Aglomerație de nedescris la munte, în zona Brașovului. La Canionul 7 Scări s-a stat minim două ore la coadă

×
Codul embed a fost copiat

Muntele e refugiul perfect în fața caniculei, însă o mulţime de oameni au avut acelaşi gând, aşa că pe traseele foarte populare a fost o aglomeraţie de nedescris.

 

Doar umbra plăcută a pădurii a făcut ca statul la coadă la intrarea în parcurile de aventură sau chiar pe poteci să fie abil. Aglomerat a fost și traficul în zonă, ticsit, şi centrul Brașovului!

Șirul de oameni din fața Canionului 7 Scări, din apropierea Brașovului, nici nu putea fi cuprins cu privirea. Sute de turiști au așteptat resemnați chiar și două ore ca să se cațere printre prăpăstiile de o frumusețe uimitoare. După ce au trecut de hopul intrării, a urmat o nouă coadă, la urcarea pe scări.

-Am venit să vizitez canionul pentru că mi s-a părut ceva interesant şi frumos, l-am văzut în nişte fotografii

Citește și
Aglomerație și gunoaie la tot pasul pe platoul Bucegilor. Turiștii le aruncă, iar primarul din Bușteni dă vina pe un litigiu
Aglomerație și gunoaie la tot pasul pe platoul Bucegilor. Turiștii le aruncă, iar primarul din Bușteni dă vina pe un litigiu

-Cât aţi stat la coadă?

-Aproximativ o oră, şi mai avem cam tot pe atât,

a mărturisit un turist.

Marginile drumului care duce spre canion au fost pline ochi de mașini, iar cine a ajuns mai târziu cu greu s-a putut strecura în zonă. Urcuşul până la canion durează cam o oră şi jumătate dar, la vale, există o variantă mai rapidă, cu tiroliana. Costa însă 100 de lei, trebuie să ai peste 1metru 45 cm înălţime, cel puţin 45 de kilograme, şi desigur, să ai puţină pregătire fizică şi curaj.

Constantin Săceleanu, ul canionului: „Avem cea mai lungă tiroliană din ţară, undeva la 4 kilometri de cablu, 37 de segmente, timpul de coborâre este undeva la o oră”

Turist: „A fost înfricoşător puţin, dar şi plăcut”.

Reporter: De ce v-a fost frică?

Turist: „De înălţime, a fost e experienţă nouă”.

ii canionului spun că weekendurile din august sunt cele mai aglomerate din an. În medie, peste 1.000 de oameni parcurg traseul şi alte câteva mii se plimbă pe potecile din jur.

Mai toate drumurile de acces către traseele montane au fost azi o coloană nesfârşită de maşini, iar poienile dintre Braşov şi Predeal au fost pline de oameni. Mulţi s-au aşezat la plajă ca să-şi domolească dorul de mare!

„Chiar voiam să plecăm la mare dar acolo cred că este muuult mai aglomerat” spunea altcineva.

Şi centrul Brașovului a fost astăzi sufocat de oameni şi maşini.

Articol recomandat de sport.ro
FOTO Interzis nostalgicilor: cum arăta Sorana Cîrstea în urmă cu șaisprezece ani, când se califica în sferturile Roland Garros
FOTO Interzis nostalgicilor: cum arăta Sorana Cîrstea în urmă cu șaisprezece ani, când se califica în sferturile Roland Garros
Citește și...
Aglomerație sufocantă pe litoral. Drumul Constanța - Eforie Nord, parcurs în două ore
Aglomerație sufocantă pe litoral. Drumul Constanța - Eforie Nord, parcurs în două ore

Este deja sufocant la malul mării, aproape în orice staţiune te-ai afla. Este aglomeraţie pe şosea, la fel cum pe plajele din sudul litoralului abia mai poţi găsi un loc liber.

Aglomerație și gunoaie la tot pasul pe platoul Bucegilor. Turiștii le aruncă, iar primarul din Bușteni dă vina pe un litigiu
Aglomerație și gunoaie la tot pasul pe platoul Bucegilor. Turiștii le aruncă, iar primarul din Bușteni dă vina pe un litigiu

Este luna concediilor iar şoselele sunt pline de oameni care călătoresc. Pe DN1 se circulă ca într-o zi de weekend, deşi suntem în mijlocul săptămânii.

Cozi interminabile la munte. Turiștii au așteptat și două ore ca să poată ira cascadele
Cozi interminabile la munte. Turiștii au așteptat și două ore ca să poată ira cascadele

Cei care în acest weekend au mers la munte în speranţa că vor da peste locuri ceva mai aerisite s-au păcălit amarnic.

Recomandări
Nicușor Dan a început consultările cu partidele. „Sunt nişte locuri de unde putem să tăiem din cheltuielile statului”
Nicușor Dan a început consultările cu partidele. „Sunt nişte locuri de unde putem să tăiem din cheltuielile statului”

Preşedintele Nicuşor Dan a invitat miercuri reprezentanţii partidelor şi formaţiunilor politice din Parlament, la consultări informale privind situaţia economică şi politică a ţării.

Specialiștii avertizează că urmează 5 ani cu temperaturi record, valuri de căldură și secetă. Raport îngrijorător al OMM
Specialiștii avertizează că urmează 5 ani cu temperaturi record, valuri de căldură și secetă. Raport îngrijorător al OMM

Un raport al Organizaţiei Meteorologice Mondiale avertizează că există un risc ridicat ca temperatura medie globală în perioada 2025-2029 să depăşească +1,5°C.

Dmitri Medvedev îl ameninţă pe Donald Trump cu al Treilea Război Mondial. „Ştiu doar un singur lucru foarte rău”
Dmitri Medvedev îl ameninţă pe Donald Trump cu al Treilea Război Mondial. „Ştiu doar un singur lucru foarte rău”

Vicepreşedintele Consiliului de Securitate al Rusiei, Dmitri Medvedev, i-a răspuns lui Donald Trump - care a afirmat marţi că liderul de la Kremlin, Vladimir Putin, „se joacă cu focul”.