Aer toxic în București și în împrejurimi, de câteva zile. Explicațiile autorităților

×
Codul embed a fost copiat

Aerul este toxic în București și în împrejurimi de câteva zile. Stațiile independente de măsurare a aerului indică depășiri de aproape șase ori pentru cele mai periculoase particule în suspensie, denumite PM 2,5 și PM 10.

Poluarea este confirmată și de oficiali, dar cifrele furnizate de ei sunt mai mici. Oricum ar fi, aerul ne îmbolnăvește, iar asta s-ar întâmpla din cauza încălzirii rezidenţiale, dar mai ales a traficului.

Măsurătorile independente arătau, de exemplu, sâmbătă dimineaţă, pe strada Sabinelor din sectorul 5, depăşiri de 596% pentru PM 2,5 şi 419% pentru PM 10, cum sunt numite cele mai periculoase particule în suspensie care ajung în plămânii oamenilor. Şi în Voluntari aerul a fost irespirabil, la valorile de aproape cinci ori mai mari. Iar în zona Lacului Morii din Bucureşti se înregistrau depăşiri de 324% şi 188%, pentru aceleaşi particule.

De altfel, zona Lacului Morii este una dintre zonele poluate indicate şi de oficiali, iar un operator economic suspectat că a contribuit la asta riscă o amendă de până la 50 de mii de lei.

În rest, datele oficiale indică Titan şi Cercul Militar ca zone unde s-au înregistrat depăşiri ale poluanţilor, aproape triplu faţă de valoarea limită. Vinovaţi? Încălzirea pe lemne, dar mai ales traficul.

Citește și
Cunoscutul jurnalist TV Larry King are Covid-19 și este spitalizat
Legendarul om de televiziune Larry King a murit după ce s-a infectat cu Covid-19

Garda de Mediu: ”Am făcut imediat controale, am ajuns la concluzia că totul s-a întâmplat din cauza traficului şi a încălzirii rezidenţiale. Am anunţat autorităţile cu privire la trafic, să ia măsuri”.

Nici condiţiile meteo nu ar fi ajutat prea mult. Pentru că masele de aer nu au circulat, poluanţii au rămas blocaţi la nivelul solului.

Totuşi, diferenţele între măsurătorile independente şi cele oficiale nu sunt de ignorat. Măsurătorile independente arată întotdeauna o poluare mai mare. Datele oficiale arată o poluare mai mică sau chiar deloc.

Iată explicaţiile pentru acest ping pong cu sănătatea bucureștenilor.

Garda de Mediu: ”Nu sunt valori reale, nu sunt omologate staţiile de măsurare”.

Reprezentatn Ecocivica: ”Chiar dacă nu sunt omologate de stat, asemenea valori nu pot fi o eroare. Ele sunt reale.
Autorităţile să nu mai ascundă datele, să monteze staţii de măsurare în mai multe staţii, astfel că reţelele independente şi ale mediului să reflecte realitatea şi să nu se mai acuze reciproc”.

Aerul şi sănătatea noastră au fost pe agendele tuturor politicienilor care s-au perindat pe la conducerea Capitalei şi a ţării. Fostul ministru al Mediului promitea un nou sistem de măsurare a calităţii aerului în toată ţara. Vom vedea acum dacă această poveste este dusă mai departe de actualul şef de la Mediu. În acest moment, avem 148 de staţii care monitorizează calitatea aerului în toată ţara. Promisiunea este că vom ajunge la 208 staţii.

Articol recomandat de sport.ro
FOTO Partenera lui Radu Drăgușin i-a pus pe jar pe englezi! Ioana Stan a apărut în The Sun: ”Împărtășește frecvent imagini romantice”
FOTO Partenera lui Radu Drăgușin i-a pus pe jar pe englezi! Ioana Stan a apărut în The Sun: ”Împărtășește frecvent imagini romantice”
Citește și...
Județele care se mențin în zona roșie, cu o incidență a cazurilor de COVID de peste 3 la mie
Județele care se mențin în zona roșie, cu o incidență a cazurilor de COVID de peste 3 la mie

Bucureştiul rămâne pentru a patra zi în zona galbenă în ceea ce priveşte rata de infectare cu SARS-CoV-2, cumulată la 14 zile, după ce sâmbătă a înregistrat 2,4 cazuri la mie, în scădere faţă de ziua precedentă, când a avut 2,52 cazuri la mie.

Legendarul om de televiziune Larry King a murit după ce s-a infectat cu Covid-19
Legendarul om de televiziune Larry King a murit după ce s-a infectat cu Covid-19

Legendarul realizator de talk-show din SUA Larry King a murit în spital la vârsta de 87 de ani, în urma unei boli îndelungate, a confirmat familia sa.

Ce știm până acum despre noua tulpină de Covid-19 din Marea Britanie. Cum ne putem proteja
Ce știm până acum despre noua tulpină de Covid-19 din Marea Britanie. Cum ne putem proteja

Autoritățile din România sunt în alertă, după ce noua tulpină de coronavirus descoperită în Marea Britanie a fost identificată la alți doi români.

Recomandări
Ploile cu tunete și fulgere au făcut prăpăd în multe zone din țară. Viiturile au măturat localități din mai multe județe
Ploile cu tunete și fulgere au făcut prăpăd în multe zone din țară. Viiturile au măturat localități din mai multe județe

Ploile cu tunete și fulgere au făcut prăpăd în multe zone din țară. În Caraș-Severin, un tânăr a murit și altul a fost grav rănit, după ce au fost loviți de trăsnet pe Muntele Mic.

De ce îi este frică lui George Simion să participe la proteste: ”Și eu și domnul Călin Georgescu suntem foarte monitorizați”
De ce îi este frică lui George Simion să participe la proteste: ”Și eu și domnul Călin Georgescu suntem foarte monitorizați”

George Simion îndeamnă oamenii să iasă în stradă după alegerile prezidențiale câștigate de Nicușor Dan, la ”proteste pașnice”, însă ... fără el, pentru că îi este frică să nu fie arestat.

De ce s-a enervat Donald Trump și a anunțat tarife de 50 % pentru UE: ”Este timpul să jucăm cum știu eu să joc”
De ce s-a enervat Donald Trump și a anunțat tarife de 50 % pentru UE: ”Este timpul să jucăm cum știu eu să joc”

”Suntem pregătiți, să ne apărăm" - i-au transmis oficialii de la Bruxelles președintelui american Donald Trump, care a amenințat că vă impune tarife vamale de 50 la sută pentru produsele europene, începând cu 1 iunie.