Ai cui erau cei 95.000 euro găsiţi într-un dulap second-hand. "A făcut infarct"

×
Codul embed a fost copiat

Poveste de Hollywood, într-o localitate din Timiş. Un tânăr a găsit 95 de mii de euro, într-un dulap, luat la mâna a doua. Bancnotele de câte 500 de euro, erau într-o cutie metalică.

Speriat, dar mai ales extrem de cinstit, cumpărătorul l-a sunat pe fostul proprietar, căruia tatăl mort de curând, îi lăsase moştenire această sumă. "Am luat cutia, era înfăşurată cu elastic şi am mers aşa, am desfăcut-o şi am început să îi număr."

Samuel, care locuieşte în satul Bichigi din Timiş, a comandat online acest dulap de la un bărbat din Arad. A pornit apoi la drum. La destinaţie doar s-a asigurat că mobila este în stare bună, uşile funcţionează şi a plecat. Ajuns acasă, a început să şteargă praful şi a descoperit pe un raft, în spatele unei uşi, cutia metalică.

"Am văzut aşa bani frumos coloraţi, aşa cum sunt euro. Am început să îi număr, marea mirare a fost că erau mulţi. 95 de mii de euro, totuşi o fost un pic stres pentru noi”, povesteşte Samuel.

"Pe moment am crezut că nu e real. Niciun moment nu ne-am gândit să îi reţinem, ştiam că nu sunt banii noştri, nu ne aparţin şi nu poţi să te bucuri de ce nu e al tău, nu l-ai muncit”; spune soţia bărbatului.

Citește și
dulap cazut
A găsit 95.000 de euro în dulapul second-hand cumpărat de pe internet. Cum au ajuns banii acolo

Samuel l-a at pe bărbatul de la care a cumpărat dulapul, însă nici acesta nu ştia nimic despre cei 95 de mii de euro. În cele din urmă, cazul a fost desluşit: banii au fost lăsaţi moştenire.

"Am aflat că mobila era a tatălui care a decedat cu două săptămâni în urmă, a făcut infarct. Mi-a mulţumit că
l-am ajutat că i-am restituit banii, mi-a restituit şi mie o sumă de bani."

Pentru că a fost corect, cumpărătorul a fost răsplătit cu 9.500 de euro. Potrivit legii, orice bun străin însuşit fără drept este considerat fapta penală.

Pe Instagram-ul Știrile ProTV găsiți imaginile momentului din România, dar și din lume!  

CLICK AICI pentru a instala GRATUIT aplicația Știrile ProTV pentru telefoane Android și iPhone!

Articol recomandat de sport.ro
GALERIE FOTO Cea mai sexy hocheistă din lume își pune fanii pe jar: „Dovada că îngerii există”
GALERIE FOTO Cea mai sexy hocheistă din lume își pune fanii pe jar: „Dovada că îngerii există”
Citește și...
A găsit 95.000 de euro în dulapul second-hand cumpărat de pe internet. Cum au ajuns banii acolo
A găsit 95.000 de euro în dulapul second-hand cumpărat de pe internet. Cum au ajuns banii acolo

A găsit 95.000 de euro în dulapul second-hand cumpărat de pe internet. Cum au ajuns banii acolo

A găsit 95.000 de euro în dulapul second-hand cumpărat de pe internet. Cum au ajuns banii acolo
A găsit 95.000 de euro în dulapul second-hand cumpărat de pe internet. Cum au ajuns banii acolo

Un bărbat din județul Timiș a făcut o descoperire uluitoare în mobila second-hand pe care a cumpărat-o de la un cetățean din Arad.

Român dat în urmărire internațională, descoperit în dulapul cu hăinuțele fiicei de 4 ani, în Italia
Român dat în urmărire internațională, descoperit în dulapul cu hăinuțele fiicei de 4 ani, în Italia

Un român condamnat la 6 ani de închisoare în țară și dat în urmărire internațională a fost descopeprit întâmplător în Italia.

O actrita din Gossip Girl, gasita moarta in dulapul din camera de hotel. Ce au gasit criminalistii in camera ei
O actrita din Gossip Girl, gasita moarta in dulapul din camera de hotel. Ce au gasit criminalistii in camera ei

O actrita din Brooklyn, care a jucat in Gossip Girl si Law and Order a fost gasita moarta in dulapul din camera de hotel in care era cazata.

Recomandări
Catastrofă ecologică la Praid. Nivelul de sare din râul Târnava Mică, similar cu cel din Marea Neagră
Catastrofă ecologică la Praid. Nivelul de sare din râul Târnava Mică, similar cu cel din Marea Neagră

Salinitatea din râul Târnava Mică e similară cu cea a Mării Negre, din cauza că Salina Praid este spălată de apele pârâului Corund. Poluarea cu cloruri omoară peștii, obișnuiți cu apa dulce, dar și familiile de castori care viețuiesc pe lângă râu.

Israel și Iran continuă atacurile și amenințările reciproce. Guvernul Netanyahu cere istrației Trump să intervină
Israel și Iran continuă atacurile și amenințările reciproce. Guvernul Netanyahu cere istrației Trump să intervină

Armata Israelului a confirmat o lovitură aeriană asupra sediului Ministerului iranian al Apărării din Teheran. Iranul afirmă că a folosit noul său tip de rachetă balistică în ultimele lovituri asupra Israelului, relatează CNN.

Analiză POLITICO: Spațiul Schengen „se topește sub ochii noștri”. Criza cu care se confruntă după 40 de ani
Analiză POLITICO: Spațiul Schengen „se topește sub ochii noștri”. Criza cu care se confruntă după 40 de ani

Zona Schengen a Uniunii Europene nu mai este spațiul de liberă circulație dinamic și optimist de altădată, notează POLITICO într-o analiză dedicată provocărilor actuale cu care se confruntă statele membre.