Accident între un autobuz şi un microbuz. 37 de oameni au fost implicaţi. Se acordă ajutor medical la fața locului

autobuz accident
News.ro

Un autobuz în care se aflau 30 de pasageri şi un microbuz în care călătoreau şapte persoane s-au ciocnit, joi seară, pe un drum din judeţul Giurgiu, în urma impactului unul dintre vehicule răsturnându-se.

Două dintre persoanele implicate au avut nevoie de îngrijiri medicale la locul accidentului, conform News.ro.

Accidentul a avut loc joi, în jurul orei 21:00, în localitatea giurgiuveană Naipu.

Potrivit ISU Giurgiu, în autobuz se aflau aproximativ 30 de oameni, în timp ce în microbuz se aflau şapte persoane.

”Din fericire, nu au existat victime în stare gravă, doar două dintre persoane necesitând acordare de prim ajutor, la faţa locului, de către Serviciul de Ambulanţă Judeţean Giurgiu”, precizează ISU.

Citește și
accident braila
Bărbat decedat şi adolescent rănit într-un accident rutier petrecut pe DE 584, în Brăila

În urma accidentului, traficul rutier pe DN 6 se desfăşoară îngreunat, circulându-se alternativ pe o singură bandă, sensul spre Alexandria fiind blocat.

Articol recomandat de sport.ro
Țiriac nu uită și nu iartă: "I-am declarat pe toți gangsteri. Public!"
Țiriac nu uită și nu iartă: "I-am declarat pe toți gangsteri. Public!"
Citește și...
Grav accident în Cluj. Un bărbat a murit după ce mașina în care se afla s-a răsturnat
Grav accident în Cluj. Un bărbat a murit după ce mașina în care se afla s-a răsturnat

Un bărbat a murit, iar două femei au fost rănite, după ce un autoturism s-a răsturnat, joi, la ieşire din localitatea Sâncraiu spre Călata.

Bărbat decedat şi adolescent rănit într-un accident rutier petrecut pe DE 584, în Brăila
Bărbat decedat şi adolescent rănit într-un accident rutier petrecut pe DE 584, în Brăila

Un bărbat de 68 de ani a murit, joi, iar un adolescent de 16 ani a fost rănit, în urma unui accident rutier petrecut pe DE 584, în care au fost implicate trei maşini, informează Inspectoratul de Poliţie Judeţean Brăila.

Accident îngrozitor pe autostrada A4. O persoană a murit după ce un BMW a intrat sub un TIR
Accident îngrozitor pe autostrada A4. O persoană a murit după ce un BMW a intrat sub un TIR

O persoană a murit după ce autoturismul în care se afla a intrat sub un autotren, accident rutier petrecut în noaptea de miercuri spre joi, pe autostrada A4, în apropierea localităţii Agigea.

Recomandări
Negocieri fără acord pe măsurile fiscale. Partidele nu se înțeleg la creșterile de taxe. Ce a cerut PSD
Negocieri fără acord pe măsurile fiscale. Partidele nu se înțeleg la creșterile de taxe. Ce a cerut PSD

Discuțiile dintre partide pentru formarea Guvernului continuă în format extins. Liderii s-au alăturat specialiștilor care negociază măsurile fiscale.

Reformele întârziate care blochează banii din PNRR. În patru ani, România a îndeplinit doar 14% din jaloane
Reformele întârziate care blochează banii din PNRR. În patru ani, România a îndeplinit doar 14% din jaloane

România a primit de la Comisia Europeană 1,3 miliarde de euro, bani din PNRR. Însă suma este mai mică decât cea cerută.

România, victorie fără emoții cu Cipru, în preliminariile CM 2026. Ce urmează pentru tricolori
România, victorie fără emoții cu Cipru, în preliminariile CM 2026. Ce urmează pentru tricolori

Echipa naţională a României a câștigat, marți seară, pe Arena Națională, duelul cu Cipru, scor 2-0, în preliminariile Cupei Mondiale 2026.