Accident spectaculos între București și Târgoviște. O dubă a ajuns peste o mașină în urma impactului

×
Codul embed a fost copiat

Un accident de-a dreptul spectaculos a avut loc între București și Târgoviște.

O dubă a ajuns peste o mașină după ce șoferul acesteia din urmă ar fi încercat o depășire. Dar a lovit autoutilitara, iar cursa s-a terminat cu ambele vehicule pe câmp unul peste altul.

Două persoane au suferit răni și au fost transportate la spital.

Scenele au avut loc pe Drumul Naţional 71, pe o porţiune dreaptă. Şoferul dubei, un bărbat de 48 de ani, spune că a vrut să vireze la stânga, doar că, în acel moment, conducătorul auto aflat în spatele său ar fi intrat în depăşire, l-a lovit şi l-a aruncat de pe şosea. În urma impactului puternic, ambele vehicule au ajuns pe câmp. Autoutilitara a aterizat pe partea dreaptă a autoturismului şi a rămas suspendată.

Șoferul microbuzului de marfă: "Eu am vrut să fac stânga, m-a luat din spate. Erau trei pasageri în mașină".

Citește și
coronavirus Romania
Pacienții asimptomatici și cei cu forme ușoare de COVID-19 vor fi tratați acasă

Şoferul autoturismului, în vârstă de 54 de ani, şi pasagerii care îl însoţeau au altă variantă.

Pasageră bolid sport: "Nu e el de vină, Băiatul ăla, că nu ne-a dat prioritate! Noi mergeam pe drumul drept şi el ne-a tăiat calea".

Martorii au asistat uluiţi la cele întâmplate.

Martor: "Dumnealui a vrut să facă stânga şi a intrat în depăşire şi a intrat sub".

Localnic: "Oamenii ăia veneau drept şi a intrat peste el, nu vedeţi că s-a suit pe el?"

Două persoane, de 22, respectiv 52 de ani, au fost rănite.

Cei aflaţi în trafic au sunat la 112, iar la faţa locului s-au mobilizaţi cei de la ambulanţă, pompieri şi poliţie. Răniţii au fost preluaţi şi transportaţi la unitatea de primiri urgente, pentru îngrijiri şi investigaţii. Poliţiştii au deschis o anchetă şi urmează să stabilească în ce împrejurări s-a produs acest accident.

 

Articol recomandat de sport.ro
Kovacs și Dembele, față în față, în finala UCL! zul, întrebat despre eliminarea controversată: ”A fost dificil!”
Kovacs și Dembele, față în față, în finala UCL! zul, întrebat despre eliminarea controversată: ”A fost dificil!”
Citește și...
Dezbaterea finală între Donald Trump și Joe Biden. Pandemia și corupția au fost temele principale
Dezbaterea finală între Donald Trump și Joe Biden. Pandemia și corupția au fost temele principale

Donald Trump şi Joe Biden s-au confruntat pe subiectul gestionării pandemiei de coronavirus şi s-au acuzat reciproc de corupţie, în ultimul lor duel televizat, cu 12 zile înainte de alegerile prezidenţiale din SUA, relatează AFP.

Pacienții asimptomatici și cei cu forme ușoare de COVID-19 vor fi tratați acasă
Pacienții asimptomatici și cei cu forme ușoare de COVID-19 vor fi tratați acasă

Pacienții asimptomatici și cei cu forme ușoare de COVID-19 vor fi tratați acasă, potrivit unei Ordonanțe de Urgență care a fost adoptată joi de Guvern.

Coronavirus în Europa. „Înmulțirea cazurilor este enormă” în Cehia, spune premierul
Coronavirus în Europa. „Înmulțirea cazurilor este enormă” în Cehia, spune premierul

Spania a devenit prima țară europeană care atinge pragul de un milion de cazuri cu noul coronavirus iar Franța o urmează îndeaproape.

Recomandări
Salina Praid, un dezastru anunțat încă din 2016. Semnalele care au fost fost ignorate de autorități și scuza găsită
Salina Praid, un dezastru anunțat încă din 2016. Semnalele care au fost fost ignorate de autorități și scuza găsită

Problemele nu se opresc nici în Praid, unde salina este inundată. Localnicii, care își pierd sursele de venit din turism, cer explicații pentru ce s-a întâmplat.

„Paradoxul” bugetar prezentat de șeful Finanțelor: Nu avem bani pentru o nouă lege a salarizării care să taie din salarii
„Paradoxul” bugetar prezentat de șeful Finanțelor: Nu avem bani pentru o nouă lege a salarizării care să taie din salarii

Statul român raportează anual 164 de miliarde de lei cheltuieli de personal, iar din această sumă 13,7 miliarde de lei sunt plătiţi pentru sporuri, bonusuri şi prime acordate unor categorii de angajaţi din sistemul bugetar, afirmă Marcel Boloş.

Neclarităţi şi îndoieli din partea aliaților SUA în aşteptarea summitului NATO. Cum vor să profite americanii de întâlnire
Neclarităţi şi îndoieli din partea aliaților SUA în aşteptarea summitului NATO. Cum vor să profite americanii de întâlnire

Ministrul eston al Apărării a declarat, la deschiderea unei conferinţe pe teme militare, că strategia țării față de presiunea Rusiei este să devină „o muscă ce poate paraliza un elefant”.