Ambasadoarea SUA la București, Kathleen Kavalec, se retrage. Cine va prelua conducerea interimară a misiunii diplomatice

kathleen kavalec
imago

Ambasadoarea SUA la Bucureşti Kathleen Kavalec se retrage, anunţă reprezentanţa diplomatică. Adjunctul şefului misiunii, Michael Dickerson, va ocupa funcţia de Chargé d'affaires ad interim în cadrul ambasadei.

 

Ne exprimăm recunoştinţa faţă de Ambasadorul SUA în România, Kathleen Kavalec, care se retrage după o carieră distinsă în serviciul diplomatic al Statelor Unite. Ambasadorul Kathleen Kavalec şi-a îndeplinit misiunea cu devotament, consolidând parteneriatul dintre Statele Unite şi România. Îi mulţumim pentru leadership şi pentru angajamentul faţă de valorile democratice comune”, anunţă Ambasada SUA la București, într-o postare pe pagina de Facebook.

Adjunctul şefului misiunii, Michael Dickerson, va ocupa funcţia de Chargé d'affaires ad interim în cadrul Ambasadei SUA la Bucureşti.

Datorită cunoştinţelor sale aprofundate despre România şi priorităţile noastre bilaterale, diplomatul de carieră Michael Dickerson va continua să promoveze relaţiile noastre strânse şi durabile”, precizează reprezentanţa diplomatică.

Parcursul profesional al lui Michael Dickerson

Michael Dickerson s-a alăturat Departamentului de Stat în 2002. Cel mai recent a fost adjunctul şefului misiunii din Baku, Azerbaidjan.

Citește și
Kathleen Kavalec
Washingtonul e cu ochii pe alegerile din România. Ce a făcut ambasadoarea SUA în ziua votului

Michael Dickerson

Printre alte misiuni ale sale se numără Tbilisi, unde a facilitat prima vizită a unui preşedinte american în Caucaz, precum şi Vilnius, Budapesta, Azerbaidjan (de două ori) şi Moscova.

A prezidat Grupul de lucru pentru transfer tehnologic în timp ce lucra în cadrul Biroului de reducere a ameninţării reprezentate de armele convenţionale al Departamentului de Stat din Washington D.C.

Dickerson are o diplomă de licenţă în inginerie de la Universitatea Virginia Tech şi un masterat în securitate naţională de la Colegiul Naval de Război.

El a activat în Corpul Păcii în Guineea în perioada 1997-1999. Este însoţit în România de către soţia sa şi cele două fiice.

Vicepreşedintele Comisiei Electorale Federale din SUA a declarat la începutul lunii mai, că ambasadoarea Statelor Unite la Bucureşti, Kathleen Kavalec a ales să se pensioneze şi va pleca în calitate de ambasador din România.

Nu a fost retrasă, nu este rechemată”, a explicat Trainor.

Întrebat în legătură cu posibilitatea retragerii ambasadoarei Kavalec, James Trainor a răspuns: ”Nu, nu a fost retrasă, nu este rechemată”. El a precizat că Kathleen Kavalec ”a ajuns la vârsta pensionării şi a ales să se pensioneze şi a anunţat că se va pensiona”.

Deci va pleca în calitate de ambasador din România, dar nu are nicio legătură cu politica”, a conchis oficialul american, aflat la Bucureşti cu ocazia alegerilor prezidenţiale.

Parcursul profesional al lui Kathleen Kavalec

Kathleen Kavalec a depus jurământul în calitate de ambasador al Statelor Unite ale Americii în România pe 20 decembrie 2022.

Anterior, în perioada 2019-2022, a condus Misiunea OSCE în Bosnia şi Herţegovina.

Înainte, a ocupat funcţia de Adjunct al Asistentului Secretarului de Stat în cadrul Biroului pentru Europa şi Eurasia (EUR) al Departamentului de Stat.

Diplomat de carieră, Kavalec a deţinut o varietate de funcţii diplomatice, inclusiv Director pentru Rusia, Delegat permanent adjunct şi Adjunct al Şefului Misiunii Diplomatice a SUA la UNESCO, în Paris, Coordonator adjunct pentru asistenţă SUA pentru Europa, Eurasia şi Asia Centrală şi Director pentru prevenirea conflictelor în cadrul Biroului coordonatorului pentru reconstrucţie şi stabilizare.

Printre ţările în care şi-a desfăşurat activitatea se numără Ucraina, unde a avut funcţia de consilier politic, Rusia, cu două mandate în domeniul politic, precum şi misiuni în România şi Brazilia.

