Statul va da un miliard de euro românilor cu venituri modeste. Vouchere pentru alimente, școală, vârstnici, copii

×
Codul embed a fost copiat

România vrea să folosească aproape un miliard de euro, de la Bruxelles, ca să împartă ajutoare românilor cu venituri modeste.

Banii vor fi folosiți de la jumătatea acestui an pentru cumpărarea de rechizite și haine, în cazul a 300.000 de copii de grădiniță și școală, iar peste 2 milioane de persoane vor lua vouchere pentru alimente.

Sunt promise ajutoare și pentru părinții de nou-născuți - câte 2.000 de lei, pentru trusou. În plus, studenții cu burse sociale ar urmă să primească, 1.500 de lei, la început de an universitar.

De la jumătatea anului, 980 milioane de euro din fonduri europene vor ajunge sub formă de ajutoare pentru mai multe categorii defavorizate - vârstnici, copii din familii modeste și persoane cu dizabilități.

Voucherele pentru preșcolari și elevi care sunt acum în valoare de 500 de lei vor crește la 750 de lei, bani pe care părinții îi vor primi la toamnă, în baza unor liste folosind date colectate de inspectoratele școlare, de la părinți. Autoritățile promit ca, începând de anul viitor școlar, părinții să nu mai fie puși pe drumuri pentru a primi aceste vouchere care să fie folosite pentru cumpărarea de rechizite și haine. 300.000 de copii ar beneficia de acești bani europeni, condiția fiind ca părinții să aibă venituri sub 1.275 de lei fiecare. În plus, în școli va fi extins programul de masă caldă, iar cele care nu au echipamente și spații potrivite vor primi finanțare.

Citește și
cascaval
Fonduri europene pentru promovarea produselor agricole. Ce sumă oferă Comisia Europeană pentru a ajuta fermierii

Marcel Boloș, ministrul Investițiilor și Proiectelor Europene: „Vorbim de folosirea acestor bani efectiv din semestrul 2-2023.Avem 240 de milioane de euro alocați pentru decontarea programului de mese calde, sigur că vom avea o discuție cu Ministerul Educației pentru a stabili măsurile. Le vom aloca fondurile necesare pentru echipamente, care privesc menținerea în condiții bune a hranei pentru copii”.

Date oficiale: doi din cinci copii sunt în pragul sărăciei

Fără aceste ajutoare, spun autoritățile, mulți copii - mai ales din mediul rural - ar abandona școala. Asta în condițiile în care doi din cinci copii sunt în pragul sărăciei, arată datele oficiale.

Gary Haugen, CEO al Fundației International Justice Mission:Apreciem că în România, o parte semnificativă de populație este vulnerabilă. Potrivit Eurostat, din UE, România are una dintre cele mai mari rate de risc la sărăcie și excluziune socială - mai mult de 34%. Iar asta îi face vulnerabili la exploatări”.

În total, mese calde, sub formă de vouchere ori de pachete cu alimente, ar urma să primească 2,4 milioane de români, printre care și vârstnici, cu pensii modeste. Valoarea unui pachet ori a voucherului este de 250 de lei. Acest tip de ajutor va fi primit o dată la două luni. Și părinții de nou-născuți - 60.000 la număr, printre care mame fără venituri ori victime ale violenței domestice - vor beneficia de 2.000 de lei pentru cumpărarea de trusouri. Iar cei 50.000 de studenți care au burse sociale vor primi și ei un voucher de până la 1.500 de lei.

Banii vor veni pe măsură ce primăriile vor depune documentele necesare atragerii fondurilor europene.

Articol recomandat de sport.ro
FOTO Cea mai atrăgătoare hocheistă a fost protagonista unui pictorial incendiar, în costum de baie. Imagini spectaculoase
FOTO Cea mai atrăgătoare hocheistă a fost protagonista unui pictorial incendiar, în costum de baie. Imagini spectaculoase
Citește și...
Investiții de milioane de euro în sudul litoralului. La vară, transportul local va fi gratuit
Investiții de milioane de euro în sudul litoralului. La vară, transportul local va fi gratuit

Se muncește de zor în sudul litoralului, de la Olimp, până la Mangalia, unde vor intra milioane de euro din fonduri europene, dar și din credite.

Fonduri europene pentru promovarea produselor agricole. Ce sumă oferă Comisia Europeană pentru a ajuta fermierii
Fonduri europene pentru promovarea produselor agricole. Ce sumă oferă Comisia Europeană pentru a ajuta fermierii

Fermierii români produc hrană de calitate, dar nu se pricep să o vândă. Prea puțini au cunoștințe de marketing, așa că, de multe ori, își vând produsele cu bani puțini.

Comisia Europeană: Reforma pensiilor din România vizează toate pensiile speciale, inclusiv a celor militare
Comisia Europeană: Reforma pensiilor din România vizează toate pensiile speciale, inclusiv a celor militare

„Dacă România vrea să primească miliardele de euro din fonduri europene prevăzute pentru Planul Național de Redresare, trebuie să desfiinţeze pensiile speciale aşa cum s-a angajat.”

Recomandări
Sunt în joc milioane de lei și destinul oamenilor pentru a rezolva problema de la Salina Praid. Ce spune ministrul Economiei
Sunt în joc milioane de lei și destinul oamenilor pentru a rezolva problema de la Salina Praid. Ce spune ministrul Economiei

Situația de la Salina Praid putea fi evitată, a spus președintele Nicușor Dan, care a mers sâmbătă în zonă. Oamenii afectați, atât angajații, cât și cei ale căror afaceri depindeau de Salina Praid, vor primi ajutor.

Imagini de la bordul avionului unde nouă pasageri au fost violenți. L-au amenințat cu bătaia pe pilot
Imagini de la bordul avionului unde nouă pasageri au fost violenți. L-au amenințat cu bătaia pe pilot

Scandal uriaș la bordul unei aeronave Wizz Air care se pregătea să decoleze de pe aeroportul Otopeni spre Norvegia. Nouă bărbați, unii dintre ei băuți, spun martorii, au fost dați jos cu forța de polițiști.

Incident șocant în cartierul Cosmopolis din Ilfov. O tânără împușcată de mai multe ori a murit
Incident șocant în cartierul Cosmopolis din Ilfov. O tânără împușcată de mai multe ori a murit

O tânără a fost împușcată de mai multe ori pe o stradă din cartierul Cosmopolis din Ilfov. Ea a murit la spital.