Facturi la energie umflate de furnizor. Clienții spun că au fost păcăliți să încheie contracte

×
Codul embed a fost copiat

Autoritatea de Reglementare în Domeniul Energiei a amendat un furnizor de electricitate cu 740.000 de lei pentru zeci de abateri.

Clienții povestesc că au fost păcăliți să încheie contract cu reprezentanții acestei firme, iar facturile au venit apoi mult umflate. Firma are peste 23.000 de clienți și acum va fi obligată să le achite compensații celor care au fost taxați în plus, pe lângă amenda primită.

ANRE a făcut controlul în urma numeroaselor sesizări primite de la oameni. Schimbarea abuzivă a contractelor este una dintre abaterile pentru care furnizorul GRENERG - ELECTRIC NET a fost amendat.

O clientă din Prisaca, județul Caraș-Severin, povestește că a ajuns să semneze contract după ce o reprezentantă a firmei a venit la ei în sat și a anunțat că furnizorul care era deja în zonă se vinde.

Emanuela Condureanu, fostă clientă: „Intră în insolvență și atunci se mută. Pentru că tariful este mult mai mic, că e firmă românească și din astea. Am plătit facturi exorbitant de mari, cu foarte mulți kilowați în plus. Erau foarte mulți kilowați și noi nu consumam atât. Sunt foarte multe persoane care au fost păcălite cu facturi umflate, sunt foarte mulți la noi în sat aici.”

Citește și
ANRE
ANRE lansează o campanie națională de informare pentru consumatorii de energie electrică

Măsuri dure luate de ANRE

Oamenii au renunțat la contract după ce și-au dat seama că facturile sunt mult mai mari decât la fostul furnizor. 84 de abateri au găsit inspectorii ANRE, iar amenzile totale ajung la 740.000 de lei.

George Niculescu, președintele ANRE: „Erau complet, complet în afara regulamentelor și procedurilor pe care le stabilim la nivelul autorității. Am dispus măsuri de conformare, facturarea cantităților exacte de energie electrică inclusiv pentru consumatorii care nu mai sunt la acest furnizor. Și pentru aceștia facturile se vor recalcula.”

Reporter: „Deci vor primi banii înapoi?”

George Niculescu: „Exact.”

Firma ar trebui să recalculeze facturile până cel târziu pe 15 iulie. Dacă nu va plăti, se poate ajunge la retragerea licenței de funcționare.

Înainte să încheiați un contract cu un furnizor de energie, puteți analiza ofertele pe site-ul POSF.RO – comparatorul de prețuri al Autorității de Reglementare în Domeniul Energiei. Aici găsiți și date de .

Apoi, este indicat să verificați dacă factura a fost emisă corect. Este important să trimiteți lunar citirea, pentru a vă asigura că factura este conform consumului.

Dacă găsiți nereguli, puteți să trimiteți o sesizare – pe site-ul ANRE, la secțiunea – Depune petiție. Și aici găsiți și o listă cu documentele necesare.

Articol recomandat de sport.ro
GALERIE FOTO Cea mai sexy hocheistă din lume își pune fanii pe jar: „Dovada că îngerii există”
GALERIE FOTO Cea mai sexy hocheistă din lume își pune fanii pe jar: „Dovada că îngerii există”
Citește și...
Ce români vor mai primi ajutor de la stat pentru factura la curent, după 1 iulie. Suma pe care o vor încasa
Ce români vor mai primi ajutor de la stat pentru factura la curent, după 1 iulie. Suma pe care o vor încasa

Persoanele singure cu venit lunar net maxim de 2.574 lei, familiile cu venit net de până în 1.784 lei/membru și alte categorii vor primi un ajutor de la stat de, cel mai probabil, 71 lei pentru plata facturii la energie, după 1 iulie.

ANRE lansează o campanie națională de informare pentru consumatorii de energie electrică
ANRE lansează o campanie națională de informare pentru consumatorii de energie electrică

Autoritatea Națională de Reglementare în domeniul Energiei (ANRE) anunță lansarea unei campanii naționale de informare publică, destinată consumatorilor de energie electrică.

Românii vulnerabili ar putea primi de la stat tichete de 71 de lei pe lună, după eliminarea plafonării la energie
Românii vulnerabili ar putea primi de la stat tichete de 71 de lei pe lună, după eliminarea plafonării la energie

Ministrul Muncii, Simona Bucura-Oprescu, a anunțat că, după 1 iulie, când se elimină plafonarea prețurilor la energie, statul ar putea sprijini românii vulnerabili prin tichete lunare de 71 de lei.

Recomandări
Catastrofă ecologică la Praid. Nivelul de sare din râul Târnava Mică, similar cu cel din Marea Neagră
Catastrofă ecologică la Praid. Nivelul de sare din râul Târnava Mică, similar cu cel din Marea Neagră

Salinitatea din râul Târnava Mică e similară cu cea a Mării Negre, din cauza că Salina Praid este spălată de apele pârâului Corund. Poluarea cu cloruri omoară peștii, obișnuiți cu apa dulce, dar și familiile de castori care viețuiesc pe lângă râu.

Israel și Iran continuă atacurile și amenințările reciproce. Guvernul Netanyahu cere istrației Trump să intervină
Israel și Iran continuă atacurile și amenințările reciproce. Guvernul Netanyahu cere istrației Trump să intervină

Armata Israelului a confirmat o lovitură aeriană asupra sediului Ministerului iranian al Apărării din Teheran. Iranul afirmă că a folosit noul său tip de rachetă balistică în ultimele lovituri asupra Israelului, relatează CNN.

Analiză POLITICO: Spațiul Schengen „se topește sub ochii noștri”. Criza cu care se confruntă după 40 de ani
Analiză POLITICO: Spațiul Schengen „se topește sub ochii noștri”. Criza cu care se confruntă după 40 de ani

Zona Schengen a Uniunii Europene nu mai este spațiul de liberă circulație dinamic și optimist de altădată, notează POLITICO într-o analiză dedicată provocărilor actuale cu care se confruntă statele membre.