Ajutorul de deces se poate obține online. Ce alte beneficii pot fi cerute din izolare

laptop
Getty

Persoanele care vor să obțină ajutorul de deces pot aplica online, prin intermediul poștei sau al poștei electronice.

Măsura este valabilă pe timpul ordonanței de urgență și timp de 60 de zile de la încetarea acesteia.

Pentru acordarea ajutorului de deces, sunt necesare următoarele documente:

- cerere pentru acordarea ajutorului de deces
- copia certificatului de deces
- copia actului de identitate al solicitantului
- copia actelor de stare civilă ale solicitantului, din care să rezulte gradul de rudenie cu decedatul, sau, după caz, a actului care atestă calitatea de tutore, curator, mandatar
- copia dovezii sau declarației pe propria răspundere că solicitantul a at cheltuielile ocazionate de deces
- copia actului medical emis sau vizat de medicul expert al asigurărilor sociale, prin care se atestă boala care l-a făcut inapt și data ivirii acesteia, în cazul copilului inapt în vârstă de peste 18 ani
- copia adeverinței care să certifice că, la data decesului, membrul de familie cu vârsta cuprinsă între 18 și 26 de ani urma o formă de învățământ organizată potrivit legii

Se acordă 5.429 de lei pentru decesul asiguratului sau pensionarului și 2.715 lei pentru decesul unui membru de familie al acestora, scrie avocat.net.

Citește și
oug
Sancțiuni mai severe pentru cei care nu respectă măsurile impuse de autorități

Și alte beneficii pot fi solicitate online pe baza ordonanței de urgență 32/2020:

- concediul și indemnizația de creștere a copilului, precum și stimulentul de inserție (chiar dacă își pierd locul de muncă din cauza Covid-19, cei care primeau stimulent de inserție și-l vor păstra)
- ajutoarele sociale
- alocația de stat pentru copil
- alocația lunară de plasament
- drepturile acordate în procedura adopției
- ajutorul pentru încălzirea locuinței
- indemnizaţia lunară de hrană acordată în baza Legii nr. 584/2002 privind măsurile de prevenire a răspândirii maladiei SIDA în România
- cererile și documentele doveditoare pentru obținerea șomajului

Articol recomandat de sport.ro
FOTO Denisa Fazakas a scris doar 6 cuvinte după ce Istvan Kovacs a arbitrat finala Champions League
FOTO Denisa Fazakas a scris doar 6 cuvinte după ce Istvan Kovacs a arbitrat finala Champions League
Citește și...
Ministrul Finanţelor: Nu va exista dobândă la dobândă pentru creditele ipotecare cu rate amânate
Ministrul Finanţelor: Nu va exista dobândă la dobândă pentru creditele ipotecare cu rate amânate

Persoanele fizice care au credite ipotecare şi care vor beneficia de amânarea ratelor nu sunt în pericol de a plăti ulterior dobândă la dobândă, a declarat, marţi, ministrul Finanţelor Publice, Florin Cîţu, la Realitatea Plus.

Sancțiuni mai severe pentru cei care nu respectă măsurile impuse de autorități
Sancțiuni mai severe pentru cei care nu respectă măsurile impuse de autorități

Ordonanța militară, făcută publică duminică seară, le permite persoanelor de peste 65 de ani să iasă din casă pentru urgențe medicale, și în afara intervalului orar 11 - 13.

Transformările prin care va trece sistemul medical după Ordonanța militară 4
Transformările prin care va trece sistemul medical după Ordonanța militară 4

Sistemul medical va trece prin noi transformări după ordonanța militară dată duminică seară.

Recomandări
Negocieri de pace Ucraina-Rusia, a treia rundă de la Istanbul. Anunțul de ultimă oră al lui Zelenski
Negocieri de pace Ucraina-Rusia, a treia rundă de la Istanbul. Anunțul de ultimă oră al lui Zelenski

Președintele Ucrainei, Volodimir Zelenski, a confirmat duminică că o delegație ucraineană se va deplasa luni la Istanbul pentru o nouă rundă de negocieri cu reprezentanții Rusiei.

Cât ar putea costa salvarea Salinei Praid. Statul pregătește soluții tehnice și ajutoare pentru mineri și afacerile locale
Cât ar putea costa salvarea Salinei Praid. Statul pregătește soluții tehnice și ajutoare pentru mineri și afacerile locale

Situația de la Praid putea fi evitată, a spus președintele Nicușor Dan, care a mers în zonă. Oamenii afectați, atât angajații, cât și cei ale căror afaceri depindeau de salină, vor primi ajutor.

Reacția ministrului de Interne despre cazul tinerei gravide împuşcată mortal lângă Capitală. Unde recunoaște că sunt probleme
Reacția ministrului de Interne despre cazul tinerei gravide împuşcată mortal lângă Capitală. Unde recunoaște că sunt probleme

Premierul interimar Cătălin Predoiu a afirmat, în legătură cu tânăra împuşcată mortal de fostul partener, într-un complex rezidenţial din Capitală, că ”este dezgustătoare această crimă, e revoltătoare”.