În România a ocupat funcţia de ataşat cultural, în perioada 2005-2008.

Articol recomandat de sport.ro
EXCLUSIV Legendarul Wilander, dat pe spate de fizicul Soranei: „Mă uit la ea și la asta mă gândesc“
EXCLUSIV Legendarul Wilander, dat pe spate de fizicul Soranei: „Mă uit la ea și la asta mă gândesc“
Citește și...
Ce se va întâmpla cu ambasadoarea SUA la București, Kathleen Kavalec. „Este mândră de cariera sa de 40 de ani ca diplomat”
Ce se va întâmpla cu ambasadoarea SUA la București, Kathleen Kavalec. „Este mândră de cariera sa de 40 de ani ca diplomat”

Ambasadorul SUA la București pleacă de la post, la sfârșitul lunii iunie. Kathleen Kavalec se pensionează și va reveni în țara de origine, se arată într-un comunicat al Ambasadei SUA la București.

Washingtonul e cu ochii pe alegerile din România. Ce a făcut ambasadoarea SUA în ziua votului
Washingtonul e cu ochii pe alegerile din România. Ce a făcut ambasadoarea SUA în ziua votului

Ambasadorul SUA s-a implicat în observarea alegerilor din România. Kathleen Kavalec s-a alăturat unei delegații formate din ambasadori ai unor state europene și au vizitat o secție de votare din nodul Bucureștiului.

Ce spun americanii despre accederea României în Programul Visa Waiver. Pentru ce sunt chemați românii în SUA
Ce spun americanii despre accederea României în Programul Visa Waiver. Pentru ce sunt chemați românii în SUA

Secretarul american pentru Securitate Internă, Alejandro Mayorkas, secretarul de stat Antony Blinken și ambasadoarea Statelor Unite ale Americii la Bucureşti, Kathleen Kavalec, au salutat accederea României în Programul Visa Waiver.

Ambasada SUA, mesaj înainte de deschiderea urnelor: Sperăm că reputația democratică a României va rămâne intactă
Ambasada SUA, mesaj înainte de deschiderea urnelor: Sperăm că reputația democratică a României va rămâne intactă

Ambasadoarea SUA la București, Kathleen Kavalec, a transmis un mesaj oficial înainte cu doar câteva ore de deschiderea urnelor pentru alegerile parlamentare.

E oficial. România a semnat protocolul cu SUA pentru achiziția a 32 de avioane de luptă „invizibile” F-35
E oficial. România a semnat protocolul cu SUA pentru achiziția a 32 de avioane de luptă „invizibile” F-35

Ministrul Apărării, Angel Tîlvăr şi ambasadorul SUA, Kathleen Kavalec, au semnat, joi, la Palatul Victoria, Protocolul privind lansarea programului de tranziţie a Forţelor Aeriene Române către aeronave de generaţia a V-a, F-35.

Recomandări
ISW: Războiul din Ucraina, „o afacere internă” pentru Rusia. Kremlinul neagă dizolvarea URSS și respinge Vestul din negocieri
ISW: Războiul din Ucraina, „o afacere internă” pentru Rusia. Kremlinul neagă dizolvarea URSS și respinge Vestul din negocieri

Institutul pentru Studiul Războiului (ISW) afirmă că Rusia vrea să excludă Occidentul din negocierile de pace și să nege independența fostelor state sovietice. Totodată, războiul din Ucraina, spun rușii, este o „afacere internă rusă”.

Studiu: România s-a divizat după alegeri. Nicușor Dan și George Simion, susținuți de români din medii complet diferite
Studiu: România s-a divizat după alegeri. Nicușor Dan și George Simion, susținuți de români din medii complet diferite

Avem un președinte ales de majoritatea celor care s-au prezentat la urne, însă după alegeri am rămas cu o Românie mai divizată ca oricând. Un studiu independent dezvăluie cele două electorate care au polarizat societatea românească.

O companie românească ar putea revoluționa piața construcțiilor, cu un material ecologic făcut din zaț de cafea și ciuperci
O companie românească ar putea revoluționa piața construcțiilor, cu un material ecologic făcut din zaț de cafea și ciuperci

Un start-up din Cluj a reușit să transforme zațul de cafea și rumegușul într-un material izolator ecologic, cu proprietăți acustice, termice și chiar ignifuge. Pentru a “lega” compoziția a folosit... ciuperci de pădure.