Amenzi pentru ignorarea carantinei, la Brăila. La cât au ajuns sancțiunile

politia
StirilePROTV

Amenzi pentru nerespectarea carantinei au fost aplicate de polițiștii din Brăila în cazul a șase persoane, care au strâns amenzi totale de 8.000 de lei.

 

Cele şase persoane au fost sancţionate contravenţional cu amendă în valoare totală de 8.000 de lei, conform prevederilor Legii 55/2020, a transmis IPJ Brăila, pentru nerespectarea măsurii carantinării la domiciliu.

În contextul prevenirii şi combaterii efectelor pandemiei de COVID-19, forţele de ordine din Brăila au verificat, luni, 18 societăţi comerciale şi au controlat 76 de vehicule, 21 dintre acestea fiind mijloace de transport în comun cu regim de taxi şi care asigură transportul angajaţilor la şi de la locul de muncă.

Urmare a abaterilor constatate la nivel judeţean, au fost aplicate 46 de sancţiuni contravenţionale la Legea 55/2020 privind unele măsuri pentru prevenirea şi combaterea efectelor pandemiei de COVID-19, în valoare totală de 12.500 de lei, au precizat polițiștii.

Citește și
Plaja caini
Plajă pentru turiștii cu câini, deschisă lângă Roma. „Câinii sunt liberi şi fericiţi”
Articol recomandat de sport.ro
Fotbalistul pe care Gigi Becali voia să-l folosească pentru transferul verii și-a luat o ”bijuterie” de peste 320.000 de euro
Fotbalistul pe care Gigi Becali voia să-l folosească pentru transferul verii și-a luat o ”bijuterie” de peste 320.000 de euro
Citește și...
„Fotograful pandemiei”. Imaginile surprinse de el la începutul stării de urgență. „Era sinistru”
„Fotograful pandemiei”. Imaginile surprinse de el la începutul stării de urgență. „Era sinistru”

Ca să nu uităm sacrificiile pe care le-am făcut cu toții pentru a reveni la normalitate, Muzeul Unirii din Alba Iulia a dedicat o expoziţie perioadei de carantină de la începutul pandemiei.

Plajă pentru turiștii cu câini, deschisă lângă Roma. „Câinii sunt liberi şi fericiţi”
Plajă pentru turiștii cu câini, deschisă lângă Roma. „Câinii sunt liberi şi fericiţi”

Italia revine uşor la normalitate, după luni întregi de carantină. Duminică își deschide graniţele pentru turiștii din UE, care nu trebuie să mai stea în carantină dacă prezintă la intrare un test negativ pentru COVID sau dovada că s-au vaccinat.

Un oraş din Cehia a creat o monedă locală pentru redresarea după criza Covid-19
Un oraş din Cehia a creat o monedă locală pentru redresarea după criza Covid-19

Un oraş din Cehia a creat o „monedă” locală pentru redresarea după criza Covid-19, locuitorii primind bani pentru a-i cheltui în magazinele şi cafenelele grav afectat de măsurile de carantină, transmite Reuters.

Recomandări
„Școli în construcție, viitor în pauză”. Aglomerarea elevilor, ignorată de autorități. Soluția „orei” de 35 de minute
„Școli în construcție, viitor în pauză”. Aglomerarea elevilor, ignorată de autorități. Soluția „orei” de 35 de minute

Problema aglomerării din școli putea fi rezolvată în multe localități. Unii edili au avut și până acum soluții, dar nu le-au pus în aplicare.

Salina Praid se scufundă și se inundă, iar statul se spală pe mâini și se scuză. Lipsa „atribuțiilor”
Salina Praid se scufundă și se inundă, iar statul se spală pe mâini și se scuză. Lipsa „atribuțiilor”

Salina Praid este pe cale să se prăbușească complet din cauza inundațiilor din ultima perioadă și odată cu ea, întreaga zonă turistică din Harghita.  

Varianta de premier exclusă „aproape în totalitate” în discuțiile pentru formarea Guvernului. Este agreată doar de către PSD
Varianta de premier exclusă „aproape în totalitate” în discuțiile pentru formarea Guvernului. Este agreată doar de către PSD

Președintele României și liderii PSD, PNL, USR și UDMR au stat, vineri, pentru prima dată la aceeași masă și au discutat despre formarea Guvernului.