Actorul George Mihăiță are dosar penal după accidentul de miercuri seară. Riscă chiar și cinci ani de închisoare

×
Codul embed a fost copiat

Cunoscutul actor George Mihăiță este cercetat de poliţie, după ce a provocat un accident de circulaţie pe un bulevard din Capitală.

A scăpat nevătămat însă pagubele sunt destul de serioase. Mai grav este, că, potrivit agenţilor, George Mihaiță s-ar fi urcat băut la volan. Actorul, care este şi directorul Teatrului de Comedie, nu a dorit să discute, joi, despre cele întâmplate.

Trecuse de ora 21, când directorul Teatrului de Comedie, în vârstă de 72 de ani, circula pe una dintre cele mai aglomerate artere din Capitală. Reflexele par însă să îl fi trădat, mai ales că, susţin ofiţerii de la Brigada Rutieră, s-ar fi urcat băut la volan. Astfel că maşina pe care o conducea s-a oprit violent în alta.

Inspector Claudiu Costea, Brigada Poliției Rutiere: „A pierdut controlul direcţiei de mers, a intrat într-un refugiu de tramvai şi de acolo a fost proiectat într-o maşină parcată. A fost testat cu etilotestul şi i s-a stabilit o alcoolemie de 1.05 la mie.”

George Mihaiță a fost dus la IML, unde i s-au recoltat probe de sânge, pentru că există bănuiala că alcoolemia ar putea fi mai mare, poate chiar dublă. Oricum, are deja dosar penal. Aşadar, o situaţie cel puţin delicată pentru un actor apreciat, distribuit în zeci de filme, seriale ori piese, pentru care a fost decorat cu Ordinul Naţional Serviciul Credincios în grad de Cavaler.

Citește și
Morometii 2016
Filmul ”Moromeţii 2”, cu Horaţiu Mălăele în rolul principal, va avea premiera în noiembrie 2018

at de Ştirile PRO TV, George Mihaiță a refuzat să comenteze incidentul.

Pentru acuzaţia de conducere sub influenţa alcoolului, actorul George Mihăiță riscă până la cinci ani de închisoare, sau cel puţin o amendă penală. Ori, tocmai de aceea, susţin ofiţerii de la Brigada Rutieră a Capitalei, va ajunge să e în final pagubele pricinuite, din propriul buzunar .

Articol recomandat de sport.ro
Aryna Sabalenka, mereu la înălțime: ipostaza de „divă” pe care și-a permis-o în semifinala cu Swiatek de la Roland Garros
Aryna Sabalenka, mereu la înălțime: ipostaza de „divă” pe care și-a permis-o în semifinala cu Swiatek de la Roland Garros
Citește și...
Actorul George Mihăiţă s-a urcat băut la volan și a produs un accident rutier
Actorul George Mihăiţă s-a urcat băut la volan și a produs un accident rutier

Actorul George Mihăiţă a fost implicat miercuri seară într-un accident rutier, pe bulevardul Basarabia din Capitală.

Filmul ”Moromeţii 2”, cu Horaţiu Mălăele în rolul principal, va avea premiera în noiembrie 2018
Filmul ”Moromeţii 2”, cu Horaţiu Mălăele în rolul principal, va avea premiera în noiembrie 2018

Continuarea filmului ”Moromeţii”, în regia lui Stere Gulea, cu Horaţiu Mălăele în rolul principal şi actori precum Dana Dogaru, Oana Pellea, Gheorghe Visu şi George Mihăiţă în distribuţie, va avea premiera pe 9 noiembrie 2018.

Radu Beligan a urcat din nou pe scena, in piesa
Radu Beligan a urcat din nou pe scena, in piesa "Cainele", alaturi de George Mihaita si Vladimir Gaitan

 La 95 de ani, Radu Beligan este un fenomen in luminile rampei. Cel mai longeviv actor din lume a urcat pe scena, intr-o noua piesa - "Cainele".

Recomandări
Cum ar putea arăta viitorul Guvern. Numele propuse de partide pentru ministerele importante. PSD vrea șase portofolii grele
Cum ar putea arăta viitorul Guvern. Numele propuse de partide pentru ministerele importante. PSD vrea șase portofolii grele

După programul economic, liderii partidelor vor negocia cele 16 ministere dintr-un viitor guvern condus cel mai probabil de Ilie Bolojan. Fiecare partid vrea să obţină cât mai multe portofolii importante, aşa că vor fi discuţii aprinse.

Salina Praid se poate prăbuși de la o clipă la alta. Vibrațiile din adâncuri apar și pe seismografe, militarii sunt în alertă
Salina Praid se poate prăbuși de la o clipă la alta. Vibrațiile din adâncuri apar și pe seismografe, militarii sunt în alertă

La Praid, semnele prăbușirii devin tot mai clare. În terenul din zona vechii exploatări de sare, craterele depășesc zeci de metri adâncime. Geologii avertizează că, dacă aceste goluri se unesc, colapsul ar putea deveni rapid și periculos.  

Ce spun specialiștii despre recomandările FMI pentru reducerea deficitului României. Ar afecta veniturile tuturor
Ce spun specialiștii despre recomandările FMI pentru reducerea deficitului României. Ar afecta veniturile tuturor

Majorarea TVA și a accizelor alături de impozite mai mari pe veniturile celor mai avuți români sunt ultimele recomandări făcute de Fondul Monetar Internațional pentru echilibrarea finanțelor României.