Accident violent pe DN 24 în Vaslui. Doi tineri de 19 și 24 de ani au decedat. O a treia persoană este grav rănită

SMURD

Doi tineri au decedat, marţi seara, în urma accidentului rutier produs pe DE 581, la ieşirea din municipiul Huşi, au informat reprezentanţii Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Vaslui.

Update

"Din nefericire, după efectuarea manevrelor de resuscitare, medicul de pe ambulanţa SMURD a fost nevoit să declare decesul celor două persoane găsite încarcerate şi care au fost descarcerate. Cele două victime decedate sunt doi tineri cu vârste de 19 şi 24 de ani. O a treia victimă, un bărbat, a suferit politraumatisme ale membrelor inferioare, el fiind transportat la cea mai apropiată unitate medicală de urgenţă. Celelalte două persoane implicate în accident sunt evaluate", a declarat purtătorul de cuvânt al ISU Vaslui.

Știrea inițială

Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă Vaslui anunţă că intervine cu o autospecială pentru descarcerare, o autospecială de stingere cu apă şi spumă (autospecială echipată cu modul pentru descarcerare şi deblocare), o ambulanţă SMURD tip C1 (terapie intensivă mobilă), o ambulanţă SMURD tip B2 (EPA) şi echipaje specializate pentru descarcerarea, evacuarea şi acordarea de prim ajutor calificat victimelor unui accident rutier produs pe DN 24, la ieşirea din municipiul Huşi, în zona Dobrina (ieşirea spre localitatea Satul Nou).

Citește și
Dealer de droguri la doar 15 ani. Elev din Capitală, prins când le vindea colegilor substanțe periculoase
Pericolul neştiut asociat consumului de droguri. Cei care se droghează după tratamentul de substituţie riscă supradoza

La intervenţie participă şi un echipaj aparţinând SAJ Vaslui, echipaj care încadrează o ambulanţă tip B2.

În accident sunt implicate două autoturisme în care se aflau trei persoane.

”La sosirea echipajelor de intervenţie au fost găsite două autoturisme avariate, două persoane fiind încarcerate şi în stare de inconştienţă. Cea de-a treia victimă a fost evacuată de ceilalţi participanţi la trafic, fiind în stare de conştienţă şi cooperantă. În aceste momente, echipajele de intervenţie efectuează manevre pentru descarcerarea celor două victime, echipajele medicale efectuând protocolul medical specific în astfel de accidente rutiere”, a transmis ISU Vaslui.

Centrul Infotrafic al Poliţiei Române informează că traficul este oprit temporar în urma accidentului.

Articol recomandat de sport.ro
FOTO Partenera lui Radu Drăgușin i-a pus pe jar pe englezi! Ioana Stan a apărut în The Sun: ”Împărtășește frecvent imagini romantice”
FOTO Partenera lui Radu Drăgușin i-a pus pe jar pe englezi! Ioana Stan a apărut în The Sun: ”Împărtășește frecvent imagini romantice”
Citește și...
Pericolul neştiut asociat consumului de droguri. Cei care se droghează după tratamentul de substituţie riscă supradoza
Pericolul neştiut asociat consumului de droguri. Cei care se droghează după tratamentul de substituţie riscă supradoza

Medicul Adrian Abagiu a vorbit despre pericolele neştiute asociate consumului de droguri. El a avertizat că heroina stradală conține substanțe periculoase care complică tratamentul.

Târziu: De ce se teme Simion că mâine ar putea fi arestat? Trebuie să facă public dacă se teme că protestele pot degenera
Târziu: De ce se teme Simion că mâine ar putea fi arestat? Trebuie să facă public dacă se teme că protestele pot degenera

Europarlamentarul Claudiu Târziu s-a întrebat de ce se teme George Simion de arest și dacă știe că la proteste vor avea loc acte ilegale ce necesită intervenția forțelor de ordine.

Nicușor Dan merge în Polonia. Va participa la marșul „Milionului de Inimi” și se va întâlni cu premierul Tusk și Trzaskowski
Nicușor Dan merge în Polonia. Va participa la marșul „Milionului de Inimi” și se va întâlni cu premierul Tusk și Trzaskowski

Nicușor Dan participă duminică, în Polonia, la marșul „Milionului de Inimi”, alături de primarul Varșoviei și candidat proeuropean, Rafał Trzaskowski.

Recomandări
Ploile cu tunete și fulgere au făcut prăpăd în multe zone din țară. Viiturile au măturat localități din mai multe județe
Ploile cu tunete și fulgere au făcut prăpăd în multe zone din țară. Viiturile au măturat localități din mai multe județe

Ploile cu tunete și fulgere au făcut prăpăd în multe zone din țară. În Caraș-Severin, un tânăr a murit și altul a fost grav rănit, după ce au fost loviți de trăsnet pe Muntele Mic.

De ce îi este frică lui George Simion să participe la proteste: ”Și eu și domnul Călin Georgescu suntem foarte monitorizați”
De ce îi este frică lui George Simion să participe la proteste: ”Și eu și domnul Călin Georgescu suntem foarte monitorizați”

George Simion îndeamnă oamenii să iasă în stradă după alegerile prezidențiale câștigate de Nicușor Dan, la ”proteste pașnice”, însă ... fără el, pentru că îi este frică să nu fie arestat.

De ce s-a enervat Donald Trump și a anunțat tarife de 50 % pentru UE: ”Este timpul să jucăm cum știu eu să joc”
De ce s-a enervat Donald Trump și a anunțat tarife de 50 % pentru UE: ”Este timpul să jucăm cum știu eu să joc”

”Suntem pregătiți, să ne apărăm" - i-au transmis oficialii de la Bruxelles președintelui american Donald Trump, care a amenințat că vă impune tarife vamale de 50 la sută pentru produsele europene, începând cu 1 iunie.