Ambulanță SMURD, implicată într-un accident rutier. Sunt 5 victime

SMURD
Pro TV

Cinci persoane au fost rănite, marți, în localitatea Suraia, după ce o ambulanță SMURD s-a ciocnit cu o autoutilitară.

„Prin apel la 112, a fost anunţată producerea unei coliziuni între o ambulanţă SMURD şi o autoutilitară, în zona Podu Zamfirei. În urma accidentului au rezultat cinci victime, dintre care două victime din rândul personalului de pe ambulanţă", a declarat purtătorul de cuvânt al IPJ Vrancea, agent şef Paula Enache, conform Agerpres.

Potrivit sursei citate, în momentul producerii accidentului, ambulanţa nu transporta niciun pacient.

La faţa locului au intervenit echipajele Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Vrancea şi ale Serviciului de Ambulanţă Judeţean (SAJ) Vrancea, pentru a acorda primul ajutor victimelor.

„Forţele de intervenţie ISU şi SAJ intervin pe DJ 204 D, în localitatea Suraia, la un accident rutier în care au fost implicate o ambulanţă SMURD şi un autoturism. În urma impactului au rezultat cinci victime neîncarcerate", a declarat purtătorul de cuvânt al ISU Vrancea, plutonier Cristina Pârvu.

Citește și
ambulanta
Accident mortal în București. O femeie a fost spulberată de un camion

Poliţiştii fac în continuare cercetări pentru a stabili cu exactitate modul în care s-a produs accidentul.

Pe Instagram-ul Știrile ProTV găsiți imaginile momentului din lume!  

CLICK AICI pentru a instala GRATUIT aplicația Știrile ProTV pentru telefoane Android și iPhone!

Articol recomandat de sport.ro
Țiriac nu uită și nu iartă: "I-am declarat pe toți gangsteri. Public!"
Țiriac nu uită și nu iartă: "I-am declarat pe toți gangsteri. Public!"
Citește și...
O cunoscută cântăreață a murit după ce a căzut cu mașina în Dunăre
O cunoscută cântăreață a murit după ce a căzut cu mașina în Dunăre

Scafandrii au scos din autoturismul căzut luni după-amiază în Dunăre, în zona viaductului Sviniţa, o femeie decedată, informează reprezentanţii ISU Mehedinţi.

Accident mortal în București. O femeie a fost spulberată de un camion
Accident mortal în București. O femeie a fost spulberată de un camion

O femeie de 40 de ani a murit, luni, după ce a fost lovită de un autocamion, în Bucureşti, informează Brigada Rutieră.

Accident grav pe trecerea de pietoni. Două eleve, spulberate de un autobuz
Accident grav pe trecerea de pietoni. Două eleve, spulberate de un autobuz

Două fete de 13, respectiv 16 ani, care se îndreptau spre şcoală, au fost lovite, luni dimineaţa, de un autobuz pe o stradă din municipiul Bistriţa. Erau pe trecerea de pietoni.

Recomandări
Negocieri fără acord pe măsurile fiscale. Partidele nu se înțeleg la creșterile de taxe. Ce a cerut PSD
Negocieri fără acord pe măsurile fiscale. Partidele nu se înțeleg la creșterile de taxe. Ce a cerut PSD

Discuțiile dintre partide pentru formarea Guvernului continuă în format extins. Liderii s-au alăturat specialiștilor care negociază măsurile fiscale.

Reformele întârziate care blochează banii din PNRR. În patru ani, România a îndeplinit doar 14% din jaloane
Reformele întârziate care blochează banii din PNRR. În patru ani, România a îndeplinit doar 14% din jaloane

România a primit de la Comisia Europeană 1,3 miliarde de euro, bani din PNRR. Însă suma este mai mică decât cea cerută.

România, victorie fără emoții cu Cipru, în preliminariile CM 2026. Ce urmează pentru tricolori
România, victorie fără emoții cu Cipru, în preliminariile CM 2026. Ce urmează pentru tricolori

Echipa naţională a României a câștigat, marți seară, pe Arena Națională, duelul cu Cipru, scor 2-0, în preliminariile Cupei Mondiale 2026.