Amenzi usturătoare pentru patronii care nu-și avertizează clienții

×
Codul embed a fost copiat

Bulinele roşii care arată gradul de risc seismic au acum concurență din partea afişelor care anunţă oamenii că intră în clădiri nesigure în caz de incendiu.

Tot mai multe astfel de afişe au apărut în ultimele luni în Centrul Vechi al capitalei, unde zeci de cluburi şi restaurante nu au autorizaţie de incendiu. Amendă pentru cei care nu îşi avertizează clienţii că intră într-un spaţiu neautorizat de pompieri este de 5000 de lei.

"Nu aş intra, clar, pentru că nu respectă regulile şi ar trebui să fie închise." Este prima reacţie pe care această tânără a avut-o când a văzut panoul de la intrarea într-un restaurant. Afişul spune clar: această unitate funcţionează fără autorizaţie pentru securitate la incendiu.

"Sunt sigură că nu o să aibă mulţi clienţi, fiindcă e evident că vrem să ne simţit în siguranţă când vrem să consumăm ceva", spune o femeie.

Alţii, din contră, pun normele de siguranţă din localuri pe seama curajului fiecărui client. "Am observat în Bucureşti o mulţime de vitrine în care s-a afişat deja acest advertisment, cred că este o decizie personală , depinde cât suntem curajoşi", este părerea altei cliente.

Citește și
incendiu Turceni
Incendiu la Termocentrala din Turceni. Pompieri: ”Degajări mari de fum, ard cabluri electrice”

De la 1 octombrie 2017, responsabilitatea aparţine proprietarilor care sunt obligaţi să aibă autorizaţie de incendiu. Cine nu are este amendat şi trebuie să îşi avertizeze clienţii de risc.

Pancarta este o obligaţie în plus pentru patroni şi în niciun caz nu îi scuteşte pe aceştia de a continua demersurile pentru a crea un spaţiu sigur pentru clienţi. Asta înseamnă ieşiri de urgenţă, hidranţi, materiale corespunzătoare şi tot ce presupune o autorizaţie pentru securitate la incendiu.

Pompierii din capitala îi verifică pe toţi cei care au magazine sau localuri. Până acum, au găsit 35 de clădiri în neregulă şi au dat amenzi în valoare de 350 de mii de lei.

"Dacă observăm probleme grave, închidem localul respectiv", a precizat Adrian Marin, ISU București.

200 de clădiri sunt în acest moment în curs de autorizare în Bucureşti.

CLICK AICI pentru a instala GRATUIT aplicația Știrile ProTV pentru telefoane Android și iPhone!

Articol recomandat de sport.ro
Imagini de colecție de la nunta lui Florinel Coman! Cine îi este naș și cum s-a "gătit" superba mireasă
Imagini de colecție de la nunta lui Florinel Coman! Cine îi este naș și cum s-a "gătit" superba mireasă
Citește și...
Un incendiu puternic a distrus un azil din Australia
Un incendiu puternic a distrus un azil din Australia

Un incendiu puternic a distrus un azil din Melbourne, Australia. Flăcările au pornit de la acoperișul clădirii din complexul Blue Hills Village, aflat în zona de sud-est a orașului. 

Incendiu la Termocentrala din Turceni. Pompieri: ”Degajări mari de fum, ard cabluri electrice”
Incendiu la Termocentrala din Turceni. Pompieri: ”Degajări mari de fum, ard cabluri electrice”

Un incendiu a izbucnit, marţi seară, la Termocentrala de la Turceni, judeţul Gorj, iar pompierii intervin cu mai multe autospeciale de stingere.

Tânăr de 21 de ani, reţinut după ce ar fi furat dintr-un magazin. Cum a incercat să-şi ascundă urmele
Tânăr de 21 de ani, reţinut după ce ar fi furat dintr-un magazin. Cum a incercat să-şi ascundă urmele

Un tânăr de 21 de ani din judeţul Bacău a ajuns în arest, acuzat că a prădat un magazin şi apoi i-a dat foc ca să îşi ascundă urmele.

Recomandări
Cum se negociază „salvarea bugetului” la Cotroceni: PSD și USR se ceartă iar UDMR „le trimite” la terapie
Cum se negociază „salvarea bugetului” la Cotroceni: PSD și USR se ceartă iar UDMR „le trimite” la terapie

Consultările pentru formarea Guvernului dintre liderii partidelor și președintele Nicușor Dan au continuat joi la Palatul Cotroceni. Nu au avansat din cauza unor tensiuni între PSD și USR.

ANIMAȚIE. Cum s-a prăbușit avionul cu 242 de pasageri. Ce spune un fost pilot român care a zburat cu acest tip de aeronavă
ANIMAȚIE. Cum s-a prăbușit avionul cu 242 de pasageri. Ce spune un fost pilot român care a zburat cu acest tip de aeronavă

O catastrofă aeriană cumplită s-a produs în India. Un avion Boeing 787 Dreamliner - cu 242 de oameni la bord, cu destinația Londra, s-a prăbușit la scurt timp după decolare.

Donald Trump anunță un posibil atac împotriva instalațiilor nucleare iraniene. „Nu vreau să spun iminent
Donald Trump anunță un posibil atac împotriva instalațiilor nucleare iraniene. „Nu vreau să spun iminent"

Un atac israelian asupra instalațiilor nucleare de suprafață ale Iranului „ar putea foarte bine să aibă loc" în curând, a declarat joi președintele Trump reporterilor de la Casa Albă.