Un băiat de 15 ani și mama lui au murit după ce tatăl a intrat cu mașina într-o ambulanță, pe E85

×
Codul embed a fost copiat

Accident grav, vineri dimineață, pe drumul european 85 în apropiere de Adjud.

UPDATE:

O femeie de 39 de ani şi un adolescent de 15 ani au decedat, iar alte trei persoane au fost rănite, vineri, în urma accidentului produs pe DN2-E85, în afara municipiului Adjud, în care au fost implicate o ambulanţă aparţinând unui spital privat din Bucureşti şi un autoturism, a informat Inspectoratul de Poliţie Judeţean (IPJ) Vrancea.

"În urma accidentului care a avut loc pe DN2 - E85, în afara municipiului Adjud, a rezultat decesul a două persoane, pasagerul dreapta faţă, o femeie în vârstă de 39 de ani, din Mărăşeşti, şi pasagerul stânga spate, un minor în vârstă de 15 ani, din Mărăşeşti, ambii din autoturismul implicat în accident, dar şi rănirea uşoară a altor trei persoane, dintre care două cadre medicale din ambulanţa privată şi una din autoturism - conducătorul auto al acestuia, un tânăr în vârstă de 19 ani, din oraşul Mărăşeşti", a precizat IPJ Vrancea.

Potrivit Serviciului de Ambulanţă Judeţean (SAJ) Vrancea, echipajele medicale care au intervenit la faţa locului au identificat o femeie decedată şi un tânăr în stop cardiorespirator, cu manevre de resuscitare începute de echipajul SMURD, fără rezultat pozitiv, în cazul căruia decesul a fost declarat de către medicul de pe ambulanţă.

Citește și
accident sinaia
Accident grav pe DN 1 la Sinaia. Cinci persoane au ajuns la spital

De asemenea, a fost identificat un tânăr, în vârstă de 20 de ani, cu politraumatism prin accident rutier, preluat şi transportat la Unitatea de Primiri Urgenţe Focşani.

ȘTIRE INIȚIALĂ:

Un adolescent de 15 ani a murit, iar mama lui este grav rănită după ce tatăl aflat la volan a pierdut controlul mașinii și a intrat pe contrasens unde a lovit în plin o ambulanță privată.

Cei trei sunt din Mărășești și mergeau în județul Bacău la o înmormântare. Șoferul ambulanței și asistenta medical s-au ales cu răni ușoare.

Ambulanța transporta un pacient din Piatra Neamț pe care îl ducea la un spital din Capitală. Pacientul a scăpat nevătămat și a fost preluat de o altă ambulanță.

Polițiștii au deschis un dosar penal.

Articol recomandat de sport.ro
Nicușor Dan, felicitat de cel mai puternic om din sportul mondial: „Vă adresez cele mai frumoase urări“
Nicușor Dan, felicitat de cel mai puternic om din sportul mondial: „Vă adresez cele mai frumoase urări“
Citește și...
FOTO. Zece persoane și trei autoturisme, implicate într-un accident rutier produs în apropiere de Ploieşti
FOTO. Zece persoane și trei autoturisme, implicate într-un accident rutier produs în apropiere de Ploieşti

Un accident rutier în care sunt implicate trei autoturisme şi zece persoane s-a produs, joi după amiază, pe Drumul Naţional 1, în apropiere de Ploieşti.

Accident grav pe DN 1 la Sinaia. Cinci persoane au ajuns la spital
Accident grav pe DN 1 la Sinaia. Cinci persoane au ajuns la spital

Cinci persoane, printre care şi un copil de 6 ani, au ajuns la spital, în urma accidentului produs joi pe DN1, la Sinaia.

O mașină a luat foc, fără ca pasagerii să poată ieşi, după o coliziune cu o cisternă pe DN2, în Suceava
O mașină a luat foc, fără ca pasagerii să poată ieşi, după o coliziune cu o cisternă pe DN2, în Suceava

Tragedie, în a doua zi de Crăciun. Doi soți şi fetiţa lor de 4 ani au murit într-un cumplit accident, produs în județul Suceava.

Recomandări
Ploile torențiale și grindina fac ravagii în toată țara. ”E nenorocire!”
Ploile torențiale și grindina fac ravagii în toată țara. ”E nenorocire!”

Ploile torențiale și grindina continuă să facă ravagii în țară. În mai multe zone, au fost inundate străzi și gospodării și a fost nevoie de intervenția pompierilor. Iar grindina a acoperit curțile oamenilor.  

Damaris Lupu, câștigătoarea sezonului 15 „Românii au talent”, a demonstrat că pasiunea este mai presus de orice
Damaris Lupu, câștigătoarea sezonului 15 „Românii au talent”, a demonstrat că pasiunea este mai presus de orice

Sezonul 15 „Românii au Talent” s-a încheiat vineri-noapte și, ca în fiecare an, telespectatorii și-au ales concurentul favorit.

SUA amenință Europa cu tarife vamale de 50%. ”Fie că ești prieten, fie că ești dușman, nu vei fi tratat corect de Trump”
SUA amenință Europa cu tarife vamale de 50%. ”Fie că ești prieten, fie că ești dușman, nu vei fi tratat corect de Trump”

Președintele Donald Trump vrea ca, de la 1 iunie, Statele Unite să impună Uniunii Europene tarife vamale masive, de 50%, pentru toate bunurile exportate peste Ocean.