecut în jurul orei 19:00, când parcul era plin de copii. Poliția a închis perimetrul pentru a efectua cercetările.

Citește și
accident
Cinci persoane au ajuns la spital, după ce mașina în care se aflau a intrat într-un copac, în Slatina

Cele două femei, în vârstă de 46 de ani, respectiv 33, erau pe bancă în momentul în care polițistul local le-ar fi lovit cu un vehicul electric de patrulare.

Martor: ”Am auzit un țipăt în urma unei lovituri. Tot parcul s-a întors. Erau două femei la sol, căzute, le-a lovit mașinuța de poliție, care patrula prin parc.”

Imediat, la fața locului, și-au făcut apariția polițiștii și ambulanțele.

Diana Sarcă, purtătorul de cuvânt al Poliției Capitalei: ”Conducătorul vehiculului, un bărbat, angajat al Poliției Locale Sector 3, a fost testat cu aparatul alcooltest, rezultatul fiind zero.”

Martorii susțin că incidentul s-ar fi petrecut pentru că polițistul local ar fi călcat accelerația în loc de frână. Colegii acestuia s-au ferit să facă declarații.

În urma incidentului o femeie s-ar fi ales cu o rană la picior, iar cealaltă a fost rănită la coloană. Victimele au fost transportate la spital.

Polițistul local s-a ales cu dosar penal pentru vătămare corporală din culpă.

Articol recomandat de sport.ro
GALERIE FOTO A fost dat afară de bodyguarzi de la party-ul lui PSG! Reacția sa a venit imediat
GALERIE FOTO A fost dat afară de bodyguarzi de la party-ul lui PSG! Reacția sa a venit imediat
Citește și...
Un român a murit pe o autostradă din Italia. Soția lui era la volan și a adormit
Un român a murit pe o autostradă din Italia. Soția lui era la volan și a adormit

Un român a murit pe o autostradă din Italia, într-un accident produs de soția lui. Femeia a adormit la volan în timp ce circula pe banda de viteză.

Cinci persoane au ajuns la spital, după ce mașina în care se aflau a intrat într-un copac, în Slatina
Cinci persoane au ajuns la spital, după ce mașina în care se aflau a intrat într-un copac, în Slatina

Cinci persoane au ajuns la spitalul din Slatina marți dimineață, după ce mașina in care se aflau a intrat intr-un copac.

Un bărbat a fost spulberat de o mașină chiar pe trecerea de pietoni, în Timișoara: ”Mi-a sărit în față”
Un bărbat a fost spulberat de o mașină chiar pe trecerea de pietoni, în Timișoara: ”Mi-a sărit în față”

Accident grav în Timișoara, unde un bărbat a fost spulberat de o mașină chiar pe trecerea de pietoni.

Accident grav în județul Caraș-Severin. Cum a reușit un bărbat să-și salveze viața
Accident grav în județul Caraș-Severin. Cum a reușit un bărbat să-și salveze viața

Accident grav în judeţul Caraş-Severin. Un bărbat de 28 de ani și-a salvat viața după ce s-a târât aproximativ 50 de metri prin câmp până la șosea ca să ceară ajutor.

Recomandări
Ce s-a decis la Summitul B9 și Țările Nordice. Nicușor Dan: ”Toate țările noastre se confruntă cu acțiuni hibride”
Ce s-a decis la Summitul B9 și Țările Nordice. Nicușor Dan: ”Toate țările noastre se confruntă cu acțiuni hibride”

Președintele Nicușor Dan a participat luni la Summitul B9 și Țările Nordice, de la Vilnius. Șeful statului s-a întâlnit inclusiv cu Volodimir Zelenski.  

Propaganda rusă cere un atac nuclear asupra Ucrainei. Cum a fost umilit Putin la el acasă, printr-o operațiune ca-n filme
Propaganda rusă cere un atac nuclear asupra Ucrainei. Cum a fost umilit Putin la el acasă, printr-o operațiune ca-n filme

Consecinţele atacului îndrăzneţ al Ucrainei asupra bazelor aeriene din Rusia continuă să se manifeste, Moscova fiind sub presiune să răspundă şi există deja voci în Rusia care spun că acesta este un motiv pentru un atac nuclear asupra Ucrainei.

Salina Praid înghite pământul, fisurile se extind și pe dealurile din apropiere. ”Luăm cu noi doar câteva haine”
Salina Praid înghite pământul, fisurile se extind și pe dealurile din apropiere. ”Luăm cu noi doar câteva haine”

Crește pericolul de la o oră la alta în Harghita. Planșeul vechilor mine de sare a început să slăbească și au apărut mai multe cratere care se surpă sub ochii localnicilor.