Amenda primită de un bărbat din Botoșani care a abandonat patru pui de pisică. Animalele au fost date spre adopție

×
Codul embed a fost copiat

Un bărbat în vârstă de 48 de ani, din municipiul reşedinţă, a fost amendat cu 5.000 de lei pentru că a abandonat patru pui de pisică, a anunţat, joi, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliţie Judeţean (IPJ) Botoşani, Delia Nenişcu.

Potrivit acesteia, sancţiunea a fost aplicată în urma unei anchete pe care poliţiştii de la Biroul pentru Protecţia Animalelor au derulat-o în baza unei sesizări făcute în cursul lunii august, potrivit Agerpres.

"În cursul lunii august, poliţiştii din cadrul Biroului pentru Protecţia Animalelor au fost sesizaţi cu privire la faptul că patru pui de pisică au fost abandonaţi în apropierea unei societăţi comerciale din Botoşani. Aceştia se aflau într-o cutie din carton. În urma verificărilor efectuate a fost stabilită identitatea persoanei care le-a abandonat şi a fost sancţionată contravenţional", a precizat Delia Nenişcu.

Cei patru pui de pisică au fost preluaţi de un cabinet veterinar, îngrijiţi şi daţi spre adopţie.

Poliţia reaminteşte populaţiei că deţinătorii de animale au obligaţia, conform legii, de a le asigura condiţiile elementare necesare scopului pentru care sunt crescute şi de a nu le abandona sau izgoni.

Citește și
caine
De ce este important ca proprietarii de câini să încheie o „asigurare RCA” pentru patrupedele lor. Care sunt prețurile

De asemenea, deţinătorilor de animale le este interzis să abandoneze un animal a cărui existenţă depinde de îngrijirea lor.

Articol recomandat de sport.ro
FOTO Interzis nostalgicilor: cum arăta Sorana Cîrstea în urmă cu șaisprezece ani, când se califica în sferturile Roland Garros
FOTO Interzis nostalgicilor: cum arăta Sorana Cîrstea în urmă cu șaisprezece ani, când se califica în sferturile Roland Garros
Citește și...
Ce trebuie să facă toți proprietarii de câini din rase periculoase. Documentul este obilgatoriu
Ce trebuie să facă toți proprietarii de câini din rase periculoase. Documentul este obilgatoriu

România este în topul clasamentului european când vine vorba de animale de companie, iar câinii sunt prezenți în multe locuințe. Unii proprietari preferă rase considerate periculoase, câini de luptă precum pitbullii.

De ce este important ca proprietarii de câini să încheie o „asigurare RCA” pentru patrupedele lor. Care sunt prețurile
De ce este important ca proprietarii de câini să încheie o „asigurare RCA” pentru patrupedele lor. Care sunt prețurile

România este în topul clasamentului european, când vine vorba de animale de companie, iar câinii sunt prezenți în multe locuințe. Unii proprietari preferă rase considerate periculoase, cum ar fi Pit Bull ori Boerbull.

Recomandări
Nicușor Dan a vorbit la telefon cu Donald Trump. Președintele SUA l-a invitat la Washington - surse diplomatice
Nicușor Dan a vorbit la telefon cu Donald Trump. Președintele SUA l-a invitat la Washington - surse diplomatice

Președintele României, Nicușor Dan, a discutat marți seară la telefon cu Donald Trump, președintele SUA. Liderul de la Casa Albă l-a invitat la Washington pe șeful statului român.

Negocieri pentru un nou Guvern și măsuri care să salveze bugetul. Lista condițiilor PSD pentru a fi, din nou, la guvernare
Negocieri pentru un nou Guvern și măsuri care să salveze bugetul. Lista condițiilor PSD pentru a fi, din nou, la guvernare

Negocierile pentru formarea noului Guvern, care să vină cu un plan economic pentru România, intră în linie dreaptă. În acest context, cei de la PSD anunță că ar vrea impozitare progresivǎ, dar liderii PNL, UDMR și USR nici nu vor să audă.

Putin, mesaj clar pentru NATO, după ce Ucraina a primit undă verde pentru a lovi în inima Rusiei cu rachete occidentale
Putin, mesaj clar pentru NATO, după ce Ucraina a primit undă verde pentru a lovi în inima Rusiei cu rachete occidentale

„Țările NATO vor fi în război direct cu Rusia, dacă într-adevăr ridică restricțiile privind raza de acțiune a rachetelor furnizate Kievului”.